“Ne despărţim de un mare învăţat al acestui neam şi un om adevărat. Prin trecerea lui, Academia Română pierde unul din membrii ei cei mai de seamă şi cei mai devotaţi, un sprijin greu de înlocuit.” (Acad. Dan Berindei)

Într-un for academic în mare măsură descreştinat, în care primează, încântate de sine, raţiunea laică şi erudiţia ştiinţifică, cărturarul ortodox Virgil Cândea, teolog şi medievist de renume internaţional, din 1990 membru de vază în Adunarea Naţională Bisericească, aducea buna cumpănire a Tradiţiei, de la înălţimea unei înalte conştiinţe româneşti şi europene. Suferind de mai multă vreme, s-a stins în pragul vârstei de 80 de ani (cât ar fi împlinit luna viitoare). Dincolo de o consistentă operă (de teolog, filosof, istoric al culturii, editor şi traducător), el lasă în urmă un model de vrednicie intelectuală creştină: cu patru licenţe (Drept, Filosofie, Filologie clasică, Teologie) şi un doctorat (Filosofia lui Dimitrie Cantemir, 1970), a fost probabil cel mai învăţat om al generaţiei lui (puse, din nefericire, în condiţii delicate de regimul comunist căruia a trebuit să-i facă faţă, salvgardarea spiritualităţii şi a culturii umaniste impunând în context o permanentă echilibristică a compromisului). Cariera lui Virgil Cândea a fost condamnată de vremuri să se acomodeze într-o lungă paranteză, între elanurile pure ale unei tinereţi străluminate de duhul „Rugului Aprins” de la Antim şi înţelepciunea sobră a unei bătrâneţi de discretă desăvârşire lucrătoare, în care a adus lui Dumnezeu şi Bisericii neamului servicii pe care istoricul de mâine al culturii creştine româneşti va şti să le decanteze în răspărul cecităţii noastre de azi. Fie ca Dumnezeu să-l odihnească pe robul său în plinătatea veşnică a Cuvântului.