Binecuvântarea înseamnã, dragi copii, revãrsarea harului ºi a darurilor dumnezeieºti peste oameni. Dumnezeu ne binecuvânteazã sau ne blago­slo­veºte pe noi, oamenii, nu doar cu gri­ja continuã pe care ne-o poartã, ferin­du-ne de rele, ci ºi cu ajutorul Sãu în tot ceea ce facem, pentru a învinge ispitele ºi greutãþile. Binecu­vân­tând, Dumnezeu le sfinþeºte pe toate, revãrsând dragostea ºi harul Sãu în oameni ºi în lume. Mântui­torul a transmis puterea de a binecuvânta Sfinþilor Sãi Apostoli, iar aceºtia, mai departe, preoþilor. Atunci când preoþii binecuvânteazã pe cineva, fãcându-i cruce, se revarsã ha­rul Duhului Sfânt asupra credinciosului. Tocmai de aceea, este ne­voie de binecuvântarea preotului, a du­hov­nicului înainte de a face ceva. Dar ºi cel care primeºte binecuvântarea tre­buie sã fie vrednic de ea ºi sã o do­reascã în mod sincer. Creº­tinii primesc binecuvântarea lui Dum­ne­zeu în Sfânta Sa Bisericã, par­tici­pând la Sfintele Slujbe ºi împãr­tã­ºindu-se din Sfintele Taine, având apoi gri­jã ca tot ceea ce fac sã fie bineplãcut Dom­nului ºi oamenilor.