Si în tinutul acela erau pãstori care stã­teau pe câmp ºi-ºi pãzeau turma fãcând noap­tea de strajã. ªi iatã, îngerul Domnului a stat lângã ei ºi slava Domnului a strãlucit împrejurul lor ºi ei s-au înfricoºat cu fricã mare. ªi îngerul Domnului le-a zis: Nu vã temeþi. Cã iatã vã binevestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; cã în cetatea lui David vi S-a nãscut astãzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. ªi acesta va fi semnul: veþi gãsi un Prunc înfãºat ºi culcat în iesle. ªi, deodatã, laolaltã cu îngerul s-a vãzut mulþime de oaste cereascã lãudându-L pe Dum­nezeu ºi zicând: Slavã întru cei de sus lui Dumnezeu ºi pe pãmânt pace, între oameni bunã voire! Iar dupã ce îngerii au plecat de la ei la cer, pãstorii vorbeau unii cãtre alþii: Sã mergem dar pânã la Betleem ºi sã vedem lucrul acesta ce s-a fãcut, pe care nouã ni l-a fãcut Domnul cunoscut. ªi grã­bin­du-se, au venit ºi au aflat pe Maria ºi pe Iosif ºi pe Prunc culcat în iesle. ªi vãzându-L, au vestit cuvântul ce li se grãise despre Copilul Acesta. ªi toþi cei ce au auzit se mirau de cele ce le spuneau pãstorii. Iar Maria pãstra toate cuvintele acestea, punându-le întru ­inima ei.
(Luca 2, 8-19)

Mulþi dintre noi ne-am întrebat cum s-au pãstrat întâmplãrile legate de naºterea ºi copilãria Mântuitorului. Care a fost sursa lor primarã? Cine a fost acolo sã le consemneze? Cum au ajuns apoi aceste informaþii la Sfinþii Evangheliºti? Precizia ºi detaliile istorisirii de mai sus su­gereazã un martor ocular. Sfântul Luca ne lãmureºte discret în ultimul verset al pasajului: Maica Dom­nului pãstra toate, „punându-le întru inima ei“.
ªi episodul acesta, al vestirii prin îngeri a Naº­te­rii Dom­nu­lui cãtre pãstorii din apropiere, a fost aºadar mai întâi povestit de Maica Dom­nului ºi apoi consem­nat de Sfântul Luca în Evan­ghe­lia sa.
Locul unde s-au întâmplat toate e nu departe de Betleem, în partea de rãsãrit a oraºului, cam la 5 km, lângã satul Beit-Sa­­hur. Acolo se întinde un câmp întins, cunoscut pânã as­tãzi drept Câm­pul Pãstorilor, unde era o gro­tã, folositã ca adãpost de pãstorii care îºi pã­zeau tur­mele în noaptea Naºterii Domnu­lui. Acolo erau ei când le-a fost vestitã întruparea lui Hristos. Aceastã grotã a fost loc de pelerinaj încã din primele se­­co­le creºtine. În secolul 4, Sfân­­­ta Elena a construit aici o mi­cã bise­ri­cuþã în formã de pot­coa­­vã, pardositã cu mo­zaic co­lorat, care a fost în secolul 6 lãrgitã. În perioada bizantinã, ceremonia praznicului Naº­terii Domnului începea aici ºi se termina la Be­tleem, în Bazilica Naºterii. Dupã distru­ge­rea ei de cãtre persani, la începutul se­co­lu­lui 7, a fost ulterior reconstruitã cu fortificaþii ºi a devenit mânãstire. În secolul 10 a fost distrusã din nou, însã peºtera a rãmas loc de pelerinaj pen­tru creºtinii ajunºi în Þara Sfântã.
În 1972, Patriarhia Ie­ru­­salimului a ridicat pe locul ruinelor o ma­re ºi frumoasã bisericã.