Povestea pe care o veüi afla acum s-a întâmplat aievea, cu vrea 150 de ani în urmä, pe uliüele präfuite ale Constan­ti­nopolului, unde domnul Temisto­cle, un neguüätor, vindea tablouri, rame öi tot felul de märunüiöuri în prävälioara lui. Dintre toüi copilaöii de prin vecini, cel mai mult üinea la un bäietel dulce öi cuviincios, pe nume Anasta­sie, care locuia sin­gur într-o cämäruüä micä de peste drum, öi care lucra ca ucenic într-un atelier, pentru a se putea hräni. Sä­rä­cuüul, cu noaptea în cap pleca öi cu noap­tea în cap se întorcea! Dupä faüa-i trasä öi dupä häinuüele öi ghe­tuüele lui rupte se vedea cä banii nu-i ajun­geau nici de mâncare.
Într-o dimineaüä de iarnä, domnul Te­mis­to­cle se îndrepta spre prävälioara lui. Era frig öi mergea strân­gân­du-öi pe el paltonul, când îl vede pe micul Anastasie pe trotuarul celälalt.
- Unde te duci, Anastasie? Ai alt drum astäzi? Nu te duci la lucru? Bäieüelule, o sä räceöti. Nu eöti îmbräcat gros...
- Mä duc la poötä sä duc niöte scrisori.
- Dä-mi-le mie. Trec eu acum pe la poötä. Hai, fugi înapoi la lucru, cä o sä räceöti afarä.
- Vä mulüumesc mult, domnule, spu­se micuüul dârdâind de frig.
Ce i-a venit domnului Temistocle, cä s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fa­bricä, iar a treia era... „CÄ­TRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER“. S-a oprit locului öi a zâmbit.
- Säracul bäieüel! Ia sä väd ce cere... A deschis scri­soa­rea öi a citit: „Hristoase al meu, hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat öi mi-e frig. Din ce-mi dä stäpânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuöit sä trimit aproape nimic mamei mele, care este säracä. Ce sä mä fac acum? Cum ies eu din iarnä, Doamne? Ajuta-mä! Mä închin Üie. Robul Täu, Anastasie.“
- Suflet sincer öi scump, spuse domnul Temistocle öi a plecat spre casä! A pregätit un pachet cu haine cälduroase de iarnä - flaneluüe, un palton, pantofi, öosete de-ale copiilor lui - öi s-a dus apoi la poötä, unde a läsat pachetul pentru copilul Anastasie.
Peste douä zile l-a öi väzut îmbräcat în haine cälduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului sträluceau de bucurie. Ba luase pe chip öi o adi­ere de lu­­minä tai­ni­cä, cäci ci­ne poate öti câ­te nu öi-au spus seara la ru­gäciune Dum­nezeu öi mi­cuüul Säu rob...
Domnul Te­mis­to­cle s-a bucurat mult sä-l vadä fericit pe acel bäieüel, dar nu avea cum sä-i treacä atunci prin gând cä bäieüelul acela, Anastasie, va ajunge cândva, peste ani, Marele Sfânt Nectarie, fäcätorul de minuni... De unde sä fi putut bänui?...