Bizantinologul Steven Runciman spune că Bizanţul a fost “imperiul lui Dumnezeu pe pământ, o imagine mai estompată a Împărăţiei lui Dumnezeu din Cer”. Biserica Ortodoxă a fost mâna dreaptă a Imperiului Bizantin, iar împăraţii aveau datoria să apere Ortodoxia. Marele Justinian scrie în Novela a V-a: “Sacerdoţiul şi Imperiul sunt două daruri preţioase pe care Dumnezeu le-a lăsat oamenilor, din dragostea Sa nemărginită. Sacerdoţiul priveşte lucrurile divine, Imperiul le guvernează pe cele trecătoare; şi unul, şi celălalt provin din acelaşi principiu, conducând cursul vieţii omeneşti”.
Bizanţul a adus în mijlocul barbarilor credinţa ortodoxă, cultura elină şi civilizaţia romană. Împăraţii erau pilde vii de pioşenie, rugăciune şi erudiţie teologică. Sf. Constantin cel Mare a fost primul împărat roman care ascultat glasul Bisericii lui Hristos. Biserica Ortodoxă era pentru statul bizantin ca o mamă. “Binele Bisericii constituie forţa Imperiului”, spunea Marele Justinian.
Scaunul patriarhal constantinopolitan a fost ocupat de uriaşe personalităţi ortodoxe: Sfinţii Grigorie de Nazianz, Ioan Gură de Aur, Ioan Postitorul, Fotie cel Mare etc. Despre Sf. Ioan Gură de Aur (Hrisostom), Nicolae Iorga spune: “Rareori o viaţă, un grai şi un scris au fost mai strâns unite într-o personalitate vrednică de respectul tuturor timpurilor”.
Erezia pentru Bizanţ era o crimă foarte gravă. De orice nuanţă ar fi fost, erezia trebuia stârpită. Ereticii erau duşmanii societăţii bizantine.
Împăraţii Bizanţului erau pentru grecii bizantini ca nişte îngeri tereştri. Întreg poporul grec era păstrătorul Ortodoxiei, iar împăraţii bizantini erau modele de conducere creştină şi de râvnă dreptmăritoare.
Toţi conducătorii lumii ar trebui să ia aminte la felul cum au înţeles basileii să‑şi asume conducerea unui imperiu creştin. Salvarea României ar putea fi revenirea la simfonia bizantină: Biserica şi Statul în unitate armonică. Farul călăuzitor ar fi atunci Biserica Ortodoxă şi legile ei morale. Iar instituţiile formatoare ale ţării, Şcoala şi Familia, s-ar epura de falsele teorii şi pedagogii, redevenind mecanismele vii prin care societatea să se poată regenera moral şi spiritual.
Autor: Adin Roman (Simand - Arad)
