În fiecare an, la 24 iunie, creºtinii ortodocºi sãrbãtoresc Naºterea Sfân­tu­lui Ioan Botezãtorul. Aceas­tã sãrbãtoare este foarte veche la noi, la români, ºi se mai numeºte popular “Sânzienele”.
Dacã nu ºtiaþi, sânziana este o plantã ce înfloreºte tocmai în aceastã perioadã, având multe floricele galbene, foarte frumoase. De aceea Sânziana se mai numeºte ºi “Floarea Sfântu­lui Ioan”.
Legenda spune cã Sânziana a fost o fatã sãrmanã, rãmasã orfanã ºi de care nimeni nu avea grijã. Oamenii rãi de prin preajma ei o alungau de colo-colo, nelãsându-i, bietei fete, nici mãcar liniºtea.
Ea însã se ruga fierbinte lui Dumnezeu sã aibã milã ºi de ea ºi sã ducã o viaþã mai bunã. Pãsãrile ºi animalel pãdurii o îndrãgeau ºi veneau în fiecare zi în preajma ei, unele dintre ele aducându-i chiar ºi câte ceva de mâncare: vrãbiuþele îi aduceau firimituri de pâine, iar pãsã-rile mai mari câte un fruct ce-l purtau cu grijã în cioc.
Dar, nu dupã mult timp, Sânziana se îmbolnãvi ºi zãcea sãrmana pe un pat fãcut din crengi ºi iarbã.
Tocmai pe atunci se întâmplã cã trecu pe drumul acela, de la marginea codrului, chiar Sfânta Vineri, ce umbla pe pãmânt îmbrãcatã ca o femeie simplã, pentru a le rãsplãti oamenilor cu inima bunã ºi a-i pedepsi aspru pe cei rãi.
Vãzând-o pe biata fatã ce viaþã grea duce ºi negãsindu-i nici o vinã, Sfânta Vineri se milostivi de ea ºi o prefãcu într-o floare gingaºã ºi firavã, dupã cum era ºi trupul ei tânãr, o floare galben-aurie, dupã cum îi erau ºi cosiþele bãlaie.
ªi fiindcã a fost binecuvântatã chiar de Sfânta Vi­neri, florile Sânzienei apãrã de rãu. Fiecare floricicã a Sânzianei are patru petale mici, aºezate în formã de cruce ºi de aceea are putere împotriva relelor.
Iar oamenii, îndrãgind mult aceste flori minunate, au ºi astãzi obiceiul ca de 24 iunie sã împleteascã coroniþe de sânziene, pe care le aºeazã apoi la icoanele din biserici ºi la porþile caselor.

Autor: Dionis POPA