Aveam nevoie de o lege a cultelor, pentru cã din 1989 încoace în România s-a lucrat dupã un act normativ din 1948, fãcut de comuniºtii veniþi cu o zdreanþã roºie în loc de tricolor pe tancurile sovietice. Mai ­exact, dupã Decretul nr. 177/1948, publicat în Monitorul Oficial nr. 178 din 4 august 1948, ºi care permitea imixtiunea masivã a statului în chestiuni care privesc libertatea religioasã ºi de conºtiinþã, chestiuni ce þin de viaþa privatã a fiecãruia. Acest decret comunist stipula cã sunt recunoscute în Ro­mâ­nia numai 14 culte religioase. Ei bine, an de an, România era criticatã cã nu are o lege a cultelor, iar acest lucru apãrea explicit în raportul anual al Departamentului de Stat american privind libertatea religioasã din România. În plus, Uniunea Europeana critica lipsa unui cadru legal al religiei în þara noastrã. ªi uite cã, de bine de rãu, pânã la urmã ministrul Adrian Lemeni a reuºit sã  facã ceea ce n-a reuºit nici un alt ministru al cultelor postdecembrist. Or, iatã, acum  avem una. Desigur, nici o lege nu este perfectã ºi poate fi modificatã, dar cred cã este bine cã ea existã. Discuþii pe marginea  aces­­tor probleme vor exista, se pot face, iar legea poa­te fi amendatã. Dar de ce atâta urã ºi mai ales din nou o campanie împotriva Bisericii Ortodoxe? S-a uitat oare cã Bise­rica Ortodoxa a fost malea­bilã, con­cilian­tã? Cã a acceptat sã renunþe la titulatura de „Biserica naþiona­lã“, care apã­rea în Con­stituþia din 1923 - cea mai liberalã constituþie din epo­cã? S-a uitat cã tot Biserica a cedat, iar pentru a fi recu­nos­cut, un cult re­ligios trebuie sã facã dovada cã are un nu­mãr de adepþi cel puþin egal cu 0,1 la sutã din populaþia þãrii, adicã aproape 23.000, ºi nu de 0,5%, cât ceruse Biserica Ortodoxã iniþial. De unde atâta urã? ªi de ce li se pare unor intelectuali - culmea foarte anti-orto­docºi, dar sensibili la tot ceea ce înseamnã sectã ori Lector univ. dr. Patriciu Vlaicucult neoprotestant – cã Biserica Ortodoxã este favorizatã fiindcã ia bani mai mulþi? Este incorect cã banii se dau propor­þio­nal cu numãrul credincioºilor? Aþi dori ca o bisericã majoritarã cu aproximativ 15.000 de bi­se­rici ºi 19 milioane de credincioºi sã pri­meascã tot atât cât cine ºtie ce sectã obscu­rã care numãrã o mânã de adepþi? Ce este incorect ºi unde este avantajul? Este vina ortodocºilor cã sunt majoritari? Îi infor­mez pe aceºti intelectuali, culmea cam ace­iaºi care au cerut ºi scoaterea icoanelor din ºcoli, cã în Germania existã un impozit religios, iar o datã colectat, statul distribuie banii cultelor, ºi tot în funcþie de procentul credincioºilor. Sã fie discriminare în Germa­nia? N-aº crede! Sunt mai degrabã tentat sã cred cã la mijloc este vorba despre o isterie anticreºtinã întreþinutã de unii care au sufle­tul ros de pãcate sau, pur ºi simplu, care nu cred în Hristos. Pentru o dreaptã lãmurire publicãm studiul lectorului univ. dr. Patriciu Vlai­cu, de la Facultatea de Teologie Orto­doxã din Cluj specializat în Relaþiile dintre Culte  ºi State la ni­vel european, cu un doctorat la Paris în cadrul Con­sorþilui european pentru relaþiile dintre Bi­se­ricã ºi Stat. În pre­­zent Pa­triciu Vlai­cu lu­crea­zã la Re­pre­zen­tanþa Bisericii Or­to­do­xe Române pe lângã Uniunea Euro­peanã (Bruxelles).

Florian Bichir
0,1% din populaþia þãrii
În România a fost promulgatã noua lege privind libertatea religioasã ºi regimul gene­ral al cultelor, ce îºi aºteaptã apariþia încã din 1990. Acum se intensificã discuþiile aprinse, deºi proiectul este în dezbatere publicã de multã vreme.
Criticile sunt aduse în primul rând pre­ve­derii articolului 13 paragraful 2 conform cãruia „în România sunt interzise orice for­me, mijloace, acte sau acþiuni de defãimare ºi învrãjbire religioasã, precum ºi ofensa pu­blicã adusã simbolu­ri­lor religioase“.
Biserica Ortodoxã este arãtatã cu degetul pentru aceastã formulare, deºi cei care o judecã ar trebui sã ºtie cã paragraful a fost introdus în timpul dezbaterilor parla­men­tare. Prezenþa lui în text are valoare de simbol în contextul prevederilor constituþionale referitoare la interzicerea actelor ce ar putea duce la învrãjbirea religioasã, dar nimeni nu ar trebui sã se tulbure cre­zând cã în temeiul acestui articol va fi îngrãditã libertatea de exprimare. În contextul pasiunilor antibisericeºti din aceste timpuri, paragraful va da însã prilejul unor organizaþii deja cunoscute prin atitudinea lor de provocare sã testeze modul în care acesta ar putea fi aplicat sperând cã vor avea ocazia sã antameze o procedurã în instanþã.
Este criticatã prevederea cã pentru recunoaºterea unui asociaþii ca ºi Cult, ºi implicit ca persoanã juridicã de utilitate pu­bli­cã, este nevoie de dovedirea apartenenþei a 0,1% din populatia þãrii (art 18). Cei care fac aceste critici ar trebui sa aibã bunãvoinþa de a citi întreaga lege ºi sã observe cã textul garanteazã oricui dreptul la exersare a cultului, nemaifiind nevoie nici mãcar sã se obþinã personalitatea juridicã. Douã sau trei persoane pot sã exercite liber practici de cult ca o grupare religioasã conform articolului 6. – (1) „Gruparea religioasã este forma de asociere fãrã personalitate juridicã a unor persoane fizice care, fãrã nici o procedurã prealabilã ºi în mod liber, adoptã, împãrtãºesc ºi practicã o credinþã religioasã“, ºi dacã do­resc sã aibã persona­li­tate juridicã, pot sã se constituie într-o aso­­ciaþie conform drep­tului asociativ. Doar dacã acel cult doreºte sã obþinã avantaje de ordin fiscal sau sprijin din partea Statului este nevoie sã do­vedeascã o stabilitate ºi o pondere în so­cietate.

Cum este în Europa
Aceste prevederi sunt absolut normale ºi sunt prevãzute de toate legislaþiile naþionale europene. Nu existã nici o þarã europeanã care sã nu lege acordarea sprijinului material sau a facilitãþilor fiscale de un control de utilitate publicã ºi de stabilitate. Altfel, fiecare familie sau grup de prieteni s-ar putea declara cult ºi ºi-ar putea declara casa drept locaº de cult, pentru a beneficia de facilitãþi fiscale.
Probabil cã ar trebui sã observãm situaþia din celelalte þãri europene pentru a înþelege de ce Statul nu îºi poate permite sã neglijeze aspectul de utilitate publicã în procesul de recunoaºtere a cultelor.

2% ºi dupã 20 de ani
Austria, care a adoptat în 1998 o nouã lege a cultelor, prin acest act normativ cere ca, pentru a putea fi recunoscut, un cult sã do­ve­deascã faptul cã existã de cel puþin 20 de ani ºi sã fie înregistrat de cel puþin 10 ani. Se cere ca acel cult sã reprezinte cel puþin 2% din po­pu­laþia þãrii (ºi nu 0,1, ca în legea ro­mâ­nã). (Vezi pentru detalii «Le statut juridique des communautés religieuses en Autriche», Revue de droit canonique, Stras­bourg, n°1-2/2004, vol. 54, n. 121-139, 293, 298-299, 305.)

Doar 6 culte recunoscute
În Belgia existã doar 6 culte recunoscute ºi deci cu avantaje fiscale, toate celelalte confesiuni organizându-se pe princi­piul asociativ.( vezi Patriciu Dorin VLAICU Locul ºi rolul recunoscut bisericilor în þãrile Uniunii Europene, Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1998, pp: 148-154)

Culte declarate nocive
Franþa în Alsace-Moselle, regiune cu un statut special pentru culte, sprijinã financiar doar 4 culte, iar în restul Franþei continentale, lista sectelor, deci a cultelor declarate drept nocive pentru societate ºi implicit îndepãrtate de orice perspectivã de recu­noaº­tere sau de sprijin, cuprinde ºi culte sau entitãþi religioase care în România se bucurã de recunoaºtere. (Vezi pentru detalii raportul Misiunii interparlamentare de vigilenþã ºi de luptã împotriva derivelor sectare – MIVILUDES – pentru anul 2005, fãcut public în aprilie 2006. Vezi ºi Le Monde din 28 aprilie 2006.)

Procedurã complicatã
În Germania doar cultele care sunt persoane juridice de drept public pot pretinde un sprijin din partea Statului prin impozi­tul de cult. Dobândirea personalitãþii juridice de drept public este supsã unei proceduri mult mai complicate, mai restrictive ºi mai complexe decât procedura de recunoaºtere a unui cult în România. (Vezi Gerard Robbers, «Etat et Eglises en Répu­blique féderale d’Allemagne», în Etat et Eglise dans l’Union européenne, Auflage, 1997, p. 64.)
Convenþii tip concordat
Italia ºi Spania recunosc deplinãtatea drepturilor cultuale doar cultelor cu care Statul a încheiat o convenþie de tip concordatar. Procedura de încheiere a acestei convenþii este foarte greoaie ºi trebuie sã fie precedatã de dovedirea unei stabilitãþi ºi a unei ponderi în societate. (Vezi Patriciu Do­rin Vlaicu, Locul ºi rolul recunoscut bisericilor în þãrile Uniunii Europene, Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1998, pp. 155-164 ºi 166-171.) Culte cu sute de mii de credincioºi aºteaptã de aproape 10 ani aprobarea unui astfel de acord.
Cea de-a 11-a declaraþie adoptatã la Conferinþa de la Amsterdam în 1997 aratã foarte clar cã Uniu­nea Europeanã respectã statutul de care bene­fi­ciazã cultele conform dreptului naþional (vezi „Dé­claration adoptée par la Conférence d’Amsterdam“, în Journal officiel, n°C 340 du 10 novembre 1997. Documentul poate fi consultat la pa­gina web: http://europa.eu.int/), ideea aceasta fiind preluatã de articolul I-52 din Tratatul constituþional, în care se afirmã cã „Uniunea respectã ºi nu prejudiciazã statutul de care beneficiazã Bisericile ºi asociaþiile sau comunitãþile religioase în Statele membre în virtutea dreptului naþional“.
Noi înþelegem îngrijorarea celor care se obiºnui­se­rã cu un Stat fãrã Lege a cultelor, dar considerãm cã este nepotrivit ca legea româneascã sã fie judecatã fãrã a se avea în vedere practica europeanã în domeniul libertãþii religioase ºi de cult. Sistemul european nu este în acelaºi registru cu cel american, dar nici aspiraþia României nu este de a se integra în Statele Unite ale Americii...

Autor: Lector univ. dr. Patriciu Vlaicu