Elena Frandes

Despre durere


Când voi putea spune că m-am predat cu totul lui Dumnezeu?
S-a întâmplat cu adevărat doar într-o noapte când, dintre toţi ai casei, ...
Articol pe larg »

Pagina de editoriale »

Instalati Flash Player pentru a putea vedea playerul.
popasuri duhovnicesti
 
Minunile credinţei
 
fotoreportaj
 
interviu
 



       


     

     

     

     


Mama inviata prin rugaciunea copilului


21 ianuarie - Pomenirea Sfântului mucenic Neofit.

Acest sfânt mucenic a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinţi binecredincioşi, pe nume Teodor şi Florentina, în timpul împăratului Diocleţian. De la începutul vieţii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Astfel pe când era abia de 9 ani şi învăţa carte cu alţi copii, făcea rugăciuni şi sporea minunat la învăţătură. Şi venea o porumbiţă de zbura în jurul patului lui, vorbind un grai omenesc. Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.

Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o peşteră, unde a fost călăuzit de porumbiţă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în peşteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, şi-a sărutat părinţii, a dat la săraci din avutul lor şi s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăţuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neaşteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.



Click aici pentru a va intoarce in pagina de stiri.
Monahii mileniului 3
 
Monahii mileniului 3
 




RSS
 
Link-uri utile
 
Newsletter
 
Forum