Oare mai stim noi sã ne spovedim cu adevãrat, mai stim cât suferã duhovnicii nostri pentru faptul cã nu vrem „sã creºtem mari“, mai ºtim sã facem adevãratã ascultare, mai ºtim cât vegheazã la cãpãtâiul nostru ei, duhovnicii, pentru a obloji multele noastre rãni, pe care parcã nici nu ni le mai vrem vindecate? ªtim oare sã dãm slavã ºi sã mulþumim lui Dumnezeu pentru cã mai avem duhovnici care au rãbdare cu toate „babismele“ noastre? Greºim mereu, dar ce facem efectiv ca sã ne îndreptãm?
Oare pânã când vom mai orbecãi în lene ºi neºtiinþã? Avem atâta libertate ºi nu ºtim sã o folosim. Avem Sf. Scripturã într-un raft de bibliotecã, poate plinã de praf, sau poate chiar rãsfoitã din când în când, avem atâtea cãrþi ºi broºuri ziditoare, ºi nu le citim, sau, mai grav, nu punem deloc în practicã ceea ce citim. Nu mai avem urechi de auzit? Sau pãmântul inimii noastre se aseamãnã cu cel sterp din pildele Mântuitorului?
O, cât au propovãduit apostolii, sfinþii, mucenicii, iar noi ce facem cu libertatea noastrã, unde o petrecem? La un pahar de vorbã, la o telenovelã, la discotecã… ªi totuºi, Doamne, ce rãspuns avem de dat în faþa Ta!
Am trãit alãturi de pãrinþi mari ca Pãrintele Cleopa, Pãrintele Galeriu, Pãrintele Calciu ºi alþii, am avut ºi mai avem duhovnici treji în mânãstirile ºi-n parohiile noastre, ºi-am trecut ºi trecem pe lângã ei ca prin apa din vis. Mergem la bisericã duminicã de duminicã ºi sãrbãtoare de sãrbãtoare, dar faþa lumii rã­mâne aceeaºi. Ne-am plimbat în zeci ºi zeci de pelerinaje, dar nu am devenit nici mai buni, nici mai sfinþi. Oare de ce? Pentru cã nu ne dorim cu tot sufletul o astfel de schimbare. Oare câþi dintre noi mai ascultã cu luare aminte cuvintele Mântuitorului: „Fiþi sfinþi precum Tatãl vostru Cel din ceruri Sfânt este“? Sfinþenia nu este altceva decât, cum spunea un pãrinte, „delicateþea sufletului“; dar sã nu uitãm cã, dupã cuvântul unui episcop, sfinþenia se gãseºte cu multã nevoinþã ºi o poþi pierde într-o clipitã…
În cele duhovniceºti totul e sã vrei, totul þine de voinþa ºi de rîvna noastrã. Schimbarea vine în primul rând de la noi. Dumnezeu nu forþeazã mâna nimãnui. Haideþi sã avem puþinã grijã de duhovnicii noºtri! Nu numai sã-i ascultãm, dar sã ne ºi rugãm noi înºine pentru ei, pentru toþi cei care „drept învaþã cuvântul adevãrului Tãu“.
Nu ºtim ce ne va aduce ­a­nul, dar sã ne rugãm pentru cre­dinþã nestrãmutatã, sã prive­ghem cu fecioarele cele înþelep­te, ca sã avem ulei în candelele noastre, cãci va veni Mirele la miezul nopþii ºi nu ºtim dacã vom avea cuvânt de îndreptãþire. Haideþi sã încercãm sã fim statornici în ceea ce ne ofe­rã Dumnezeu prin duhovnicii noºtri, care, dacã sunt blânzi, Dumnezeu îi îngãduie aºa pentru neputinþele noastre, iar dacã au un cuvânt mai aspru, Dum­ne­zeu îl trimite pentru îndrep­ta­rea noastrã. Sã facem puþinã ascultare. Sã nu mai alergãm de la un du­hov­nic la altul pentru a ne ascunde vreun pãcat de pãrintele din parohie. Cum vrem sã avem duhovnici sfinþi ºi buni dacã noi, cei din parohie, nu ne rugãm pentru ei? Sã citim Vieþile Sfinþilor ºi vom gãsi exemple de preoþi care au cãzut ºi s-au ridicat ºi datoritã rugãciunilor celor din jur.
Sã întrupãm porunca Mântuitorului: „Iubi­þi-vã unul pe altul aºa cum Eu v-am iubit pe voi!“. Numai atunci ne vom binemerita duhov­nicii trimiºi de Dumnezeu.


Autor: Livia CRISAN