Călugăria. Este, poate, unul dintre cele mai tainice aspecte ale vieţii bisericii, pentru că monahii şi monahiile duc o viaţă neştiută, sunt discreţi în manifestarea lor în biserică, însă foarte importanţi. Sfântul Ioan Scărarul spunea că lumina călugărilor sunt îngerii, iar lumina mirenilor sunt călugării. Acesta este punctul de plecare a discuţiei mele cu părintele Mihail Stanciu, egumenul Mânăstirii Antim din Bucureşti, pe care l-am întrebat de ce monahii sunt lumina laicilor de vreme ce aceştia din urmă nu pot ţine cele trei voturi care-l definesc pe monah: sărăcie, ascultare şi feciorie.

Monahii sunt cei care se roagă pentru lumea întreagă. Şi aceasta este experienţa lor de căpătâi, de dezvoltare a vieţii duhovniceşti. Ei primesc lumină de la îngeri, pentru că în clipa şi în starea de rugăciune, ei sunt întăriţi şi luminaţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi de îngeri. Apoi, la rândul lor, experienţa aceasta duhovnicească o dau mai departe, nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin starea şi prin felul lor de a fi.

Aşadar, sunteţi modelul de rugăciune al mirenilor.

Noi, toţi monahii, spre asta trebuie să tindem: să devenim făclii de rugăciune, făclii vii de rugăciune şi de înţelepciune duhovnicească.

Oamenii, în zilele noastre, se aşteaptă la lucruri mai concrete. Sunteţi şi model de milostivire, de caritate, de acţiune socială? Cam asta cere lumea, astăzi, de la bise

Autor: Cristian Curte