Lumea Monahilor nr. 92, februarie 2015

LM 92

EDITORIAL     –  Postul păresimilor

 

A venit iarăşi, odată cu primăvara, vremea să postim pentru pătimirea Domnului. Şi e atâta vieţuire monahală îmbibată în acest post, încât s-au trezit unii teologi mai moderni să plângă biata spiritualitate ortodoxă că e prea tributară mânăstirilor. Şi nu greşesc decât în parte. Pentru că tristeţea bucuroasă, căinţa ca un al doilea botez, trezvia ca priveghere continuă în aşteptarea Mirelui ceresc, rugăciunea neîncetată, privegherile şi ajunările lungi au fost, cu toate, lucrate cu osebire mai întâi în mânăstiri. Deşi spiritualitatea creştină a primelor veacuri le-a cunoscut in nuce, datorăm călugărilor dezvoltarea lor ulterioară şi înglobarea lor în ritmul liturgic devenit universal. Dar nu e un motiv să ne plângem, ca sus
pomeniţii teologi, ci să ne bucurăm de acest dar ceresc făcut nouă de fraţii şi surorile noastre care se nevoiesc în cinul îngeresc. Pentru că în felul acesta noi, mirenii, ne amintim un fapt esenţial al creştinismului – Hristos S-a întrupat ca pe noi să ne îndumnezeiască!

Căldicei, omorâţi de lume şi patimi, uităm această sfântă chemare pe care monahii, prin chiar vieţuirea lor zilnică,trebuie să o împrospăteze mereu. Postul este doar o unealtă pentru această înviorare a Duhului care în inimile noastre suspină după desăvârşire…

 

 

 

Articole asociate: