Revista:

Părintele Vlasie Kserokalivitul şi… etiopienii – de George Crasnean

LM 81 SUMAR 01

Am voit a scrie despre părintele Vlasie ca să arăt cum ne-a făcut Dumnezeu şi, uitându-ne la noi, să cunoaştem ce ne-a făcut nouă păcatul…

- Ai fugit de lume, părinte! Te-ai retras la pustie…

- Eeh! Fuga de lume… n-am fugit chiar aşa tare de lume cât de păcatul din ea. Nu tot de asta fugi şi tu câteodată şi vii pe la noi, în Athos? Şi apoi, nu trebuie neapărat să căutăm pustiul locului, că toţi ne putem retrage în pustia sufletului…

- E adevărat ce spui părinte! Până nu demult a trăit la noi în ţară un avva (Adrian Făgeţeanu) care spunea că „adevărata pustie e acum la oraş”, că nu se mai cunosc între ei nici măcar oamenii de pe scara unui bloc!

LM 81 SUMAR 02

- Da, da. Firea omenească a devenit pustie!

- Păi e rea lumea de ai fugit de ea, părinte?

- Lumea nu e rea, patimile noastre o fac aşa. Eu de patimi am fugit, nu de lume.

- E mai grea părinte lupta cu gândurile – de la pustie – decât cea din lume, cu ispitele?

- Amândouă sunt grele, dacă n-ai rugăciune. Dar nu dispreţui lupta cu gândurile, că patimile de acolo se nasc!

- Şi cum să mă păzesc de gândurile pătimaşe, părinte?

- Războieşte-le! Fugi la rugăciune! Că „fără de hristos nu putem face nimic”! Şi obişnuieşte-ţi mintea să audă mai mult de Dumnezeu decât de cele lumeşti. Părintele Vlasie („Cipriotul”, cum îi spunem noi), a părăsit lumea şi amăgirile ei de peste treizeci de ani. are doar o mică colibă în desişurile Viglei – atât de mică încât de cele mai multe ori treci pe lângă ea fără s-o vezi. Mai are şi o grădină (spune el!), în care cresc patru verze şi câteva cepe, dar şi aşa zice că e prea îndestulat, pentru că el „a ieşit din cele multe”. „Că nu strică lipsa cât strică surplusul, cum zicea sfântul Ioan Hrisostom” – mi-a mai reamintit părintele. Când a păşit în athos s-a dus mai întâi la avva Paisie aghioritul după sfat. Şi i-a zis lui, gheronda: „alege trei mănăstiri unde să te aşezi. Şi mergând la prima, osteneşte-te acolo la rugăciune. Şi de nu va fi bine pentru tine, du-te şi la a doua. Dar la a treia nu-ţi va mai fi ţie de nici un folos să te nevoieşti”. N-a fost nevoie de atâtea chinovii căci, venind pe pământurile marii Lavre şi-a făcut un mic sălaş între vânturile Viglei şi a rămas acolo, petrecând fără să vadă om şi amăgiri, singur cu Dumnezeu în „grădina Maicii Domnului”. Şi după ce am petrecut întâia oară câteva ceasuri minunate împreună cu el, am zis gândului meu: „uite, în sfârşit, un om îmbrăcat în smerenie, iară nu în haine bune!”.

Cu voia Domnului şi a maicii Sale am petrecut şi iarna aceasta câteva ceasuri cu gheron Vlasios şi acestea mi-au fost de ajuns ca să-mi întăresc credinţa că doar viaţa necurată ne împiedică să ajungem la înţelegerea adevărurilor  înalte.

Între multe alte grăiri duhovniceşti, eu, ca orice mirean curios, l-am întrebat pe părintele dacă e mai grea lupta cu diavolii în Athos decât în lume. Primul lui răspuns a fost că „e diferită”. Pentru că nu are atâtea mijloace de ispitire la îndemână, vrăjmaşul duce mai mult războiul minţii cu monahul. Iar dacă nu biruieşte nici în lupta cu gândurile atunci… „vine peste tine”.

- Adică vine… aievea, părinte?

- Da.

- Şi a „trecut” şi pe la sfinţia ta?

- Bineînţeles.

- Cum s-a întâmplat asta?

- Prima dată au venit cam pe când se îngâna noaptea cu dimineaţa. Nu unul, ci mai mulţi. În chip de călugări ethiopieni: întunecaţi la faţă.

- Dar cum ştii că sunt diavoli,  părinte?

- Întotdeauna înaintea lui apare o stare de… phobos.

- Frica!

- Da.

- Şi cum scapi de asta?

- Kyrie Iisou Hriste, eleison imas…

- Şi pleacă?

LM 81 SUMAR 03

- Da. Şi atunci când au venit „ethiopie-nii” la mine şi împingeau de uşă ca să intre în colibă, mai întâi am resimţit o senzaţie de teamă şi mai apoi i-am văzut. Dar eram cu mătăniile în mână şi am început a zice Doamne Iisuse şi abia apoi am ieşit să văd cine sunt cei care mă caută. Nu mai era însă nimeni afară – şi doar cu câteva clipe mai-nainte se buluceau să intre la mine în chilie…

După ce te întâlneşti cu pater Vlasios şi îţi dai seama cât de bine ţi-a fost atunci când te-a înconjurat cu dragostea lui, rămâi încredinţat că nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu, dacă nu se va depărta de lume…