Odatä, un üäran a vrut sä-i încerce pe cei patru fii ai säi. I-a chemat dimineaüa la el öi i-a dat fiecäruia câte o piersicä. A plecat apoi la câmp, läsându-i sä-öi vadä de treburi öi sä-öi împartä ziua cum cred ei de cuviinüä. Seara însä, când s-a întors, i-a chemat pe toüi patru în tindä öi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai fäcut cu piersica ta?
- Ce sä fac, tatä, am mâncat-o öi-üi mulüu­mesc. A fost bunä. Am luat apoi sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul öi nädäjduiesc sä creascä acolo un piersic frumos öi roditor.
- Bine ai fäcut, bäiatul tatii, si­gur tu o sä ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai fäcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost aöa bunä, coaptä öi fragedä ...
- Öi apoi?
- Päi, am aruncat sâmburele öi m-am dus la mama sä-i mai cer câteva, cä tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijä sä nu a­jungi un om lacom cä „lacomul mai mult pierde öi leneöul mai mult alear­gä“. Dar üie üi-a pläcut piersica, a fost bunä? - l-a întrebat üäranul öi pe cel de-al treilea fiu al säu.
- Nu ötiu.
- Cum nu ötii, da' ce-ai fäcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg öi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o sä ajungi mare negustor, dar ai grijä cä nu sunt toate de vânzare în viaüä; mai ales ce ai primit de la pärinüi.
În sfâröit, üäranul l-a întrebat öi pe ultimul bäiat, cel mai mic dintre toüi.
- Dar üie üi-a pläcut piersica?
- Nici eu nu ötiu, tätucä.
- Cum, öi tu ai vândut-o?


– Nu, tatä. Eu m-am dus în vi­zitä la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, öi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea öi mi-a mulüumit din suflet.
 Cu lacrimi în ochi, tatäl öi-a ­­luat copilaöul pe genunchi öi i-a spus:
- Nu ötiu ce te vei face tu în via­üä, dar ötiu cä, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun creötin öi asta e tot ce conteazä.