Revista:

„Cea mai mare armă a diavolului este să aducă frica asupra omului” – de Laura Aivăncesei

Interviu cu arhimandritul Ambrozie Iurasov, duhovnicul Mănăstirii Ivanovo din RusiaAmbrozie Iurasov

Părintele arhimandrit Ambrozie Iurasov este unul dintre cei mai iubiţi duhovnici din Rusia şi un autor prolific de carte duhovnicească. A publicat până acum zece volume, dintre care trei sunt traduse şi în limba română. El este ctitorul şi duhovnicul Mânăstirii Ivanovo, care are în prezent o obşte de 200 de maici. Părintele are 73 de ani, din care 45 i-a petrecut în mânăstire. În prezent el este preşedintele Comisiei episcopale de canonizare a noilor mucenici ruşi şi coordonează activitatea Departamentului pentru asistenţă religioasă în penitenciare.

Eu m-am născut cu credinţă în Dumnezeu, nu ţin minte să nu fi crezut în Dumnezeu. Trebuie să faci tot efortul ca să îl găseşti pe Dumnezeu. Să ştiţi că şi demonii cred, dar ei îşi au locul lor de osândă. Noi trebuie să credem şi să ajungem să îl găsim pe Dumnezeu. Oamenii necredincioşi pe pământ nu există. Unii cred că nu există Dumnezeu – ateii –, iar alţii cred că Dumnezeu există, dar toţi sunt credincioşi. Ateii au şi ei o credinţă: ei cred că nu există Dumnezeu.

Uneori la spovedanie cam spui aceleaşi păcate, ajungi practic să repeţi spovedania de data trecută pentru că nu progresezi. Ce părere aveţi?

Andrei Drozdov, RugăciuneAceasta nu este o pocăinţă adevărată. Pentru a dobândi o pocăinţă adevărată, trebuie să promitem lui Dumnezeu că vom trăi în curăţenie şi ne vom strădui să respectăm poruncile pe care ni le-a lăsat. Sufletul este ca şi casa noastră: dacă ai făcut ordine în casă, este curat; dacă nu mai faci ordine în casă, vei vedea că se face dezordine mare. Dumnezeu a zis: În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca. Să urmărim să avem tot timpul ordine în casele şi în sufletele noastre. Dacă am judecat pe cineva sau am spus cuiva un cuvânt neplăcut, imediat trebuie să ne pocăim în felul următor: „Doamne, iartă-mă, te rog, pentru acest lucru.” Sau, dacă am mâncat fără măsură, imediat, să nu aşteptăm să mergem la preot, imediat să facem pocăinţă: „Doamne, iartă-mă că am mâncat fără măsură!” Sau, dacă un gând necurat ne-a venit, iarăşi să spunem lui Dumnezeu: „Doamne, iartă-mă!” În acest mod trebuie să ne controlăm gândurile şi vorbele, cu atenţie, şi atunci ne vom izbăvi de toate astea şi nu le vom mai repeta de fiecare dată când venim la scaunul de spovedanie.

Părinte Ambrozie Iurasov, cum este privită problema numărului „666” in Rusia?

Această întrebare a fost adresată unui predicator cu nume mare la Moscova, părintele Dmitri Simionov. O femeie a zis: „Părinte, uite, eu am aici, pe hârtia pe care o ţin în mână, trei de ’6’. Cât este de periculos?” Zice părintele: „Întoarce foaia asta şi ai să vezi că o să ai trei de ’9’. Nu este nici un pericol în asta” – i-a zis părintele Dmitri.

Şi Hristos a fost ispitit când a fost întrebat: „Trebuie să plătim impozit Cezarului?” Şi răspunsul a fost: „Ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu îi dăm şi ce este al Cezarului, Cezarului îi dăm.” Deci toate astea sunt ca să ne întoarcem la păgânism. Acum se urmăreşte ca toată lumea să fie „schilodită” în acest plan. Acesta este planul Guvernului Mondial şi se duce o muncă asiduă în acest sens. Deocamdată, însă, „666” nu are nici o legătură cu credinţa şi cu menirea noastră.

Fericitul Augustin, mozaic, Capella Palatina,Foarte multă lume acum aşteaptă sfârşitul lumii. Trebuie să aşteptăm sfârşitul nostru personal şi nu sfârşitul lumii, şi să ne pregătim pentru acest sfârşit, pentru că Dumnezeu a spus: În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca. Nu trebuie să îl aşteptăm pe antihrist, ci trebuie să ne pregătim să îl aşteptăm pe Hristos. Ce spune Fericitul Augustin despre sfârşitul lumii: Istoria umanităţii se împarte în mai multe perioade: de la primul om până la Potop este perioada prunciei; de la Potop până la Avraam este perioada copilăriei; de la Avraam până la Moise este perioada tinereţii; de la Moise până la Hristos este perioada maturităţii şi ce este de la Hristos până în zilele noastre sunt vremurile din urmă. Aşa scrie Sf. Augustin. Sf. Ioan Teologul scrie şi el în epistolele sale: Copii, sunt vremurile de pe urmă. Şi, cum aţi auzit că trebuie să vină antihristul – ei deja sunt mulţi –, din asta vedem că sunt vremurile de pe urmă. Dacă vă amintiţi prima rugăciune din pravila pentru Sfânta Împărtăşanie, Hristos a venit în vremea de pe urmă. Cine ştie, dacă Dumnezeu va mai îngădui încă 2-500 de ani, şi ăştia vor fi tot vremurile de pe urmă. Cel mai important este că biserica ţine totul sub control; capul bisericii este Hristos şi, deci, Hristos ţine totul sub control – şi biserica.

Dacă vine antihristul, el se va da drept Dumnezeu, se va întrona în biserică şi va cere lumii să i se închine. Şi vor veni proorocii Ilie şi Enoh şi vor începe să propovăduiască. Se va cunoaşte în întreaga lume acest lucru, peste tot se va vorbi despre acest lucru. Iată, atunci, când va începe predica proorocilor Ilie şi Enoh, dacă ni se va propune documentul cu cipul, atunci nu trebuie să acceptăm acest document. Evreii de trei mii de ani tot îl aşteaptă pe Mesia, şi în Ierusalim trebuie să se construiască templul, pe locul unde este acum o moschee.

Dumnezeu Tatăl ţine totul sub control şi veghează. Să nu ne fie frică cu cip-urile, căci totul este sub controlul Lui. De la începuturile existenţei noastre suntem sub veghea lui Dumnezeu, zi şi noapte Ochiul lui Dumnezeu e asupra noastră. Cine se va spovedi sincer, îşi va curăţi inima şi va fi în legătură cu Dumnezeu, Domnul nu îl va lăsa.

Cea mai mare armă a diavolului este să aducă frica asupra omului. Eu văd acest lucru. Am colindat prin toată Siberia, aproape 14.000 km, de trei ori. Pe toţi îi frământă aceleaşi întrebări: vremurile de pe urmă, antihristul şi „666”. La Moscova ţineam o cuvântare în faţa unor oameni şi am primit aceeaşi întrebare. După ce am dat răspunsul, cineva din sală, o doamnă, se apropie de mine şi îmi zice: „Părinte, aţi fost în vizită la noi, v-am primit atât de bine şi acum dumneavoastră aţi trecut de partea antihristului”. Am văzut că ce a vrut femeia să facă era un gest răutăcios. Dacă suntem cu Dumnezeu, atunci ar trebui să fim plini de dragoste, calmi şi echilibraţi.

Vreau să zic că dacă această problemă ar avea legătură cu mântuirea sufletului, toţi Sfinţii Părinţi ar fi scris foarte clar despre aceste lucruri. Vă amintiţi atunci când Hristos cu apostolii mergeau pe mare şi a început furtuna. Hristos dormea, de parcă Hristos, fiind Dumnezeu, nu ştia ce se întâmplă. Ştia foarte bine. Şi atunci, înspăimântaţi, apostolii au zis: Noi pierim! Atunci Hristos, liniştit, cu un semn a zis: Încetează! – şi s-a făcut linişte pe mare. Deci, în acest moment se prefigurează chipul bisericii lui Hristos. Deci suntem biserica luptătoare, suntem încercaţi de foarte mulţi duşmani, din toate părţile vin asupra noastră încercările. Credeţi că Hristos nu ştie acest lucru, că vin atâtea peste noi? Stă scris: Să nu vă fie frică de nimeni în afară de Dumnezeu. Domnul le cunoaşte pe toate şi pe toate le vede.

În ce priveşte pecetea diavolului: omul trebuie să se lepede de diavol de trei ori, după care se unge cu mir, ceea ce semnifică pecetea Duhului Sfânt. Este o pecete duhovnicească şi, cine nu îşi ridică mâna să se închine, să se însemne cu semnul Sfintei Cruci, deja a primit pecetea diavolului. Când va veni antihristul, va spune că Hristosul ăla care a venit nu a fost Hristos şi va zice: “Iată, eu sunt Hristos cel adevărat şi acela a fost un mincinos, Hristos în care credeţi voi.” Iar Hristos, vă amintiţi, atâtea minuni a făcut! A înviat din morţi şi multe minuni a făcut Hristos. Toţi cei care studiază Sfânta Scriptură şi îşi trăiesc viaţa după rânduiala dumnezeiască, aceştia nu vor fi lăsaţi de Dumnezeu.

Când Hristos a fost răstingnit pe cruce, jertfa lui a însemnat răstignirea sa pentru întreaga lume, jertfa a fost făcută pentru noi toţi. Această jertfă este nucleul credinţei noastre. Atunci când Sfântul Vas este pus pe Sfânta Masă nu înseamnă nimic altceva decât trupul lui Hristos care este înălţat pe cruce pentru a fi răstignit. Prin analogie, acesta este nucleul Sfintei Liturghii. În acest moment, foarte important, preotul se roagă de trei ori ca Duhul Sfânt să se pogoare Obştea / Monahii mileniului 3 asupra pâinii şi asupra vinului şi în acest moment pâinea se transformă în trupul lui Hristos şi vinul în sângele Domnului, deşi în aparenţă este pâine şi vin. Fiecare dintre creştini se cuminecă cu întreg Hristos, nu cu o părticică din Hristos. Acesta este centrul Sfintei Liturghii. Se spun cuvintele: Să stăm cu frică, să stăm cu cutremur.

Dar milă voiesc, iar nu jertfă. Asta ar însemna că toţi trebuie să avem o inimă miluitoare, pe toţi trebuie să îi iertăm, să avem un pogorământ pentru fiecare dintre aproapele nostru. Atunci când Hristos s-a adus pe sine însuşi jertfă, asta a însemnat mântuirea întregului neam omenesc.

In Rusia există o mass‑media religioasă?

Radio Rusia, care este postul nostru naţional, transmite emisiuni religioase în mod special sâmbăta dimineaţa la ora zece şi duminica. În afară de aceasta, mai sunt în Moscova două canale de televiziune ortodoxe, iar la postul naţional de televiziune se transmit şi emisiuni religioase.

Părinte, ce este frica şi cum scăpăm de ea?

Cea mai mare armă a diavolului este să aducă asupra omului frica. Cel care are păcate nespovedite, în mod special cel care are păcate trupeşti foarte mari şi nedescoperite la preot, acela este stăpânit de frică. În momentul în care se spovedeşte curat şi îşi deschide toate aceste păcate la spovedanie, atunci scapă de frică. Dacă omul a curvit şi s-a desfrânat în viaţa lui, trebuie neapărat la spovedanie să spună câţi bărbaţi a avut în viaţa lui, câte femei a avut în viaţa lui şi neapărat să se spună la spovedanie dacă a greşit cu firea lui, dacă a păcătuit cu sine însuşi tot felul de răzvrătiri sexuale, şi atunci frica va pleca de la acest om care se va spovedi în acest fel.

Cum ar trebui să iubim in secolul acesta?

Părintele Ambrozie slujindSă ţinem minte că Dumnezeu este izvorul vieţii şi este izvorul dragostei şi trebuie să ne adăpăm din acest izvor. Oamenii acum au o dragoste exagerată pentru animale, pentru câini de pildă. Foarte mulţi dintre ei îşi ucid pruncii în burtă, nu au timp şi nici dorinţă şi nici dragoste să îşi educe propriul copil, în schimb pentru un câine şi pentru alte animale au o dragoste deosebită, chiar exagerată. Hristos nu a lăsat poruncă să iubim animalele ca pe noi înşine; Hristos a lăsat poruncă să îl iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru. Stă scris că fericit este cel care miluieşte animalele, dar până la un punct. În toate trebuie să fie o măsură, o limită.

Dumnezeu trebuie să fie în centru, fiind izvorul vieţii şi al dragostei, iar pe plan orizontal familia – soţul cu soţia. Dacă soţul cu soţia nu cred în Dumnezeu şi nu frecventează biserica, între ei este o prăpastie. Dar dacă vor începe să se roage lui Dumnezeu, atunci treptat încep să se apropie de Dumnezeu. Observaţi că distanţa dintre ei se micşorează. Cu cât ei se apropie mai mult de Dumnezeu, care este aici, cu atât se apropie unul de altul, deci distanţa dintre ei se micşorează. Dacă numai de una singură soţia merge către Dumnezeu şi soţul rămâne, atunci distanţa dintre ei este foarte mare. Aici, la acest izvor ne adăpăm, acest izvor care este Dumnezeu, izvorul dragostei.