Cu un an înainte de plecarea la Domnul, p`rintele Sofian tr`ia retras în chilie. Primea pu]ini vizitatori, pentru c` boala nu îi permitea s` se ridice decât cu mare greutate. Suferea de o boal` la coloan`, m`rturie în fa]a Lui c` st`tuse ani de zile în scaunul sfintei spovedanii. Împietrise parc` lâng` catapeteasma de stânc` cioplit` a Antimului, s`la[ de unde a [i plecat la cer. A trecut dincolo în diminea]a În`l]`rii Sfintei Cruci, pe când în biseric` se dep`na Jertfa f`r` de sânge. Convorbirea de mai jos a fost printre ultimele pe care le-am purtat cu sfin]ia sa. Ea vede pentru prima oar` lumina tiparului. Discu]ia s-a înfiripat firesc pe tema monahismului, sub a c`rui arip` P`rintele Sofian a crescut o via]`...

Pr. Sofian: Am acum 88 de ani, şi de la 14 ani sunt intrat în mânăstire. Cu ajutorul lui Dumnezeu, aici mă aflu şi acum, trăind în viaţa aceasta pământească. O să vină vremea când o să las trupul şi voi trăi în Împărăţia Cerurilor. Aşa păţesc toţi oamenii. Avem trei stadii de viaţă: unul în pântecele mamei, unul în pântecele naturii, şi celălalt în pântecele Împărăţiei lui Dumnezeu, acest imperiu enorm în care sunt cele două feluri de viaţă în duh – lumina şi întunericul, aşa cum ne pregătim fiecare locul.
Dacă vrei să te călugăreşti, trebuie să te examinezi pe sine dacă acest mod de viaţă mirean poate fi înlocuit cu celălalt. Sunt oameni, bărbaţi şi femei, care nu pot trăi fără celălalt.
Rep.: Sufleteşte.
Pr. Sofian: Şi trupeşte. Pe de altă parte, există necesităţile. Una este să ai pe cineva care să te ajute gătindu-ţi mâncarea la prânz şi seara, şi alta este să găteşti tu, să îţi speli blidele, după aceea să îţi faci nişte curăţenie în casă din când în când, mai văruieşti, mai ştergi praful, mai scuturi nişte ţoale, mai speli rufele, lucruri care îţi ocupă aproape jumătate din timpul tău. Şi fără ele nu poţi. Erau sfinţii pustnici care dormeau pe pământul gol şi mâncau nişte rădăcini pe care le găseau gata făcute de Dumnezeu, sau mai venea cineva care le dădea nişte pesmeţi, cum făcea cu Sfântul Antonie, astfel încât nu era o problemă această întreţinere materială. Sunt persoane care nu au nevoie de toate aceste lucruri. Aceste probleme de care aminteam ei le rezolvă mâncând foarte puţin, nişte uscături. Dar vin şi alte pofte, căci vrăjmaşul vine şi te aţâţă, îţi aduce fel de fel de gânduri şi îţi tulbură trupul. În concluzie, eu nu sunt nici pentru, nici contra intrării în monahism.
Pot spune în mod sigur că nu este un păcat căsătoria. Mântuitorul respecta foar­te mult libertatea omului, lucru pe care îl vedem din viaţa lui pământească. Deşi orbul venea plângând la El, totuşi îl întreba: Ce vrei? La fel pe ologul de la Vi­tezda. El nu vrea să te târască la mân­tuire. Dacâ Îl rogi cu toată fiinţa ta, El poate interveni, dar respectă libertatea ta.
Asta o pot spune eu din experienţa vieţii mele de siguratic. Am trăit în obşte, care pentru mine este ca o mare familie. Ceea ce nu pot face eu, face obştea în care trăiesc. Mă încadrez în obşte şi am tot ce trebuie, am mâncare, sunt îngrijit, până şi la rugăciune mă ajută toţi ceilalţi. Pentru mine, obştea este un nou mod de viaţă. Rămâne însă şi aici problema trupească. Dacă nu poţi trăi fără o femeie, nu poţi să te integrezi în monahism.