21 ianuarie - Sf. Maxim Marturisitorul

Cuviosul parinte Maxim a trait pana in zilele raucredinciosului imparat Constans, care a imparatit intre anii 642-648. Constans a fost tatal binecredinciosului imparat Constantin Pogonatul si nepotul viteazului imparat Heraclie, cel care a biruit pe persi, de unde a adus in spate crucea Domnului, de la Ctesifon pana la Ierusalim, in anul 629, la 14 septembrie.

Cuviosul Maxim fiind iscusit in treburile politice, invatand si mestesugul bunei carmuiri, si cu fire buna si minte dreapta fiind impodobit, a ajuns la imparatii cei dinainte sfatuitor imparatesc si secretarul cel dintai. Dar pentru ca se raspandea parerea gresita si vicleana a celor ce ziceau ca Mantuitorul a avut numai o vointa, inlaturand prin aceasta parere credinta in cele doua firi ale lui Hristos si pentru ca cei raucredinciosi raspandeau prin piete porunci gresite, care intareau acest eres si lipeau aceste porunci chiar inaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputand rabda sa se pangareasca si el laolalta cu toti nelegiuitii acestia, parasind dregatoriile lumesti, n-a mai voit sa locuiasca in salasurile pacatosilor, si a mers la Manastirea din Hrisopoli, unde s- a calugarit si a ajuns mai apoi egumen al manastirii.

Aprinzandu-se de dumnezeiasca ravna s-a dus la Roma cea veche, si a induplecat pe fericitul papa Martin, sa stranga un sobor al locului aceluia si sa dea anatemei pe incepatorii si pe pricinuitorii acestui eres paganesc, care sustineau ca in Hristos este numai o singura vointa. El a alcatuit multe scrieri pentru mustrarea si rusinarea celor ce credeau in acest eres, si a scris carti doveditoare despre adevarul credintei noastre, sprijinite pe Sfanta Scriptura, trimitandu-le pretutindeni in lume. Intorcandu-se de la Roma, impreuna cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat inaintea Senatului care impartasea impreuna cu imparatul acelasi eres. Si in timp ce toti se supuneau vointei imparatului, numai el s-a ridicat impotriva si a indemnat si pe altii sa nu se supuna, incredintandu-i prin scrisori sa nu-si schimbe credinta lor. Din cauza aceasta a fost trimis la inchisoare in Tracia si staruind in dreapta credinta i s-a taiat mana si limba.

Din Tracia a fost trimis in exil in Lazichia, unde a trait trei ani. Si in plinatatea varstei fiind, dupa o boala scurta, a raposat in Domnul, in anul 662 si a fost ingropat in Manastirea sfantului Arsenie, din acea tara a Lazilor, facand in toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai varstnic i s-a taiat si lui limba, si a fost trimis intr-o inchisoare indepartata. Iar cel mai tanar a fost trimis intr-o cetate din Tracia, unde si-a sfarsit viata.

Aceasta e providenta divina: "Dumnezeu nu este pentru Sine, pe cat putem noi cunoaste, nici inceput, nici mijloc, nici sfarsit... inceputul exis­tentelor, mijlocul si sfarsitul  lor este Dumnezeu ca Cel ce le face pe acestea, nu ca cel ce le sufera. Caci e inceput ca Facator, mijloc ca Pronietor si sfarsit ca Cel ce le circumscrie" (Cap. gnostice I, l, 10). Cel ce tine toate la un loc si calau­zeste in general si mai ales in planul spe­cial al mantuirii, este Dumnezeu prin Logosul si Duhul Sfant, adica Ratiunea divina ca Ratiunea cea mai generala ce imbratiseaza toate ratiunile fapturilor si viata divina, prin care se sustine si se inalta calitativ viata tuturor. De aceea, inaltarea spre treapta cea mai inalta a existentei, spre indumnezeire nu se poate face decat prin Logos. El este substanta sau taria ce lucreaza in virtuti, este calea omului intarit in virtuti, ce nu se abate nici la dreapta nici la stanga, intreaga Weltanschauung maximiana este concen­trata in Hristos, este o viziune hristica, care nu inceteaza niciodata de a fi un sistem atotcuprinzator, in care lumea intra si se valorifica pentru vesnicie in toata amploarea ei.