Copile, poate câteodatã priveºti la noi, oamenii mari, ºi te gândeºti ce bine ar fi dacã ai fi ºi tu ca aºa: om mare. Dar te-ai gândit vreun pic ce înseamnã sã fii mare? Îþi spun eu: sã ai griji multe, sã trebuiascã sã faci tot felul de lucruri împotriva voinþei tale, sau sã-i sileºti ºi pe alþii sã le facã. Înseamnã sã priveºti lumea nu ca pe un loc de joacã, ci ca pe un teren de vânãtoare zilnicã. Înseamnã sã cunoºti boala ºi neputinþa ºi sã ai conºtiinþa unui sfârºit. Înseamnã sã nu te bucuri de fiecare clipã, ba dimpotrivã, sã cunoºti durerea sufleteascã.
E drept, însã, a fi om mare are ºi un avantaj: acela de a-L cunoaºte pe Dumnezeu. Cum? Prin rugãciune, prin mersul la bisericã, prin toatã revãrsarea vieþii asupra fiecãruia din noi. ªi, crede-mã, nu e puþin lucru! Aºteaptã ºi vei vedea... Dar un lucru te rog: nu-þi pierde pe drum copilãria!





Autor: Rãzvan Bucuroiu