În timp ce mâncau, un þãran i-a întrebat pe cei trei fii ai sãi:
- ªtiþi voi, bãieþi, de unde vine mãlaiul din care este fãcutã aceastã mãmãligã?
- Da, sigur cã da! - a rãs­puns cel mai mic dintre ei. Din sacul din cãmarã.
Râzând de el, cel mijlociu îi spuse:
- Nu-i adevãrat! Mãlaiul e mãcinat din porumbul cules de pe câmp; porumbul a crescut din pãmântul udat de apa ploilor. Deci, pãmântul ºi ploaia l-au fãcut.
- Nu ºtiþi nimic! - zise ºi cel mai mare dintre bãieþi. Po­rum­bul acesta vine de la Dum­nezeu. E adevãrat cã a crescut din pãmânt ºi cã ploa­ia l-a udat, dar, dacã Dum­nezeu nu ar fi dat vreme bunã ºi ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi fãcut, iar noi n-am fi mâncat acum mãmã­ligã. Iatã cine l-a fãcut: Dum­nezeu!
Oare avea dreptate vreunul dintre ei? Nu, nici unul!
Tatãl lor a arat ºi a semãnat pãmântul, a cules porumbul, l-a mãcinat la moarã ºi a adus mãlaiul acasã. Tatãl lor a mun­cit un an întreg pentru ca fiii lui sã aibã ce mânca. A muncit, dar s-a ºi rugat. ªase zile pe sãptãmânã a fost pe câmp, dar a ºaptea a fost la bisericã, sã se roage pentru sãnãtate ºi spor în casã. S-a rugat mereu ca Domnul sã aibã grijã ºi de familia lui, iar Dum­ne­zeu, vã­zând hãrnicia omului, i-a ascultat ruga ºi l-a blago­slo­vit cu o recol­tã bogatã ºi, pe drept cuvânt, merita­tã. Pãcat cã fiii lui nu ve­deau efortul pe care pãrintele lor îl fãcea pentru ei ...
Cu banii câºtigaþi atât de greu, pãrinþii ar putea sã cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunþã la tot ce îºi doresc, pentru ca fiii ºi fiicele lor sã aibã de toate. ªi dacã toþi copiii ar avea grijã de lucrurile lor, atunci pãrinþii ar fi mulþumiþi. Dar, dacã toþi copiii ar avea grijã, în primul rând, de bunul cel mai de preþ pe care l-au primit de la pãrinþi, adicã de viaþa lor, pe care s-o trã-ias­cã frumos ºi fãrã pãcat, atunci toþi pãrinþii ar fi, cu si­gu­ranþã, fericiþi.