Revista:

„Moartea nu aşteapta sa i se deschida uşa, o deschide ea!” Convorbire cu părintele Ioan Larion Neagoe de la Sihăstria Rarăului

id1433_lariondelararau.jpg.jpg

Întreaga noastra existenţă mijlocim. Pentru cei de aici, pentru cei de dincolo. Mediem, încercând să unim oamenii între ei şi lumea cu Dumnezeu. Asta e misiunea creştinului, să unească, să arunce punţi. O misiune pe care monahii o au permanent, iar dacă se sfinţesc în ea o pun în lucrare şi după ce au trecut de pragul acestei vieţi. Părintele Ioan Larion de la Sihăstria Rarăului ştie de toate acestea prin cercare.  Anul acesta l-am găsit neschimbat. Poate că trupul îi e mai betegit, dar vremea, cu siguranţă, i-a întărit duhul spre rugăciune.

 

 

Ce-aţi mai făcut?

Ce să mai facem?

Aţi mai îmbătrânit şi aţi mai pierdut din dinţi!

Asta e un  favor pentru mine.

De ce?

Că am scăpat de durere.

De care durere?

De dinţi. Vorbesc puţin mai greu, dar mă simt mai bine. Şi stomacul e mai bine, că mănânc mai moale, mai muiat, nu mai mănânc aşa aspru. Aspru n-am mâncat niciodată, că mă dureau dinţii. Mulţumesc lui Dumnezeu, e bine. E foarte bine! Numai că, ştiţi, bătrâneţea aduce anumite neputinţe, slăbiciuni.

„Mie îmi place oraşul foarte mult. Nu-mi place aglomeraţia”

Cum vi se pare oraşul, când coborâţi? E altfel decât în alţi ani?

Ca unul care sunt de-aici, din oraş, în care am şi copilărit, mie îmi place oraşul foarte mult. Nu-mi place aglomeraţia.

Dar omul e schimbat?

Toate-s schimbate. Şi se schimbă mereu. Toate se schimbă mereu. Oamenii erau mult mai credincioşi înainte. Erau mai băştinaşi. Acuma sunt mai amestecaţi. Erau foarte plini de dragoste, fiecare voia să ajute pe aproapele.

Şi acum?

Acum… ce ştiu eu ce se întâmplă? Dar oricum, nu mai este cum a fost. Nimic în lumea asta nu mai este cum a fost. Toate se modifică.

Spre bine sau…

Ar putea să vorbească oricine în locul meu, dacă este mulţumit. Oamenii nu mai au evlavia aceea pe care o aveau, nu mai au dragostea aceea pe care o aveau înainte vreme. Înainte vreme, dacă venea un străin pe o stradă, se adunau toţi să-l solicite ca să meargă la ei, să doarmă, să stea la masă… vorbeau toţi prietenos… acum, mai puţin. Oamenii îs mai puţin avuţi, mai necăjiţi, mai nemulţumiţi. Ce să facă?… aşa e în toată lumea.

 Dar ştiţi că se spune că atunci când cărarea spre vecinul tău e nebătătorită, plină de iarbă, atunci sfârşitul e ­aproape.

Cam aşa, cam aşa… şi viaţa mea, şi a tuturor e mai aproape de sfârşit. Din ce în ce prinde contur…

Cu fiecare zi.

Da, cu fiecare zi tot mai bătrâni, mai aproape de capătul firului. Dar e bine aşa. Cu ocazia asta, omul se mai poate gândi că mâine-poimâine pleacă din viaţa asta şi se mai poate pregăti sufleteşte: se roagă mai mult, merge la biserică mai des, se spovedeşte.

„Aştept moartea oricând”

Şi moartea? Vă sperie?

Nu. Aştept moartea oricând. Eu ştiu că trebuie să vină. Un musafir nepoftit, nedorit, dar vine. Nu aşteaptă să i se deschidă uşa, o deschide ea!

 Cum spunea părintele Arsenie Papacioc, moartea nu vine să-i faci o ­cafea.

Păi, nu vine să-i faci cafele. Dă ea cafeaua ei…

… amară…

… care te amorţeşte definitiv. Şi gata.

Familia românească e una secularizată, e din ce în ce mai secularizată. Dacă unul dintre membrii familiei ia calea aceasta a bisericii, de obicei apare şi o dezbinare, o ruptură, chiar divorţul, din cauza asta. Sfântul apostol Pavel spune însă că bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă.

Când se apropie cineva de biserică, e foarte bine. Avantajul nu e numai al celui care se apropie de biserică, ci este şi al familiei. Păcatele sau faptele bune ale părinţilor trec asupra fiilor şi ale fiilor trec asupra părinţilor. Deşi părinţii niciodată nu înţeleg lucrul ăsta. Şi Mântuitorul zice clar: „Cel ce iubeşte pe tată, pe mamă, frate, soră, nevastă, copii, averi, toate din lumea aceasta, mai mult decât pe Mine nu e vrednic de Mine. Şi dacă pe el însuşi se iubeşte mai mult decât Mă iubeşte pe Mine, nu este vrednic de Mine.” Deci, asta e porunca.

Dar cum împaci şi familia şi pe Dumnezeu?

Păi, foarte bine: asculţi de Dumnezeu şi atunci Dumnezeu ocroteşte şi familia.

Dar ceilalţi nu te acceptă aşa cum eşti…

Păi, ei nu înţeleg. Îţi dau un exemplu personal: când am plecat eu la mănăstire, toată lumea voia să mă oprească – şi tata şi mama plângeau permanent, permanent plângeau, să mă oprească, ca să stau acasă; să nu mă duc să stau în pădure cu urşii, cu vulturii, cu lupii şi aşa mai departe. Le-am spus că mai mari sunt lupii din lume şi mai periculoşi decât cei din pădure. Şi i-am spus aşa: „Mămică, dacă te ascult pe mata, acuma, şi rămân în lume, nu te poţi mântui, că m-ai oprit de la slujba cerească de a sluji lui Dumnezeu. Dacă nu te ascult, îţi fac un bine: te scap de pedeapsă, mă mântuiesc şi eu şi mata.” Şi când a vrut Dumnezeu, am plecat, m-a condus la gară, cu multă bucurie. A înţeles situaţia. Că e poruncă generală, nu? Să iubeşti pe Dumnezeu din toată inima şi mai presus de orice în viaţa aceasta. Să iubeşti pe Dumnezeu! Când e vorba de iubirea lui Dumnezeu, nu se mai pune problema, e Dumnezeu în faţă.

Da, dar în acelaşi timp şi „Ascultă-i pe părinţi!”, e poruncă.

Nu să-i asculţi, să-i cinsteşti! Sigur că cinstea se face şi prin ascultare. Dar pe Dumnezeu întâi şi-ntâi! Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima şi mai presus de orice, mai mult decât tată, mamă, frate, soră, orice – am menţionat lucrul ăsta, nu?

„Singurul mijloc ca Dumnezeu să te primească e mila”

Cât de importante sunt cele 40 de liturghii de după moartea omului?

Păi, sunt foarte importante, că el trece prin cele 24 de vămi, şi i se aşează locul unde trebuie să aştepte până la a doua venire. Ele sunt ajutătoare. Toate rugăciunile urcă la Dumnezeu, şi Liturghii şi parastase, în acelaşi timp. Şi milostenie, că face omul şi praznice, şi cheamă săracii şi şchiopii şi ologii şi necăjiţii. Singurul mijloc ca Dumnezeu să te primească e mila. Şi cel ce face milostenia şi rugăciunile astea are 75% din răsplată, din toate acestea. Mortului… nu ştiu cât îi mai ajută. Depinde de cum a trăit! Dar îl ajută. Mortul are merit că face parte dintr-o familie cu care a colaborat pentru credinţă. Şi-a lăsat copii credincioşi, sau a îndemnat să facă bine, s-a dus la biserică, şi acuma şi urmaşii lui fac lucrurile astea, şi au grijă de tatăl lor. E iubirea familială: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta…” Deci, cum poţi să cinsteşti pe un om care a murit? Rugându-te pentru el şi făcând milostenie. Şi se aprinde şi candela.

De ce aprindem candela? Spunem o rugăciune specială atunci când aprindem candela?

Poţi să spui orice rugăciune. Dumnezeu de fapt este A-toate-ştiutor şi ştie şi gândul omului, ştie pentru ce a aprins candela. Principalul este ca să ardă întâi şi întâi în cinstea lui Dumnezeu. Şi ca mulţumire. Pentru asta aprind candela. Şi pentru iertarea păcatelor. Sigur că dacă o aprinzi pentru un mort, sigur, candela aceea e ca o rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Şi-aduce aminte că acea candelă cere iertare, milă şi mântuire.

Este egală cu o rugăciune?

Este ca o rugăciune, da. Omul doarme şi nu ştie nimica. Candela arde. Candela dovedeşte că el este credincios şi se roagă şi-L cinsteşte pe Dumnezeu permanent. E de mare folos! Şi dacă aprinzi cu un scop oarecare, Dumnezeu, văzând candela, ştie scopul pentru care ai aprins candela şi te ajută. Un copil, de exemplu, care merge la examene trebuie să meargă la biserică, să se spovedească, să se împărtăşească. El trebuie să postească luni, miercuri şi vineri, aşa cum postesc creştinii; să citească Paraclisul Maicii Domnului zilnic, că Ea este cel mai mare mijlocitor şi ocrotitor al nostru pe lângă Hristos. Maica Domnului, mijlocitoarea… e socotită Împărăteasa cerului şi a pământului. Când se roagă Maica Domnului, toţi sfinţii şi toţi îngerii se roagă cu dânsa şi pentru mijlocire. E bine să se facă închinăciuni, ca să ceară la Domnul iertare, luminarea minţii, a inimii. Nihil sine Deo, asta este. Se poate face în fiecare zi Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, câteva mătănii şi rugăciuni şi închinăciuni. E bine, când elevul merge la examene, să spună aşa: „Doamne, numai Tu singur mă poţi ajuta. Ajută-mă şi nu mă lăsa! Dăruieşte-mi bună reuşită la examenul ce-l am, şi să slujesc Ţie după voia Ta!” sau: „Dăruieşte-mi toată viaţa aceasta cu mila Ta şi să-Ţi slujesc Ţie, după voia Ta!” sau: „Dăruieşte-mi serviciu, în viaţa aceasta, cu mila Ta, şi să slujesc Ţie după voia Ta!” Adică scopul nostru este să rămânem credincioşi şi recunoscători faţă de Dumnezeu permanent şi să facem fapte bune, în folosul aproapelui. Cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută. Este un proverb popular. Şi aşa este.