Marius Matei

Stana de lumina


Articol pe larg »

Pagina de editoriale »
Instalati Flash Player pentru a putea vedea playerul.
reportaj
 
Creştinul în cetate
 
reportaj
 
Interviu
 
Popasuri duhovniceşti
 



       


     

     

     

     


15 iunie A inceput postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel


Incepand de astazi Biserica Ortodoxă intră în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel asa numitul Post al Sîmpetrului, care precede sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din 29 iunie. Despre vechimea acestui post mărturisesc în secolul al IV-lea Constituţiile Apostolice iar Leon cel Mare numeşte acest post: „postul de vară” sau al Cincizecimii. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă acest post are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui e în funcţie de data variabilă a Paştilor, în acest an durata lui fiind de 2 săptămâni.

Acest post a fost instituit în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante. Prin ţinerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se numea în vechime Postul Cincizecimii.

Din punctul de vedere al modului de postire acest post este cel mai uşor Biserica dezlegând la untdelemn şi vin marţi şi joi, iar sâmbăta şi duminica şi de praznicul Naşteri Sf. Ioan Botezătorul va fi dezlegare la peşte.



Sursa: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Click aici pentru a va intoarce in pagina de stiri.




















Teologie si viata
 
Monahi si monahii de secol 20
 
Duhovnici contemporani
 




RSS
 
Link-uri utile
 
Newsletter
 
Forum