Când spui Adamclisi te gân­deºti la Traian ºi la victoria roma­nilor asupra dacilor. Probabil cã mulþi dintre dumneavostrã au avut ocazia sã îl cunoascã din aceastã perspectivã. Dar pãmântul Dobro­gei poartã ºi o altã amprentã pe lângã cea pãgânã, a stãpânirii romane ºi a oraºelor greceºti. Din­co­lo de toate, ea este un soi de lea­gãn în care a crescut treptat creºtinismul românesc. Nume ca ale martirilor Zotic, Atal, Camasie ºi Filip, sau Epictet ºi Astion, sunt deja binecunoscute. Puþin ºtiu însã de martirii de la Adamclisi…

Cinci anonimi ai credinþei
Martirii de la Adamclisi au fost descoperiþi în principala bazilicã de la Tropaeum Traiani, de cãtre profesorul Ioan Barnea, în urma unor sãpãturi desfãºurate între anii 1971-1973, ºi au stat vreme de trei decenii în depozitul Cen­tru­lui de Cercetãri Antropologice al Academiei Române, din Bu­cu­reºti. Ei sunt anonimi, întrucât apa care s-a infiltrat în bazilicã le-a ºters numele. Dr. Nicolae Miri­þoiu, specialistul care semneazã studiul antropologic efectuat asu­pra acestor relicve creºtine, a identificat scheletele a cinci bãrbaþi foarte tineri, între 25 ºi 30 de ani, ºi tot el a stabilit cã patru dintre ei au fost uciºi prin tãierea membrelor, iar unul prin decapitare.
Poate cã traiectoria acestor relicve sacre n-ar fi intrat în tinda bisericii dacã nu s-ar fi intersectat, într-un moment fericit, cu cea a antropologului Nicolae Miriþoiu ºi cu cea a exarhului mânãstirilor dobrogene, Arhiman­dritul Andrei Tudor, stareþul Mânãstirii Der­vent. Atunci când a aflat de existenþa acestora, pãrintele Andrei a început demersurile pentru ca Biserica sã intre în posesia lor, iar acest lucru s-a întâmplat în noiembrie 2006. Ele au fost aºezate într-o raclã ºi au putut fi venerate din nou de credincioºi. La acea vreme, veritabila redescoperire creºtinã a moaºtelor a trecut neobservatã, cu excepþia unui articol publicat în cotidianul Gardianul de cãtre Dumitru Manolache, articol care a fundamentat ºi demersul nostru.

Martiri vechi ºi mânãstire nouã
Osemintele martirilor sunt pentru moment în Mânãstirea Dervent, dar Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a decis cã locul cel mai potrivit pentru ele este în apropierea vechii bazilici de la Tropaeum Traiani, construite special pentru sfinþii mucenici încã din vechime. Aºa se face cã de Sfântul Andrei, anul trecut, doi monahi ºi un ieromonah, pãrintele Pahomie Filip, au „descãlecat“ lângã vechea cetate ºi au purces la ctitorie. Drept punct de pornire au avut douã... containere. Evident goale. Apa ºi curentul sunt încã un lux pe acolo.
Unul dintre containere a devenit bisericã, iar celãlalt – trapezã ºi chilii. La început pãrinþii nu aveau nici cu ce sã se încãlzeascã. Un credincios a adus o sobã pe motorinã, apoi un altul câteva cãrãmizi, din care au încropit o a doua. Condiþiile grele au fãcut ca în obºte sã rãmânã doar trei vieþuitori, pentru cã la viaþa asta de pustie nu se înghesuie mulþi. Abia de câteva zile pã­rin­þii au început a sãpa o fântânã, cãci altminteri apa se carã zilnic din satul apropiat.
Când l-am întrebat pe pãrin­te de unde au mobilã, a început sã râdã ºi m-a întrebat: „Care mobilã?! Paturile le-am fãcut singuri, ºi în afarã de ele nu mai avem decât o masã pe care mâncãm“. Oricum, pãrintele Pahomie are planuri mari. Sã aducã din Maramureº o bi­sericã de lemn, pentru cã ar fi cea mai ieftinã soluþie. Pentru asta ar avea nevoie de 35000 de euro – bani pe care, evident, mânãstirea nu îi are. Dar când l-am întrebat de ce nu începe cu corpul de chilii, ºtiþi ce mi-a rãspuns? „Pãi ºi ce o sã fa­cem atunci? O sã avem loc de dormit, dar nu o sã avem unde ne ruga?“.
Dacã aveþi darea de inimã ºi de mânã de a le înlesni acestor urmaºi ai martirilor dobrogeni un loc cuviincios de rugãciune, ­atunci puteþi dona sume de bani în contul RO42BTRL01401205A37090XX. La urma urmei, dacã o mânãstire poate începe cu douã containere, o bisericã poate începe cu un eurocent.