Chiar aşa, unde s‑a ascuns? În ce colţ al inimii s‑a tupilat? De ce n‑am hrănit‑o la timp, să dea roade – indiferent de anotimp – şi să ne inunde fiinţa când Domnul o cere?
În Israel, printre evreii habotnici, am înţeles ce povară ne‑a luat de pe inimă, dar mai ales din viaţa reală, trăită, credinţa noastră în Hristos. Câte reguli au oamenii aceia... Doamne sfinte! Câtă prezenţă pe alocuri apăsătoare a Legii în viaţa lor cotidiană, câte interdicţii, câte rânduieli de o precizie matematică, câtă contabilitate a existenţei, secundă cu secundă. Te minunezi. Şi iarăşi te minunezi să constaţi în câtă libertate ne mişcăm noi, creştinii. În câtă bucurie a fiinţei în tinderea ei firească, naturală, către Dumnezeu.
Libertate şi bucurie – acesta este creştinsimul! Cel mai uşor (pentru omul obişnuit) este să te „retragi“ îndărătul legii, oricare ar fi ea. Să te tupilezi „nevinovat“ înapoia regulilor, a cutumelor, a obişnuinţelor de tot felul.
Dar cum e să ieşi la largul Duhului, Care bate unde vrea El...? Cum e să te arunci, cu capul înainte, în abisul Învierii? Ia zi! 

Autor: Răzvan BUCUROIU