Elena Frandes

Despre cuvânt şi tămăduire


Doar o minte sfinţită de rugăciune te poate clădi prin cuvintele ei: Gala Galaction, Virgil Gheorghiu, Costache Oprişan, Nicolae ...
Articol pe larg »

Pagina de editoriale »
Instalati Flash Player pentru a putea vedea playerul.
popasuri duhovnicesti
 
Minunile credinţei
 
fotoreportaj
 
interviu
 



       


     

     

     

     


Lumea Monahilor anul I, nr.1 Iulie 2007

Cuprins: Cuhnia


Cum sa faci o coliva buna


Pe mulţi i-am auzit că o colivă bună se face uşor. Vă pot spune că dacă nu şti ce ai de făcut, rişti să strici totul. Coliva se lăţeşte pe platou şi parcă nici nu-ţi mai vine să mănânci. Trebuie multă atenţie, mai ales că este o mâncare liturgică. Coliva (în limba greacă Κόλλυβα, în limba sârbă кољиво, în limba bulgară коливо) se dă de pomană la parastase şi înmormântări. Ea simbolizează trupul omului care a trecut la Domnul.
Instruc]iuni:
1. Eliminăm toate corpurile străine din grâu, apoi spălăm în mai multe ape (de regulă şapte, alţii recomandă nouă; oricum, grâul trebuie să lase apa ­limpede).
2. Punem grâul într-o oală mai mare, peste care turnăm apă, ca să acopere boa­bele de grâu cam de un lat de palmă, şi se fierbe cel puţin o oră. Trebuie să amestecăm din când în când, ca să nu se prindă.
3. Dăm oala jos de pe foc şi o acoperim cu un şervet curat, apoi o învelim cu o pătură, sau ceva gros, ca să-şi menţină căldura cât mai mult.
4. După 4-5 ore, adăugăm zahărul şi fierbem din nou, până se leagă. Acum trebuie să amestecăm cu o lingură curată din lemn, ca să nu se lipească de fundul vasului, dând gust neplăcut colivei.
5. După ce s-a legat, luăm vasul de pe foc şi îl lăsăm descoperit, până ce compoziţia s-a răcit, şi o ţinem acoperită în frigider până când dorim să finisăm coliva.
6. Înlăturăm crusta care s-a format, adăugăm sarea, vanilia, coaja rasă de lămâie şi nucile tăiate fin cu cuţitul, pisate sau râşnite după preferinţă (se recomandă să le tăiem cu cuţitul).
7. În continuare, amestecăm uşor toate ingredientele, până se omogenizează.
8. Compoziţia o aşezăm pe un platou curat, ceva mai mare decât o coală de hârtie, şi o modelăm uniform pe platou, ca să capete o formă frumoasă.
9. Deasupra cernem pesmetul, pe care îl presăm puţin cu un carton, ca să fie mai dens şi neted, apoi cernem un strat uniform de zahăr pudră, gros de cel puţin 1 mm (oricum, să acopere bine pesmetul), pe care îl presăm, ca şi pe pesmet.
10. Pentru ornat, putem folosi un şablon făcut din carton, care să reprezinte o cruce, peste care cernem puţină cacao. De asemenea, putem folosi diverse ­bomboane, ca: drajeuri, ­migdale trase în zahăr şi altele, după preferinţa şi inspiraţia ­noastră.
Coliva este bine s-o ­pregătim în ajunul zilei când vrem s-o folosim.

Autor: Visarion Alexa

» Inapoi in arhiva
Monahii mileniului 3
 
Monahii mileniului 3
 




RSS
 
Link-uri utile
 
Newsletter
 
Forum