Revista:

„Ştiința psihologiei nu diferă de cea a Evangheliei” Părintele arhimandrit Filoteu Faros – de Mircea Toma

Filoteu Faros

Părintele arhimandrit Filoteu Faros are 82 de ani, este călugăr şi psihoterapeut şi a colindat aproape întreaga lume. În perioada revoluţiei hippy a fost în SUA, aici drogurile erau în floare, iar părintele a avut grija celor dependenţi. După această experienţă a luat şi pulsul ţărilor europene şi a ajuns la concluzia că lumea a apucat-o pe o cale greşită. Despre asta a scris un raft de cărţi, foarte iubite de creştinii ortodocşi şi nu numai. A venit de două ori şi în ţara noastră pentru că, se pare, de aceeaşi boală (individualismul) începem să suferim şi noi. Ultima oară când a fost în Bucureşti şi-a prezentat şi ultima sa carte, Criza vârstei de mijloc. Provocări şi perspective, apărută la Editura Sophia. Mesajul părintelui este clar: oamenii trebuie să-şi schimbe viaţa!

Nu ştiu dacă voi cunoaşteţi acest  poem al lui Odysseaa Elytis, care a fost şi pus pe muzică, şi care spune: „Am luat-o strâmb pe calea vieţii şi mi-am schimbat viaţa”. Socotesc că lumea apuseană a luat-o pe o cale greşită, iar eu aş propune să ne schimbăm viaţa, cu toate că nu este chiar atât de uşor.

E chiar aşa de rea lumea, în special Apusul?

Nu e rău, ci a făcut opţiuni greşite. Nu cunoaşte arta vieţii şi nu ştie de ce are nevoie.

Care e cancerul?

Un rău care în ultima vreme domină lumea apuseană şi care s-a împământenit şi în Grecia, nu ştiu dacă este şi în România, este individualismul: fiecăruia îi pasă doar de persoana sa. O asemenea atitudine impune un preţ pe care‑l plătim noi şi noi înşine şi cei din jurul nostru.

Este chiar aşa de rău? Pentru că aceste ţări din vest prosperă financiar.

Nu consider că bunăstarea economică este un bun atât de mare pe cât socotim că este în clipa de faţă.

Este chiar amuzant, pentru că noi tocmai exemplul lor îl urmăm.

Cu siguranţă! Cel puţin Grecia a devenit deja o lume occidentală şi au rămas puţine elemente din Orient.

„Ştiința psihologiei nu diferă de cea a Evangheliei”

Dacă preotul are un contact profund cu realitatea, va spune acelaşi lucru ca şi un terapeut. Eu socotesc că în esenţă nu există diferenţe majore. Cu siguranţă, există mai multe şcoli de
psihologie şi există diferenţe în felul în care apreciem realitatea umană, dar socotesc că în esenţă opinia pe care o are ştiinţa psihologiei nu diferă de cea a Evangheliei, cu excepţia faptului că psihologia nu are o dimensiune transcendentă. Problema cu teologia este că într-o oarecare măsură este academică, a devenit scolastică. Aceasta înseamnă că nu este în legătură cu realitatea, că este o teologie a sălii de studiu şi nu a vieţii. Teologia lui Iisus Hristos nu era a sălii de studiu, ci de viaţă.

Oare de aceea nu a scris Mântuitorul Iisus Hristos nimic?

Este adevărat acest lucru. Dar nu este numai aceasta. Îndeobşte marii dascăli nu au lăsat scrieri. Şi nu ştiu dacă cunoaşteţi, într-un dialog al lui Platon, Socrate ne povesteşte un mit: un zeu al Egiptului a făcut un cadou unui rege al Egiptului, scrierea, şi i-a spus că prin aceasta viaţa oamenilor va fi mult mai bună. Iar faraonul i-a răspuns că nu este adevărat, pentru că oamenii vor socoti că ei ştiu dar în esenţă, de fapt, nu vor avea acces la cunoştinţă prin scriere. Şi să ştiţi că vechii greci s-au opus foarte mult scrierii. Ei voiau cunoaşterea să fie interioară, să o poarte în ei înşişi. Adevărata cunoaştere nu se uită, nu e nevoie de memorare. Adevărul, în limba greacă, înseamnă „ceea ce nu se uită”.

Credeţi că psihoterapia umple acest gol?
Golul pe care poate să-l umple psihologia este faptul că cineva trebuie să-l înveţe pe om arta de a trăi, pentru ca omul să ajungă să aibă o viaţă deplină şi împlinire şi o viaţă de calitate. Acest lucru ar trebui să-l facă pastoraţia. De obicei, oamenii Bisericii nu sunt preocupaţi de acest lucru. Şi într-o mare măsură acest gol a fost umplut de psihologie şi de psihoterapie.

„Creştinismul zilelor noastre se prezintă într‑un spirit juridic”

Aveţi o reţetă, cum trebuie să trăim?
Reţeta desăvârşită a modului în care trebuie să trăim este reţeta pe care ne-o propune Domnul Iisus Hristos. Nu prea ne raportăm la adevărata învăţătură a lui Iisus Hristos. În pofida faptului că Hristos S-a raportat la om ca la ceva unic, de obicei creştinismul zilelor noastre se prezintă într‑un spirit juridic, ceea ce face pe om să fie la un numitor comun şi anihilează unicitatea fiecărei fiinţe umane în parte. De fapt, centrul stă în altă parte, nu ne amintim de faptul că Hristos ne-a propus simplitatea şi o viaţă simplă. A spus foarte clar: Nu vă îngrijiţi ce veţi mânca, ce veţi bea şi ce veţi îmbrăca. Acest lucru îl fac idolatrii. Vă spun să vă îngrijiţi mai întâi să cunoaşteţi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga.

Adică spuneţi că Europa de astăzi, Europa creştină, este idolatră?
Neîndoielnic! A fi idolatru nu înseamnă să aduci jertfe lui Hermes şi lui Zeus – la urma urmei, acest lucru ar putea avea şi o oarece măreţie. A fi idolatru înseamnă, spre exemplu, să‑ţi adori maşina. Acesta este un fapt prin excelenţă idolatru. Idolatria nu este altceva decât să te închini făpturii şi nu Ziditorului. Noi am pus accentul perealităţile materiale, iar omul ajunge, din cauza acestora, să-şi neglijeze dimensiunea spirituală.
Şi care ar fi soluţia?
Dacă-ţi este foame, să te gândeşti nu cum vei găsi ceva să mănânci, ci care sunt alegerile pe care le-ai făcut şi ai ajuns în acea situaţie, în care nu mai ai ce să mănânci. La fel şi creştinii par să-L ignore pe Hristos, iar atunci când vine o lipsă materială nu se gândesc decât la faptul cum să acopere acea lipsă materială. Ignoră faptul pe care‑l menţionează Hristos, că lipsa materială este un simptom. Dacă fac alegerile şi gesturile şi actele corecte în viaţa lor, nevoile lor fiinţiale, esenţiale vor fi acoperite… Mai multe despre interviu citiți în revistă.