|
Despre lepădarea de sine(Cuvânt de învăţătură la Duminica a III – a din Postul Mare)
La jumătatea Postului Mare Biserica a rânduit să auzim şi
noi această chemare a Mântuitorului: „ Dacă vrea cineva să vină după
Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze
Mie.” (Mt.16,24)
Ce înseamnă însă a-i urma lui Hristos? Sau, la ce ne cheamă Domnul
când spune „să vină după Mine” , „să-mi urmeze Mie”?
Sf. Grigorie Palama ne tâlcuieşte astfel: „A urma lui Hristos
înseamnă a trăi potrivit Evangheliei Sale, dând pildă de toată
virtutea şi cucernicia.” (Omilii,I,Ed. Bizantină, Buc., p.156). La
aceasta ne cheamă Domnul: la o viaţă virtuoasă şi evlavioasă. La o
viaţă sfântă, dacă se poate spune aşa.
Dar cum se poate ajunge la o astfel de viaţă? Numai prin lepădare
de sine. „Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine...”.
Fără lepădare de sine nu se poate atinge sfinţenia, mântuirea.
Dar, oare, ce înseamnă lepădarea de sine?
Cu adevărat în timpurile noastre este o problemă cu înţelegerea
acestui cuvânt. Nu de puţine ori auzim explicaţii care de care mai
savante şi mai încâlcite. Mulţi din predicatorii moderni mai mult
stârnesc confuzie atunci când vor să explice această sintagmă. Ei
spun, de pildă, că lepădarea de sine înseamnă lepădare de „eul”
fiecăruia. Dar arată că lepădarea de sine nu înseamnă a te lepăda
de propria personalitate, de propriile idei, etc. Şi se învârt în
jurul acestei „tâlcuiri” pînă când ascultătorii lor mai mult se
zăpăcesc decât se lămuresc. Şi aceasta din pricină că aceşti
predicatori filozofează, teoretizează prea mult, încântaţi de propriile
lor sclipiri speculative în loc să fie cât mai concreţi.
Dar o astfel de abordare nu o întâlnim la Sfinţii Părinţi.
Ce spun, oare, Sfinţii Părinţi că înseamnă a te lepăda de sine? A nu
te cruţa pe tine însuţi! Simplu şi limpede şi eficient.
A nu te cruţa pe tine însuţi! Aşa cum mama şi tata nu se cruţă
pe ei înşişi pentru copilul lor. Aşa cum aceştia îşi rup pâinea de
la gură ca s-o dea fiului lor. Cum muncesc zi şi noapte fără să
aibă milă de ei înşişi, de istovirea trupului lor, de împuţinarea
sănătăţii lor. Cum nu dorm nopţi întregi stând lângă căpătâiul
copilului bolnav, şamd.
Cam aşa ar trebui şi creştinul să nu se cruţe pe sine atunci
când e vorba de a dobândi virtuţile.
Şi încă ceva. Când Sfinţii Părinţi spun că e vorba de a nu te
cruţa pe tine însuţi se referă în primul rând la trup. La
necruţarea faţă de trup. Căci, în primul rând, trupul nostru stă
împotriva lui Dumnezeu. Cine şi-a învins trupul poate face voia lui
Dumnezeu. Şi aici Sfinţii Părinţi sunt iarăşi foarte concreţi. Nouă,
celor de azi ne-ar plăcea foarte mult să teoretizăm la nesfârşit
despre „lepădarea de sine”, să născocim tot felul de interpretări
şi mai ales să ne referim la lepădări spirituale, de idei, etc.
Dar nu cumva să ne atingem de trup. Nu cumva să începem ceva
concret.
Iată cum tâlcuieşte Sf. Ioan Gură de Aur lepădarea de sine în
Omiliile sale la Matei. „ Să vedem ce înseamnă a te lepăda de tine.
Mai întâi însă să vedem ce înseamnă a te lepăda de altul,şi
atunci, vom şti ce înseamnă a te lepăda de tine. Ce înseamnă, dar
a te lepăda de altul? Cel care se leapădă de altul se înstrăinează
complet de acela; nu-l mai ajută, nu-l sprijină, n-are milă,nu suferă
de-l vede biciuit,legat,întemniţat, chinuit pe cel de care s-a
lepădat, de i-ar fi frate, prieten sau orice. Aşa de străini vrea
Domnul să fim faţă de trupul nostru; să nu ne fie milă de el de
este biciuit, surghiunit, ars sau în alt fel chinuit! Dacă ne purtăm
aşa cu el, atunci avem milă de el. Că şi părinţii atunci au milă
de copiii lor când poruncesc dascălilor, cărora îi încredinţează, să
n-aibă milă de ei. Tot aşa şi Hristos n-a spus numai: „Să n-ai
milă de tine însuţi!” ci ceva mai mult: „Să te lepezi de tine
însuţi”, adică „Să n-ai nimic comun cu tine însuţi, ci să te dai
primejdiilor, muncilor; aşa suflet să ai, ca şi cum n-ai suferi tu
acestea, ci altul!”. Şi n-a spus: „Să se tăgăduiască”, ci „Să se
lepede”. Iar te lepăda e mai mult decât a te tăgădui.” (Scrieri,
Partea a treia, PSB 23, Omilii la Matei, p.635)
Aşadar, să ştim foarte bine: de cele mai multe ori trupul ne stă
în calea împlinirii voii lui Dumnezeu, în calea mântuirii. Aşa ne
spune şi Domnul: „Căci duhul este osârduitor, dar trupul este
neputincios” (Mt.26,41). Iar Sf. Pavel: „ Căci trupul pofteşte împotriva
duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc
unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi ” (Gal.5,17).
Oare nu din pricina trupului ne scurtăm adesea rugăciunile? Suntem
prea obosiţi, ne dor genunchi, ne dor tălpile de atâta stat în
picioare!
Oare nu din pricina trupului prea îmbuibat de mâncăruri ne vine
moleşeala, somnul la rugăciune?
Oare nu din pricina trupului vrem să scurtăm slujbele sfinte
rânduite de Sfinţii Părinţi (care nu şi-au cruţat trupul!) , oare nu
din pricina trupului introducem bănci în biserici şi fel de fel
de alte înlesniri? Şi apoi aducem motivaţii de tipul: nu conteză
mătăniile, statul în picioare, ci ceea ce ai în suflet. (Ce poţi să
ai în suflet când stai aşezat pe bancă înaintea lui Dumnezeu,
înaintea căruia se cutremură heruvimii şi serafimii. Şi tu stai în
fund, iertată-mi fie expresia. Ce poţi să ai în suflet altceva
decât ... nesimţire?!)
Oare nu din pricina trupului cârtim împotriva postului? Şi păcătuim
şi faţă de cuvântul Scripturii aducând motivaţia: „nu e păcat ce
bagi în gură ci ce scoţi din ea”, ştiind bine că Domnul nicidecum
nu se referea la post în textul respectiv ci la spălarea mâinilor.
Oare nu din pricina trupului nu împlinim porunca dragostei faţă de
aproapele, căci suntem prea comozi să deschidem cerşetorului ce bate
la uşă tocmai când ne-am aşezat la odihnă?
Oare nu din pricina trupului minţim aducând tot felul de motive
inventate când de fapt adevărul e că nu vrem să ne ostenim
mergând până în cutare loc ...
Oare nu din pricina trupului minţim, furăm,înşelăm? Ca să dobândim cât
mai multă avere şi prin asta să avem viaţă uşoară, comodă, în lux
şi îmbuibare?
Şi câte exemple am putea da. Dar ni le ştim fiecare. De aceea
zicem: când ai terminat cu cruţarea trupului ai terminat cu multe
păcate!
*
Un părinte din pustia Egiptului alerga prin arşiţă cu un sac de
nisip în spate. Cineva, văzându-l, i-a spus: Ce te chinuieşti atâta
părinte? Acesta i-a răspuns: Îl chinuiesc pe cel ce mă chinuieşte!
Adică pe trup.
*
Să înţelegem, aşadar, corect lepădarea de sine. Şi nu numai s-o
înţelegem cu mintea. Ci să începem prin necruţarea trupului. Să
stăm mai mult în genunchi, mai mult în picioare la sfintele slujbe,
să postim cu adevărat, să ne ostenim trupul la muncă, să îl punem
să alerge spre ajutorarea fraţilor necăjiţi, şamd. Gata cu filozofia,
speculaţiile, „studiile teologice”! E vremea faptelor. Amin.
Pr. Florin Moldovan
Rodna, 2010
Click aici pentru a va intoarce in pagina de stiri. |
 |
