Pe un drum, un câi­ne a sãrit la un om ºi a început sã-l latre. Omul, însã, a pus imediat mâna pe o piatrã ºi a aruncat dupã animal. Câi­nele s-a ferit ºi, ce sã vezi?!, a sãrit apoi mai tare la om, gata-gata sã-l muºte. Speriat rãu, omul a mai apucat doar sã intre într-o curte ºi sã trânteascã poarta. Acum stãtea acolo, în timp ce câi­nele urla de mama focului dincolo de gard.
Chiar în acel timp, a trecut pe stradã ºi un cãlugãr. Vãzându-l, câinele a sãrit la pãrinte, lãtrând ºi arãtându-ºi colþii. Liniºtit, cãlugã­rul a scos o bucatã de pâi­ne din traistã ºi a întins-o cãþelului. Imediat, acesta a încetat sã latre, s-a apro­piat uºor-uºor ºi, dându-ºi sea­ma de bu­nãtatea omului, a luat bucãþica de pâine chiar din mâna acestuia ºi a început sã o mã­nân­ce de zor. Apoi s-a aºezat lângã cãlugãr, dând din coadã.
- Vezi, omule, - i-a spus pã­rintele celui din spatele gardului - bunãtatea naºte totdeauna bunãtate. Dacã tu ai fost rãu cu câinele, cum ai fi vrut sã fie el cu tine? Hai, vino ºi mângâie-l!
A ieºit biniºor omul de dupã gard, mai de voie, mai de nevoie. Omul se uita chio­r⺠la câine, fiindu-i încã fri­cã de el. Câinele l-a mârâit la început, apoi s-a apropiat ºi, dupã ce l-a mirosit câteva clipe, l-a lãsat apoi în pace.
Pãrintele, privindu-i pe amândoi cu bucurie, ca ­atunci când vezi doi duº­mani care se împãcã sincer ºi care devin prieteni, i-a mai spus omului:
- Nu uita, sã nu mai faci niciodatã un rãu, acolo unde poþi face bine. ªi oriunde ºi oricând poþi face numai bine. Doar de tine depinde!