Locatie
Ţinând de Mitropolia Banatului - Arhiepiscopia Timişoarei, Mânăstirea Săraca este aşezată în plină câmpie bănăţeană, în localitatea Şemlacul Mic, comuna Gătaia, la 67 km sud de Timişoara, pe drumul care leagă cele două localităţi.

Săraca este o mănăstire foarte bogată: material, sincer, nu cunosc situaţia aşezământului, dar spiritual vorbind, este de o frumuseţe neaşteptată.
Bisericuţa veche – chiar foarte veche, ţinând cont că pe la 1270 era deja „o pepinieră de schismatici” pentru franciscani – adăposteşte o comoară de pictură de pictură bizantină, care te face să te simţi în ceruri.
De altfel, părintele Iov – duhovnicul mănăstirii – spune că mulţi păţesc ca mine, fiindcă stau câteva ore în biserica şi uită să mai treacă pe la noul paraclis. L-am întrebat câţi călugări are obştea şi mi-a răspuns că 7‑8 vieţuitori, iar călugări... Dumnezeu ştie! „De ce părinte?” îl întreb. „Păi e greu tare cu smerenia”, răspunde bătrânul.
Săraca este situată în Şemlacu Mic, în câmpia Banatului, şi a fost rezidită în 1443, renovată în 1730, când a fost şi repictată de către zugravii Andrei, Iovan şi Chiriac – Dumnezeu să-i îmbucure, că multă pace sufletească au dăruit cu frescele lor! –, iar prin 1782 austrecii au scos-o la licitaţie şi a fost cumpărată de Ioan Ostoici din Timişoara, familia lui lăsând-o în paragină vreme de 150 de ani (răstimp în care ăşi va fi dobândit şi numele actual). În 1932 Episcopia Caransebeşului o răscumpără, dar în 1959 este desfiinţată din nou de comunişti până în 1978, când redevine aşezământ monahal.
Bisericuţa mănăstirii este zidită din piatră şi cărămidă, având un plan de cruce greacă cu braţele libere şi seamănă întrucâtva cu biserica Boiana din Sofia – doar că acolo plăteşti 5 euro ca să admiri frescele, pe când aici poţi sta între sfinţi cât te lasă inima.
Şi inima te lasă, pentru că Săraca îţi picură veşnicie în suflet...