Tudora Luca

Certarea


Articol pe larg »

Pagina de editoriale »
Instalati Flash Player pentru a putea vedea playerul.
reportaj
 
Creştinul în cetate
 
reportaj
 
Interviu
 
Popasuri duhovniceşti
 



       


     

     

     

     


Hramul Parohiei Ortodoxe Române Adormirea Maicii Domnului din Stockholm


Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit sâmbătă, 14 august 2010, Vecernia Mare și Prohodul Maicii Domnului iar duminică, 15 august 2010, Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Ortodoxă Română Adormirea Maicii Domnului din Stockholm, cu prilejul sărbătoririi hramului acestei parohii. În cuvântul de învățătură, rostit la Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a vorbit despre rolul Maicii Domnului în mântuirea lumii și i-a îndemnat pe credincioși să ceară în toată vremea mijlocirea și ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

După Liturghie s-au făcut câteva rugăciuni către Maica Domnului pe suprafața de teren pe care se va înălța noua biserică a Parohiei Ortodoxe Române Adormirea Maicii Domnului din Stockholm, piatra de temelie pentru această sfântă zidire fiind pusă anul trecut de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului și Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord.

www.episcopiascandinavia.se

Click aici pentru a va intoarce in pagina de stiri.




















Teologie si viata
 
Monahi si monahii de secol 20
 
Duhovnici contemporani
 




RSS
 
Link-uri utile
 
Newsletter
 
Forum