Pãrintele Iosif se roagã întruna în Chilia Sfântului Mina de la Vigla, dacã nu cumva cea mai spectaculoasã chilie din Sfântul Munte, situatã chiar în capãtul peninsulei Athos, pe un colþ de stâncã, deasupra unui hãu de 300-400 metri. De pe terasa chiliei lui nu se vede decât cerul ºi marea, ºi de acolo nu te poþi gândi decât la Dumnezeu, pentru cã sufletul îþi este invadat de mãreþia Lui copleºitoare, iar primele cuvinte ce-þi vin în minte sunt: „Mare eºti, Doamne, ºi minunate sunt lucrurile Tale, ºi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!“.
Gheron Iosif este un artist. Toate pietrele de la chilia lui sunt alese cu mare grijã ºi aºezate ca ºi cum ar fi în locul lor firesc, de când lumea. Dacã priveºti mai atent, observi cã cineva s-a aplecat asupra lor cu migalã, nelãsând la întâmplare nici cel mai mic detaliu.
Întotdeauna chilia sa va avea douã steaguri: cel grecesc ºi cel al Bizanþului. Cu ele îi saluta pe aviatorii ce treceau în zbor pe acolo. Care aviatori au prins drag de bãtrân ºi, venind cu escadrilele, fãceau looping-uri pe lângã chilia lui, pânã când pãrintele Iosif le-a scris pe un banner cã acolo este un þinut al pãcii ºi al liniºtii sufleteºti, rugându-i sã respecte aceastã hesychia. Aºa cã piloþii ce-l îndrãgeau pe bãtrân n-au mai zburat pe acolo, ci au intrat în Athos, iar eu i-am gãsit fãcând mortar ºi ajutându-l sã-ºi reconstruiascã chilia.
Altãdatã am auzit glas frumos înãlþând laude Domnului, am intrat in micul paraclis la pavecerniþã ºi am aflat cã vocea era chiar a pãrintelui Iosif, care slujea împreunã cu un prieten, preot în Patras, iar restul închinãtorilor erau... piloþi. Dupã slujbã, bãtrânul ne-a poftit pe terasã, deasupra Mãrii Egee, la cea mai bunã cafea ellenika pe care am bãut-o vreodatã.
Am înþeles acolo, în colþul Athosului, cã poþi ajunge totuºi la theoria, dar, mi-a spus pãrintele, cã nu poþi dobândi o minte curatã (nous) fãrã privegheri, înfrânare ºi rugãciune neîncetatã. În singurãtatea aceea plinã de Dumnezeu bãtrânul Iosif îºi sfinþeºte sufletul ºi trupul ºi nu neagã prezenþa gândurilor rele (loghismoi), dar spune cã nepãtimirea îi dã acea putere lãuntricã ce-l face în stare sã li se împotriveascã. ªi iarãºi am înþeles acolo cã aceºti pustnici, cãlugãri în Sfântul Munte, trãiesc viaþa „la apogeul ei“. Ei sunt deja în rai. Ce am învãþat la ºcoalã ºi din cãrþile Sfinþilor Pãrinþi despre îndumnezeire (theosis) am vãzut în câþiva monahi care trãiesc în acelaºi timp ºi credinþa, ºi faptele, singuri cu Cel Singur ºi lãcrimând pentru pãcatele noastre. Pãrintele Iosif spune cã fuga lui de lume se datoreazã dorului de Dumnezeu ºi cã a venit în Grãdina Maicii Domnului sã caute neprihãnirea – fiindcã doar cel neprihãnit se poate apropia de Domnul.
Se spune cã dacã existã cineva care poate dãrui pace fratelui sãu, care poate sã-l îmbucure ºi sã-l facã sã-I mulþumeascã lui Dumnezeu pentru toate, acela este adevãrat monah. Toþi cei care au fost pe la pãrintele Iosif au gãsit pace ºi liniºtire...
De fiecare datã când merg la Prodromu, dau o fugã ºi pânã la Vigla, la gheron Iosif. ªi, fie cã-l gãsesc, fie cã nu, sufletul meu se odihneºte în acel colþ de rai.
Autor: George CRASNEAN
