La un bãtrân cãlugãr, a ve­nit într-o zi un tâ­nãr pentru a se spo­vedi ºi a-i cere sfat. Din vorbã în vorbã, tânãrul îi spuse:
- Pãrinte, sunt destul de rãu. Aº vrea sã mã schimb, dar nu pot. Îmi pierd uºor rãbdarea. Atunci când mã enervez, vorbesc urât ºi multe altele. Am încercat sã mã schimb, dar nu am pu­tut. Totuºi, eu sper cã dupã ce voi mai creºte, voi putea sã mã schimb, nu-i aºa?
- Nu - i-a rãspuns bãtrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânãr în spatele chiliei, unde începea pãdurea, ºi i-a spus:
- Vezi acest vlãstar, ºtii ce este?
- Da, pãrinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânãrul a scos brãduþul ime­diat. Mergând mai depar­te, cãlugãrul s-a oprit lân­gã un brãduþ ceva mai înalt.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit bãiatul cu pomiºorul acela, dar cu puþin efort a reuºit pânã la urmã sã-l scoatã. Arãtându-i un brad ceva mai mare, cãlugãrul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela!
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te ºi mai cheamã pe cineva.
Întorcându-se tânãrul cu încã doi flãcãi, au tras ce-au tras de pom ºi, cu multã greutate, au reuºit, în sfârºit, sã-l scoatã.
- Acum scoateþi bradul falnic de acolo.
- Pãrinte, dar acela este un copac mare ºi bãtrân. Nu am putea niciodatã sã-l smulgem din rãdãcini, chiar de-am fi ºi o sutã de oameni.
- Acum vezi, fiule? Ai înþeles cã ºi relele apucãturi din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinþã pare, la început, inofensivã ºi fãrã mare importanþã, dar cu timpul ea prinde rãdãcini, creºte ºi pune stãpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tãu. Cât este încã micã, o poþi scoate ºi singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereºte-te sã laºi rãul sã þi se cuibãreascã adânc în suflet, cãci atunci nimeni nu va mai putea sã þi-l scoatã.
Nu amâna niciodatã sã-þi faci curãþenie în suflet ºi în viaþã, cãci mai târziu, va fi cu mult mai greu.