Lumea monahilor nr. 85, iulie 2014

LM 85.indd

 

Editorial – Lumea Monahilor

Sfinţii cărturari

Au făcut poate mai puţine minuni, cel puţin nu din cele care sunt foarte căutate de noi astăzi – vindecări miraculoase sau exorcizări care să uimească. Au trăit sihăstriţi în chiliile sau peșterile lor, uneori neînţeleși nici chiar de confraţii lor întru nevoinţă. Au ales însă izolarea și oprobriul în locul laudelor și faimei, pentru că L-au iubit pe Domnul, și nu slava deșartă.  Iar Domnul i-a răsplătit dezvelindu-le tainele Sale și răpindu-i în vedenii de foc. Lor le datorăm dogmele noastre sfi nte, partea cea mai de preţ a Bisericii, coloana ei vertebrală și semnul arzător care ne călăuzește spre întâlnirea din urmă cu Mirele. Poate că nu le dăruim acatiste la fel de multe ca sfinţilor grabnic ajutători la vreme de necaz, poate că ne amintim de ei mai rar, dar un lucru e sigur: suntem datori să le citim scrierile, altfel vom orbecăi la nesfârșit prin bezna veacului. Căci mintea, ca să se coboare spre inimă, trebuie adăpată din cuvinte zămislite din dorul după Cuvânt…

Articole asociate: