Înfăţişarea Părintelui Ga­le­riu era aceea a unui preot ortodox tradiţional. Vocea pu­ternică, dicţia clară, expu­ne­re fără greş. Impresiona plăcut orice suflet care venea să asculte sau să ceară sfat şi binecuvântare. Acestor daruri cu care Dumnezeu l-a încununat, li se adăuga şi harul, pentru care făcea un efort duhovnicesc susţinut.
Citea foarte mult în toate domeniile: ştiinţă, literatură, filosofie, dar mai ales patris­tică. A venit la dânsul un stu­dent şi s-a plâns că nu mai poate învăţa. Avva i-a spus: „Am optzeci de ani şi vreau să învăţ chimie“. Duminica venea în Sf. Altar cu un braţ de cărţi, cizelind ideile cu un foc molipsitor. Credinţa lui Avva Galeriu în caracterul integrator al teologiei îl făcea să cerceteze asiduu domenii fascinante, ca fizica quantică sau matematica! Concluziile ajungeau în cel mai scurt timp în predică, în articole sau conferiţe, pentru care era atât de solicitat.
Întreaga viaţă închinată slujirii lui Dumnezeu şi mân­gâierii sufletelor necă­ji­te i-a adus supranumele de Avva. Casa îi era deschisă oricui, viaţa cu totul transparentă. Asceza – pe cât de dură, pe atât de discretă. Era cu ade­vărat un preot cu viaţă îm­bu­nătăţită. Un trăitor. Spunea: „Nimic nu îi lipseşte Ortodoxiei, decât să fie trăită“.
Slujirea Sfintei Liturghii o făcea din tot sufletul. Du­mi­nică dimineaţa Biserica Sf. Silvestru era plină de cre­dincioşi. Intra în biserică prin uşa care duce direct în Sf. Altar şi, fără să-l vedem, simţeam o înviorare, o briză duhovnicească trecându-ne prin suflete. Apoi un murmur – „A venit Părintele“ – îi trăda prezenţa. O bucu­rie sfântă se revărsa peste popor în timpul slujbei, încât nu simţeai cum trecea timpul.
Slujirea lui Dumnezeu la o asemenea înălţime du­hovnicească nu era uşoa­ră. Ispitele loveau iute, nă­prasnic, dar faptul că le pri­mea fără cârtire aducea din partea Mântuitorului Iisus Hristos şi a Preacura­tei Sale Maici bucurie du­hov­nicească şi har peste har. Acest lucru îl simţeam cu toţii şi mărturisesc că acesta era motivul pentru care atâta popor nu se mai deslipea de dânsul, nici la ore târzii.
„Dumnezeu n-a căutat la puţinătatea noastră şi ni l-a dăruit la vreme de cum­pănă, ca să străbatem, agă­ţaţi de sutana lui de lu­mină, prin bezna de iad a comunismului“ (R. Co­drescu, în Ziua, 21 nov. 1998).
Când apărea pe solee, în faţa uşilor împărăteşti, pentru binecuvântare, se făcea o linişte cerească. Rugăciunile pe care le rostea erau vii. Toată suflarea din biserică aştepta predica. Avva Galeriu vorbea domol la început. Cu cât înainta în Adevăr, cuvintele deveneau incandescente, frazele adevărate raze de lumină, care ridicau sufletele la simţirea lui Dumnezeu.
„Părintele Galeriu, când vorbeşte, te co­nec­tea­ză la Dumnezeu“ (P. Ţuţea, cit. în Ziua, 21 nov. 1998).
Toate sufletele din bi­se­rică erau transportate. Că­­lă­toream la începuturile cre­aţiei, înţelegeam dragostea lui Dumnezeu pentru întreaga făptură şi se trezea în sufletele noastre dorul după Cel Căruia Îi spunem atât de des Tată.
Vreme de o oră ne purta pe aripile harului. Îmi amintesc că a fost invitat de P. F. Părinte Patriarh Teoctist să slujească şi să predice la catedrala patriarhală. Era de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, înainte de ’89. După predică, Prea Fericirea Sa l-a îmbrăţişat şi i-a zis: „Cu adevărat eşti dăruit de Maica Domnului!“.
Predica lui Avva Galeriu avea o structură dogmatică, strălucit împletită cu elemen­te – cum obişnuia să spună – din viul vieţii. Poate nu înţelegeam predica în toată profunzimea ei, dar o bucurie nespusă ne cuprindea şi un dor după o viaţă cât mai curată. Am încercat să notez câteva idei din timpul unei predici a lui Avva Galeriu, dar în final am observat că tot ceea ce am notat era o mâz­gălitură. Modul de a pre­dica era cu totul descurajant pentru cei ce doreau să noteze, dar mângâietor pentru cei care aveau cu ce să înregistreze. Am înţeles cu această ocazie complicata conexiune a ideilor aduse în lumină, după o structură cu totul aparte.
„Retorica circulară este un mod de a organiza, de a structura un discurs, în cazul nostru o predică. Pentru a-i permite ascul­tătorului să asimileze mai bine discursul, oratorul nu ezită să facă bucle înapoi, iar uneori să revină asupra a ceea ce a spus cu mult înainte, pentru a reîmprospăta acele cuvinte în mintea ascultătorilor. Predica Părintelui Gale­riu, în ansamblul ei, se în­­cadrează în acest tip de re­torică“ (I. Toader, Metode noi în practica omiletică, p. 118).
Avva Galeriu era un eru­dit, dar universul de cu­noştinţe teoretice era cu­prins într-o mare de trăire duhovnicească, care ajungea la incandescenţă imediat ce se împărtăşea cu Trupul şi Sângele Domnului, urmând apoi să predice.
„Părintele Galeriu este un predicator de excepţie, recunoscut ca atare nu numai de enoriaşi, între care se numără şi intelectuali de marcă ai Bucureştiului, ci şi de studenţii care l-au avut profesor. Un predicator harismatic“ (V. Gordon, în Vestitorul Ortodoxiei, 1 dec. 1998, p. 5).
Când se termina predica şi venea în Sf. Altar, îl aşteptam cu un prosop, pentru că, de era vară sau iarnă, atâta foc dumnezeiesc punea în predică, încât fruntea îi era încărcată de broboane grele de sudoare. Adesea spunea: „Până mintea nu ia foc, nu poa­te gândi la Dumnezeu; până ochiul nu ia foc, nu-L poate vedea pe Dumnezeu; până limba nu ia foc, nu poate vorbi despre Dumnezeu“.


Autor: Gabriel LICĂROIU profesor de Religie