Acestea sunt de­nu­­miri hazlii ale diavo­lului, în lite­ra­tura popularã româ­neas­cã. DE CE mai este numit astfel? Pen­tru cã atunci când îi spui pe nume, diavolul îndatã se iveº­te lângã tine, dar în chip nevãzut. De aceea adevãra­tul creºtin nu drãcu­ieºte nici­oda­tã. Prin urmare, þãranii români, isteþi din fire, au inventat tot felul de alte nume pentru diavol: Necu­ra­tul, Uci­gã-l toa­ca (cãci fuge ­atunci când aude bã­tãile de toacã ce vestesc slujba), Nefrate, Aghi­u­þã ºi altele. Dia­vo­lul este cea mai rea cre­aturã. Acesta cautã necontenit sã-l is­piteascã pe om ºi sã-l tragã înspre pãcat, de aceea este vrãjmaºul sau duºma­nul omului. Toate relele din lu­me sunt lucrãri diavoleºti.
„Mãi, Michiduþã, doar eu te cre­deam mai tare decât eºti! Aºa-i cã tu ai luat iapa în spate? Însã eu þi-oi lua-o numai între picioare; ºi îndatã se ºi asvârle pe iapã ºi înconjoarã iazul de trei ori, fãrã sã rãsufle. Dracul ­atunci se mirã mult ºi, neavând ce zice, iscodi alta.” (Ion Creangã, Dãnilã Prepeleac)
Dragi copii, citiþi ºi voi aceastã frumoasã poveste!