La doar 14 km de oraºul Târgu Neamþ se aflã “cea mai veche, mai importantã ºi mai frumoasã mânãstire din Moldova lui ªtefan”. Dupã ce strãbaþi drumul de un pitoresc aparte, pe Valea râuºorului Nemþiºor, printre coline acoperite de pãduri seculare, ajungi în faþa mânãstirii, maiestuoasã ca o cetate. Te întâmpinã Turnul de apãrare, impunãtor prin dimensiunile sale grandioase. Clopotele de aici sunt celebre pentru „glasul” lor sobru ºi solemn, ce strãbate întreaga vale, chemându-i pe toþi la slujbã.
Dupã ce treci pe sub gangul boltit, se deschide în faþa ta colþul de rai „ascuns” între zidurile mânãstirii. Aici vei gãsi o atmosferã de liniºte ºi bucurie. Biserica Mare, ctitoria Dreptcredinciosului Voievod ªtefan, aproape cã îþi taie rãsuflarea cu frumuseþea ei: înaltã, bine proporþionatã, cu ziduri groase decorate cu discuri de ceramicã smãlþuitã, te invitã sã-i treci pragul ºi sã te închini la Icoana fãcãtoare de minuni a Maicii Domnului sau la sfintele moaºte pãstrate în racla din pronaos.
Dar câte nu sunt de vãzut la Mânãstirea Neamþ... Sã nu uitãm muzeul de aici, unde veþi putea admira picturi semnate de Nicolae Grigorescu, dar ºi icoane vechi, cruci ºi alte obiecte de cult, adevãrate opere de artã, precum ºi cãrþi vechi ºi tiparniþele folosite la realizarea lor. Am uitat sã vã spun: biblioteca Mânãstirii Neamþ este cea mai mare bibliotecã mânãstireascã din România, pe rafturile sale aºteptând cuminþi sã fie rãsfoite ºi citite în jur de 20.000 de volume. Unele sunt vechi de sute de ani, de pe vremea când nu existau tiparniþe, fiind scrise de mânã, pe foi groase, legate între coperþi de piele. Iar cei mai tari de înger pot vizita ºi cimitirul din spatele mânãstirii, unde se gãseºte un osuar.
Indiferent când veþi merge la Mânãstirea Neamþ, vara sau iarna, copil fiind sau om în toatã firea, veþi fi impresionaþi de atâtea lucruri minunate ºi sfinte, veþi „avea inima sus” ºi veþi rãmâne cu o sumedenie de amintiri frumoase.
Cetatea Neamtului
Nu uitaþi, atunci când veti trece prin Târgu Neamþ, sã vã opriþi ºi la renumita Cetate a Neamþului. Impunãtoare mai ales prin podul suspendat la înãlþime, ce era ºi este singura cale de acces în cetate, ea nu a fost niciodatã cuceritã. Ruinele ei le admirãm ºi astãzi. Ziduri sfãrâmate, bucãþi de trepte, arcade frânte, toate ne povestesc cu liniºtea lor vremurile de altãdatã: parcã auzim odatã cu foºnetul pãdurii ºi zãngãnitul armelor, iar în zare nu e armata duºmanilor apropiindu-se? Sau poate colbul ridicat pe drumul din depãrtare o fi rãscolit de copitele cailor din alaiul domnesc?
