În Vechiul Testament se po­ves­teºte despre unul dintre cei mai mari profeþi, înþeleptul Daniel. Cu peste 2500 de ani în urmã, cel mai mare imperiu din acele vremuri era condus de Regele Darius. Acesta locuia în ce­tatea Babilonului. El împãrþi regatul în mai multe provincii ºi numi la conducerea fiecãreia câte un bãrbat destoinic. Dintre toþi conducãtorii numiþi de Darius, Daniel era cel mai înþelept, între­cându-i pe toþi cu priceperea ºi cu realizãrile sale. Ceilalþi dregãtori au început sã-l urascã pe Da­niel, din invidie cãutând sã scape de el. Vãzând cât este Daniel de credincios, cã nu trece o zi în care sã nu se roage ºi sã nu-i mul­þumeascã lui Dumnezeu, ce s-au gândit? Au mers la Regele Darius ºi i-au spus:
- Mãria ta, bine ar fi ca o vreme toatã lumea din întreaga împãrãþie sã nu se închine nimãnui altcuiva decât þie!
Regele a fost încântat de vorbele meºteºugite ale dregãtorilor ºi a poruncit ca timp de 30 de zile nimeni sã nu se roage ºi sã nu i se închine decât lui.
Daniel, ca un bun credincios ce era, a continuat neabãtut sã se roage zilnic în casa sa. Dar ceilalþi conducãtori tocmai asta aºteptau. S-au dus degrabã la rege, spunându-i cã cineva încalcã porunca sa ºi cã trebuie pe­dep­sit fãrã milã. Regele a încuviinþat imediat. Abia când a aflat cã este vorba de Daniel, Regelui Darius i-a pãrut rãu de hotãrârea luatã, cãci þinea mult la Daniel, pentru înþelepciunea ºi price­pe­rea sa. Dar hotãrârea fusese deja luatã, aºa cã trebuia îndeplini­tã pedeapsa. Soldaþii l-au luat pe Proorocul Daniel ºi l-au aruncat într-o groapã adâncã, unde erau þinuþi lei sãlbatici ºi înfometaþi. Groapa a fost astupatã ºi regele a dat poruncã sã nu umble nimeni acolo pânã a doua zi.
Dregãtorii au plecat mulþumiþi cã au scãpat în sfârºit de Daniel. Nimeni nu ar fi putut sã scape din vãgãuna aceea, din ghearele ºi din colþii leilor flãmânzi, ce devorau pe oricine s-ar fi apropiat de ei.
A doua zi dimineaþa a venit împãratul ºi întreaga sa suitã ºi a dat poruncã sã fie scos trupul fãrã viaþã al lui Daniel.
Dar, minune! Din întuneric, de pe fundul acelei gropi adânci, s-a auzit glasul lui Daniel. I s-a arun­cat o frânghie ºi a fost scos afarã nevãtãmat. Nu avea nici mãcar o zgârieturã! În faþa acestei minuni, Regele Darius a recunoscut:
- Mare este Dumnezeul tãu, Daniele, dar cum ai scãpat cu via­þã de aceºti lei însetaþi de sânge?
- Mãria ta, Dumnezeu a vãzut cã nu am nici o vinã ºi cã pe nedrept s-a cãutat pieirea mea, de aceea S-a milostivit de mine ºi m-a scãpat teafãr.
Dându-ºi seama cã acesta este adevãrul, Regele Darius a vrut sã facã dreptate. Aºa cã a poruncit sã fie aruncaþi la lei conducãtorii ºi dregãtorii care complotaserã împotriva Proorocului Daniel, iar fiarele s-au repezit neîntârziat asupra lor.
Datoritã credinþei pe care o avea, datoritã încrederii sale în dreptatea ºi în ajutorul lui Dumnezeu, Proorocul Daniel a scãpat teafãr ºi nevãtãmat din groapa cu lei, cãci Dumnezeu îi apãrã pe cei nevinovaþi ºi, mai devreme sau mai târ­ziu, le face dreptate!