Athosul a ajuns azi la noi

Frumos! Doar tămâie, fără bârfă. Doar untdelemn sfinţit, fără îmbrânceală. În catedrală, rugăciune. Titlul nu îmi aparţine. Înaltul Andrei a întâmpinat sfintele moaşte cu aceste cuvinte. Ce binecuvântare, ce frumuseţe, ce har! Bucuros să mă reîntâlnesc după multă vreme cu multe persoane dragi. Ce loc de întâlnire! Nu în bar, nu la ştrand. În prezenţa celui mai mare om născut din femeie, a primului evanghelist, a primului martir creştin şi a ocrotitoarei minerilor. Suntem contemporani cu apostolii. Credem în tradiţia transmisă de ei. Mai rămâne să Îl purtăm cu grijă pe Mesia în inimile noastre.

Mare eşti, Doamne! Lângă sfinţii Tăi vedem că nu e suficientă activitatea intelectuală, că nu ajunge să bolborosim "Doamne, Doamne". Se cere mai mult de la noi. Să oferim mai multă bucurie. Să fim izvoare ale păcii şi conducte ale harului. Şi e atât de bine cu Tine, Doamne, nu vrem să mai plecăm din casa Ta! Vrem să ne rugăm fără să fim distraşi (ca să nu fim distruşi). Vrem să nu Te mai trădăm (ca să nu fim lepădaţi de la faţa Ta).

În sfârşit, azi am găsit icoane "plasticate" (pe care de mult le căutam). O zi cu multe bucurii, de care suntem nevrednici. Şi e doar pregustarea infimă a Cinei. Îmi zicea azi Radu V.: "Părinte, oare om ajunge şi noi măcar în faţa Porţii?" Sper, Radu, că da, pentru mila lui Dumnezeu, nu pentru puţinele fapte. Şi dacă mai exista o mică îndoială, azi a fost spulberată de starea creată în jurul Casnicilor. O adevărată transfuzie de lumină (a doua, după înmormântarea Crainicului meu).

Multă bucurie mi-au transmis şi oamenii harului: Teofil, BIC, Sebastian, Andrei, Emilia, Lucia... Multă rugăciune numai pace poate aduce! Şi niciodată rugăciunea nu e prea multă (dragă Valentin, scump Răzvan). Nu sunt euforic, că nu sunt drogat. Nu sunt extaziat, că nu sunt mistic. Sunt doar bucuros de harul zilei de azi. De Soarele care răsare şi în inima mea bolnavă. De curcubeul harului şi de cascada iubirii. Voi repeta aceste provocări, mergând mai des la Prislop, Rohia, Aiud, Iaşi. În acele locuri. În acele stări. De care sunt departe.

Poate că sunt prea guraliv. Sigur deranjez pe unii. Poate nu predic cum trebuie. Sigur nu am voce. Poate mai am căderi. Sigur voi fi iertat. Poate mai am boli sufleteşti. Sigur vreau să scap de ele. Poate am mers prea rar la Părintele. Sigur îl voi vizita cât mai curând. Poate nu am postit cum se cuvine. Sigur mă voi strădui mai mult. Pentru că sfinţii de azi mi-au transmis ceva: suntem iubiţi. Enorm de mult. Nici nu putem cuprinde. Şi când realizăm asta, plângem de bucurie. E incredibil: cei care au scăpat de patimi se aliază cu noi, păcătoşii. Cum să nu ne rugăm lor, când ei ne oferă reţeta?

După ce săruţi sfintele moaşte, nu te mai gândeşti cum să faci bani cu orice preţ. Scapi de grija de multe. Ştii sigur că Mesia te ajută. Bine e să fii în preajma sfinţilor! Nu aşteptăm rezultate financiare după munca (puţină) depusă. Pentru deciziile importante, ţinem seamă de sfaturile sfinţilor. Nu căutăm idei originale, ci vrem să trăim creştinismul. Vorbele noastre sunt cercetate în cer: aşteptăn răspuns, iertare şi graţiere.

A intra în Grădină nu e o artă, e dănţuire (bucurie) cu sfinţii. A ieşi din hades nu e o capodoperă, e un dar divin gratuit. Nu acumulăm arginţi, nu facem retuşuri artistice, ci îi invocăm pe sfinţi. Zarva detaliilor (Kierkegaard) duce la pasiuni înăbuşitoare: simplitatea şi decenţa alungă pasiunile înflăcărate, ancorate doar în plăcere. Coliziunea nu e poetică, ci e un război nevăzut, în care suntem doborâţi din prima fără sprijinul aliaţilor. Singura decepţie ar fi să nu devenim cavaleri ai credinţei: minunea de neratat este Învierea (sfinţii au ajuns deja acolo).

Când Hitler a murit, a încetat puterea lui: când sfântul moare ca martir, puterea lui începe. Dumnezeu face lumea din nimic. Dumnezeu face sfinţi din păcătoşi. Noi de ce stăm deoparte? Să nu lăsăm minunea să treacă pe lângă noi. Suntem în catedrală, lângă sfinţi, unde ne vom duce? Vom psalmodia, vom liturghisi: cuvântul scripturistic e despre noi şi pentru noi. Prin sfinţi, scăpăm de suspinele întunericului şi ne armonizăm cu splendida muzică angelică. Nu suntem nişte numere, suntem cei chemaţi la îndumnezeire. Nu Îl vom părăsi pe singurul care deţine cuvintele vieţii veşnice: Mirele Iisus Hristos.

Sfinţii dau mărturie că moartea nu mai este "mortală". Dincolo de moarte, există viaţă. Nu ne putem înţelege pe noi fără să descifrăm misterul hristic, fără să explorăm graniţele credinţei. Am exclude esenţialul din analiza noastră. Iar sfinţii sunt cei mai buni profesori în această căutare.

Sfinţilor, rugaţi-vă pentru toţi cei prigoniţi! Pentru creştinii torturaţi şi ucişi fără proces în Coreea de Nord. Pentru creştinii decapitaţi pentru "vina botezului" în Arabia Saudită. Pentru creştinii din Nigeria, batjocoriţi în gropi comune. Pentru creştinii din Iran care "înşeală cu propagandă falsă". Pentru creştinii din Uganda, lipsiţi de apărători - martori ai crimelor. Pentru miile de creştini din Indonezia ucişi în ultimii ani. Pentru creştinii din Egipt, care nu au acces în facultăţi şi funcţii publice, care nu îşi pot repara bisericile fără aprobare prezidenţială, dar sunt denigraţi la TV. Pentru creştinii din Sri Lanka, supăraţi pentru sutele de biserici vandalizate. Pentru creştinii din India, lipsiţi de asistenţă socială pentru vina de a fi botezaţi. Pentru sfinţii închisorilor din China comunistă. Pentru creştinii din Sudan, ucişi din elicopter. Sfinte Ioane Botezătorule, Sfinte Evanghelist Matei, Sfinte Arhidiacon Ştefan, Sfântă Muceniţă Varvara, prezenţi azi la noi, rugaţi-vă pentru cei prigoniţi pentru credinţa lor.

Aşa cum capiştea s-a dărâmat în vremea sutaţului Corneliu, aşa să se cutremure inima noastră şi să scape de ură. Aşa cum Ciprian al Cartaginei i-a convins pe creştini să nu apostazieze de frica persecuţiilor, aşa să nu trădăm nici noi Crezul. Aşa cum cuviosul Ioan de la Prislop s-a retras în post şi rugăciune, aşa să fugim şi noi de păcat. Şi pentru că sfântul a fost împuşcat din greşeală de doi vânători, să fim mai vigilenţi, să nu ne pripim, ca să nu ne frângem aripile sufletului.

Să nu ne culcăm pe o ureche cu greşeli mărunte: ele vestesc un păcat mare (Jean Racine). Păcăţelele trebuie şi ele eradicate. Nu poate pătrunde harul din cauza lor. Nu putem comunica cu sfinţii până nu le-am aruncat peste bord. Vom scăpa de groaznica ruşine, pentru a accede pe calea sfinţilor.

Mai multă smerenie, mai puţină laudă. Mai mult avva Pamvo, mai puţin TV: "Trebuie să ţii capul plecat, pentru că, în felul acesta, în suflet coboară smerenia şi evlavia. Astfel învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi, să-i cinstim, să-i iubim, ca mai buni decât noi, ca pe prietenii noştri, ca pe icoane ale lui Dumnezeu." Nu suntem utopici, doar că vedem realitatea, nu aparenţele.

Poate îmi explicaţi şi mie cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog: "Lumea asta o ţine Dumnezeu până ce se va împlini numărul îngerilor căzuţi din sufletele drepţilor." Ce ziceţi? Iată cheia: "Când nu vom mai stăpâni nimic din lumea aceasta, atunci le vom fi dobândit pe toate prin credinţă. Vedem că celor ce navighează pe mare nu li se spune izbaviţi pentru că au parcurs atâtea şi atâtea mile, ci doar când au ajuns în port şi calcă pe pământ. Să nu dispreţuim mântuirea noastră şi să nu ne îndreptăţim păcatele prin diferite pricini, spunând că în timpurile de azi nimeni nu mai poate ajunge la sfinţenie. Totul este posibil acum, ca şi în vechime, şi nu numai voinţa singură ne poate urca la acele înălţimi. Să pregătim voinţa. Dumnezeu este gata să ne îndumnezeiască, dar numai cu consimţământul nostru şi nu contra voinţei noastre. Iar noi fugim ca nişte laşi, respingând această fericire."

Actriţa din "Titanic", Kate Winslet, zicea la un moment dat, parafrazez: să iubeşti pe cineva înseamnă să îl laşi să plece, să îl laşi liber. Nu aş zice că e o opinie creştină. Nu îl pot traduce prin "să nu fii posesiv". Voi cum vedeţi treaba?

Mesajul sfinţilor de azi e rezumat de către Shenuda al III-lea: "Dacă ne pierdem pacea interioară, toate ne vor părea perturbate, iar ceea ce este simplu ne va părea complicat. Această complexitate nu vine din exterior, ci din interior." Athosul a venit la noi, să nu plecăm noi de la el.

pr. Marius Matei