Revista:

Despre avva Neonil, cu Părintele Agathanghel

Untitled

L-ai văzut pe aproapele tău, L-ai văzut pe Dumnezeu. (Sfântul Clement Alexandrinul)

Nu m-am dus niciodată la Frăsinei pentru frumuseţea locului sau a mânăstirii, ci pentru frumuseţea vieţuitorilor ei. Agathanghel (unul din ei), este dintr-acei monahi care te fac să te simţi binecuvântat atunci când îi întâlneşti. Pentru aceea eu, ori de câte ori urc la Frăsinei, pe el îl caut întâia oară. Nu ştiu mai nimic despre Părintele Agathanghel şi despre viaţa lui – doar că de obârşie este din Mureş (şi cred că nici nu vreau să ştiu mai multe!) –, dar dacă îl văd îmi este de ajuns. Poate să nici nu-mi grăiască – tot îmi este de folos! Noi însă grăim. Niciodată despre el, ci totdeauna despre alţii „mai înduhovniciţi”: avva Neonil (Ştefan), avva Paisie (Vasilioglu), avva Ioanichie (Popescu). Adică despre sfinţii Frăsineiului din vremile acestea, mai din urmă…

Poate că nu fac bine scriind despre monahi, părinte…

Poate… Spunea însă Fericitul Augustin că va fi „vai de aceia care nu vorbesc despre Tine, Doamne! Vai de aceia care ar putea vorbi şi rămân muţi!” Scrie însă despre călugări îmbunătăţiţi – cum e părintele nostru stareţ, Neonil, care într-adevăr vorbeşte despre Dumnezeu…

E cel mai vechi stareţ din România: are 93 de ani şi din 1961 este egumenul Frăsineiului! Aş scrie eu mai multe despre dânsul, dar acum nu mai iese, iar înainte tot dialogul cu el se limita doar la ceea ce mă întreba când veneam la mânăstire.

„Cine eşti?” Şi apoi: „De unde eşti?”

Niciodată mai mult. Şi pe urmă pleca. Îl mai vedeam dimineaţa, după fiecare Liturghie, pe banca de-afară, stând faţă către faţă cu câte un preot sau ieromonah, venit la Frăsinei după oarecare ajutor bănesc pentru vreo biserică sau mânăstire. Cred că el e unul dintre cei mai mari ctitori de biserici din ţara asta, pentru că nimeni nu pleca de aici nemiluit.

Da. Pe vremuri îmi zicea să nu păstrez pentru mânăstire mai mulţi bani decât preţul unei maşini „Dacia”. Restul să-i dau. Spunea că Dumnezeu pentru asta ni i-a trimis: ca să-i ajutăm pe cei care nu au.

El e dintre cei ce ţin sfatul lui avva Homai, care nu-şi ţin mâinile întinse ca să adune, ci ca să dea. Când vine vorba despre avva Neonil, eu mereu mi-aduc aminte de păţania femeii care se tot târguia şi tânguia cu nişte „cireşe de mai” într-o piaţă din Râmnic şi-l întreba pe cel care le vindea dacă „n-au viermi”, iar părintele – după o îndelungă răbdare – i-a zis: „Mai degrabă ar trebui să vă frământe viermii cei neadormiţi, doamnă, decât cei din cireşe!”

Adevărat. O să-ţi mai spun şi altceva despre el: ştii că bătrânul nu lăsa pe nimeni să stea la mânăstire decât o noapte.

Da. Aşa era rânduiala.

Au venit însă odată doi studenţi teologi la părintele stareţ, cu rugămintea de a sta… o săptămână! Şi ca să fie şi mai convingători, i-au întins bătrânului o hârtie semnată chiar de patriarh. Părintele a citit-o, s-a uitat apoi la ei şi le-a zis liniştit: „Bine. Puteţi rămâne până dimineaţă!” Şi a plecat la chilie.

De Pateric, părinte!…

Un sfânt spunea demult că „nimeni nu este întâmplător lângă tine” pentru că sau te foloseşti tu de aproapele tău, sau se foloseşte el de tine. Nu ştiu de-i folosesc eu la ceva Părintelui Agathanghel, el însă mie negreşit. Pentru că ştiu că cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu poate să nu iubească pe tot omul ca pe sine însuşi, trag nădejde că nu-l vor mâhni pe Părintele Agathanghel cele scrise de mine. Căci „gura mea va vesti lauda Ta”…

Interviu realizat de George Crasnean