Cu o lun` în urm` am z`bovit în deşert într-un sat de beduini. Aduna]i în mici comunit`]i, de câteva zeci de familii,
ei îşi aleg un conduc`tor pe via]`. El îi adun` la sfat, el repartizeaz` fiec`ruia munca pe care o are de f`cut. Responsabilitatea sa nu se opreşte îns` aici. Bolile şi şcolarizarea, neputin]ele şi necazurile fiec`rui membru sunt rezolvate tot de el. În fiecare sear` el viziteaz` fiecare familie pentru a vedea ce are nevoie şi ce are de f`cut pentru a doua zi. Exemplul beduinilor seam`n` izbitor de mult cu o obşte monahal`. Cazul lor nu este îns` particular. De la marile concerne multina]ionale şi pân` la o stân` din mun]i, peste tot unde exist` o comunitate uman` ea are nevoie de un conduc`tor pentru c` are nevoie de coeziune. Ori coeziunea st` în în]elepciunea unui conduc`tor, în smerenia fa]` de cel`lalt, şi în primul rând, într-un bob de dragoste. Oricât ar fi de îndep`rtate fa]` de lume, obştile monahale sunt dasc`li neîntrecu]i pentru ea. Pentru c` lumea e o mare obşte…