Revista:

Vidin, urma paşilor Sfintei Parascheva – de Isabela Aivăncesei

RĂZVAN BUCUROIU

Sfânta Parascheva a stat trei ani la Vidin înainte de ajunge la destinaţia finală, Moldova… A stat într-o mică biserică, ridicată de Matei Basarab. Până anul trecut ea avea acoperişul spart, ploua înăuntru. La iniţiativa românilor s-a montat un nou acoperiş. Răzvan Bucuroiu a dăruit preotului de aici suma de bani adunată de cei din ţară în urma campaniei revistei „LumeaCredinţei” şi Asociaţiei „Rost”, iar acum sfîntul lăcaş este parţial refăcut. Pe urmele acestei danii româneşti am plecat şi eu într-o toamnă târzie.

După o călătorie de mai bine de patru ore, din Bucureşti, trecând prin Oltenia care se roagă, parcă, să fie recreştinată, am ajuns în Vidin. Ultimul sat, înainte de vamă, este Basarab. Târguşorul bulgăresc e o adunătură de blocuri nu mai înalte de patru etaje şi străzi înguste. În câteva minute de la traversarea podului nou construit Calafat- Vidin, ne aflam în faţa unei porţi mici cu câteva trepte pe care coborai, ca într-o catacombă de altădată, în lăcaşul unde a poposit Cuvioasa Paraschiva cu sute de ani înainte. Popasul i-a fost scurt şi nu definitiv, dar localnicii nu pot să-l ignore. Părintele Samuil, arhimandritul, reuşeşte să slujească doar o dată pe săptămână în biserica Sfintei Petka, doar vinerea. Este chiar ziua săptămânală a sfintei…În Vidin sunt foarte puţini preoţi, iar mitropolia locală a fost nevoită să numească ieromonahi până şi în bisericilede mir, preoţi ce se ocupă de enoriaşi şi de slujirea de la altar.

Părintele Samuil: Biserica pe care o vedeţi acum este făcută pe temelii vechi. Prima biserică a fost din sec. XI-XII. În prima biserică au fost moaştele Sfintei Parascheva, atunci când a fost aduse de la Veliko-Tîrnovo, din Vidin, când Bulgaria cade sub ocupaţie otomană. Asta se poate vedea când se coboară în biserică, pentru că există alţi pereţi, aşa-numiţi pereţi englezeşti, o altă construcţie, în alt stil. În 1633-1635 a fost construită noua biserică, această biserică, pentru că cea veche a fost dărâmată.

Răzvan Bucuroiu: Şi cine a fost ctitorul?

Părintele Samuil: Unul din ctitori este Matei Basarab – de fapt principalul ctitor. Dar nici nu putem să ne gândim că oamenii care au fost credincioşi şi care au trăit în Bulgaria nu au ajutat. Deci, această biserică a fost construită cu donaţii ale domnitorului Matei Basarab şi cu ajutorul populaţiei autohtone.

Răzvan Bucuroiu: Dar de ce a construit domnitorul Matei Basarab o biserică în Vidin? Care era rostul, care era scopul?

Părintele Samuil: Pentru aceasta nu am informaţii, nu pot să vă spun nimic, nu ştiu. După anul 1800 s-a slujit în biserică, a fost biserică de parohie; doar în timpul comunismului nu s-a slujit în ea.

Răzvan Bucuroiu: Cincizeci de ani a fost închisă?

Părintele Samuil: De fapt, ultimii zece-douăzeci de ani, pentru că există un registru în care scrie că a fost făcut botez. Cam până în 1975 s-a slujit în biserică, s-au făcut slujbe. Probabil în ultimii zece ani biserica a fost părăsită, abandonată.

Răzvan Bucuroiu: Dumneavoastră de cât timp slujiţi aici?

Părintele Samuil: De trei ani.

Răzvan Bucuroiu: Sunteţi călugăr, monah.

Părintele Samuil: Da, sunt arhimandrit, sunt monah. Dacă se poate, am să vă spun ceva aparte: cerinţa mea nu a fost să slujesc în oraş, pentru că monahul trebuie să trăiască şi să slujească în mânăstire… a fost alta. Dar aşa s-a întâmplat că am devenit preot parohial.

Reporter: Cum este viaţa duhovnicească în această zonă a Bulgariei?

Părintele Samuil: Aş vrea să spun că nu este uşor. În Cuvântul lui Dumnezeu se spune că, acolo unde sunt multe greutăţi, acolo harul lui Dumnezeu este mai mare, aşa că nu este uşor dar prin acest lucru Dumnezeu ne formează. Avem o întoarcere spre sensul vieţii creştine. Şi aici aş vrea să spun pentru români – poate mulţi dintre ei ştiu – că a fost o dorinţă intenţionată să se scoată credinţa din sufletul oamenilor şi acest lucru s-a întâmplat când în biserică au fost introduşi oameni nedemni. Cu toate acestea, acum în biserică sunt mulţi preoţi demni. Tocmai de aceea am vrut să vă spun, pentru că sunt oameni care vin şi caută spiritualitatea şi vin în biserică şi chiar acest lucru arată că capul bisericii nu este preotul, episcopul, mitropolitul, ci Iisus Hristos.

Reporter: Sunteţi optimist?

Părintele Samuil: 100%. Biserica în anul 2013 este vie, dar nu trebuie să uităm că urmează şi a doua venire a Domnului Iisus Hristos.

Reporter: Cum e viaţa aceasta de sine, practic, fără o mânăstire? Am înţeles că sunteţi arhimandrit fără o mânăstire,fără a fi legat de viaţa unei mânăstiri.

Părintele Samuil: Eu, de fapt, trăiesc într-o mică mânăstire, dar acum suntem doar doi călugări şi amândoi slujim în biserici de parohie.

Reporter: Aceasta este realitatea vieţii monahale în toată Bulgaria, sunt puţini călugări prin mânăstirile care au rămas?

Părintele Samuil: Nu, categoric nu. Sunt multe mânăstiri care au comunitate mică şi călugării locuiesc în mânăstire. Ei au slujbă în fiecare zi, utrenia, vecernia şi toate slujbele şi cu celelalte ascultări ale monahului. Din nefericire în Bulgaria comunismul a fost foarte dur faţă de biserică şi lumea s-a retras de la biserică. Este nevoie, în opinia mea, de mai bine de zece ani pentru ca lumea să îşi regăsească credinţa în biserică şi dorinţa să trăiască pentru Hristos.

Reporter: Tinerii bulgari mai aleg viaţa monahală?

Părintele Samuil: Părerea mea este că foarte rar, pentru că ei văd foarte puţine exemple pentru viaţa adevărată.

Reporter: Mai există o rânduială în familie de a merge la biserică, de a respecta nişte norme?

Părintele Samuil: Categoric, da. Sunt familii şi mai tinere, şi mai în vârstă. Recent, acum două-trei luni, în această biserică s-au cununat o bunică cu un bunic. Mulţi ani au trăit fără a fi cununaţi şi acum au hotărât să se cunune. Sunt familii şi tineri şi mai în vârstă; totul depinde dacă o să vadă în biserică exemplul adevărat.

Reporter: Tinerii aleg să se cunune, sau trăiesc aşa, fără cununie?

Părintele Samuil: Marea majoritate trăiesc fără să fie cununaţi şi, din nefericire, puţini din cei care se cunună o fac şi cu conştiinţa de fi creştin ortodocşi şi o fac, de fapt, cu conştiinţa că aşa e modern.

Reporter: Că aşa se practică.

Părintele Samuil: Exact!

Reporter: Efectul cununiei mai este acelaşi dacă nu crezi în acea slujbă, în acea taină?

Părintele Samuil: Eu cred că taina cununiei este înfăptuită oricum, pentru că taina cununiei e de la Duhul Sfânt. Dumneavoastră aveţi dreptate că fiecare om trebuie să facă totul cu conştiinţa a ceea ce face. Când tinerii vin să se cunune în biserică doar pentru că aşa e obiceiul, eu le spun despre marea responsabilitate a ceea ce se întâmplă. Uneori se întâmplă că un om are nevoie doar de puţin să fie sprijinit şi împins ca să înceapă să meargă într-o direcţie. Timpurile sunt foarte grele, pentru că tot ceea ce este pe lângă noi în lume, după cum aţi spus şi dumneavoastră, este secularizat, este transformat în ceva lumesc, superficial. Aceşti oameni tineri trebuie să vadă însă că există un loc unde pot să audă un cuvânt adevărat, să vadă o atitudine adevărată. Eu cred că în timpul cununiei se poate face această redirecţionare, această sprijinire, această împingere a tinerilor spre credinţă. E ca şi cu botezarea unuicopil mic: el nu înţelege sensul a ceea ce se întâmplă, dar acest copil este educat în duhul creştinesc şi se formează ca un creştin ortodox. În acelaşi timp, tinerii care vin să se cunune simt că această spiritualitate adevărată din biserică, în momentul potrivit din viaţă poate să dea rod. Pentru că ştim că Hristos nu a venit să judece lumea, ci să mântuiască lumea. Harul dumnezeiesc ne ajută vizibil în greutăţi în viaţă. Bineînţeles, este cel mai bine să conştientizeze că stau în faţa lui Dumnezeu şi că trebuie să trăiască o viaţă creştină.

Reporter: Aveţi tineri care vă caută să vă ceară sfatul?

Părintele Samuil: Tineri foarte puţini. Marea majoritate sunt oameni de vârstă medie.

Reporter: Atei?

Părintele Samuil: Câţi vreţi! Mulţi.

Reporter: Şi aveţi un plan ca să îi “pescuiţi”, să îi aduceţi în biserică?

Părintele Samuil: Nu am plan. Eu trebuie să mă străduiesc să-mi schimb viaţa mea spre bine şi să fac ceea ce trebuie cu mine însumi şi să dea Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos şi Sfânta Parascheva să facă restul pentru ceilalţi. Reporter: Dar e dureros când vezi că celălat nu are o viaţă în Dumnezeu, nu ştie de ce s-a născut, nu ştie de ce moare, de ce trăieşte, de ce suferă la un moment dat când se desparte de cei pe care îi iubeşte. Părintele Samuil: Aveţi dreptate, dar este adevărat că fiecare dintre noi este bun într-un anumit domeniu: unul poate să comunice foarte bine şi liber cu oamenii, alţii pot să lucreze foarte bine cu copiii, ceilalţi slujească mai mult. În biserică sunt mai
multe ascultări şi slujbe şi eu nu aş vrea să fac ceva care în momentul de faţă nu este
în putinţa mea. Ceea ce pot, mă străduiesc şi depun efortul să înfăptuiesc.

Reporter: Dar ce i-aţi spune unui om necredincios, unui om care nu crede în existenţa lui Dumnezeu? Că ce este biserica, ce e viaţa în biserică? Ce i-aţi spune unui om ca să trăiască şi el această bucurie, până la urmă?

Părintele Samuil: Această întrebare este cea mai grea întrebare, pentru că fiecărui om trebuie să îi spui diferite lucruri. Pentru a face asta, trebuie să simţi sufletul omului, de ce are nevoie concret acel om: unul trebuie să fie mângâiat, celălalt trebuie puţin împins, altul trebuie să fie lovit serios. Deci, abordarea fiecărui om este diferită, nu există o formulă anume, concretă. Acolo unde este personalitate, acolo este libertate absolută. Nu întâmplător Sfântul Apostol Pavel spune: pentru toţi, devenind totul. Adică, cu fiecare diferit.

Reporter: Aveţi un duhovnic bătrân care vă sfătuieşte? Sau cărţi ale Sfinţilor Părinţi citiţi? De unde vă luaţi învăţătura, ca să spun aşa?

Părintele Samuil: Bineînţeles, eu am citit. Înainte de a deveni călugăr am avut pe părintele meu la care mă spovedeam, care vorbea puţin dar viaţa lui îmi arăta cum trebuie să trăieşti. Am acum un stareţ duhovnicesc care vorbeşte puţin despre cum trebuie să trăieşti, dar el slujeşte oamenilor foarte mult, el dă multă dragoste oamenilor de lângă el, aşa că eu învăţ de la fiecare, de la orice persoană cu care comunic. Recent, m-am uitat la un film în care un tată spune fiului său: “Nu are importanţă cum o să fii, bun sau rău, tu oricum o să schimbi lumea”. Adică, fiecare dintre noi poate să aleagă să schimbe lumea din jurul său în bine sau în rău, după faptele şi comportamentul lui.