Unde sunt jocurile copilãriei noastre? Nicãieri, evident. De ce? Pentru cã industria mondialã a divertismentului (foarte profi­tabilã, dealtfel!) are mereu idei noi. Iar copilasii le preiau instantaneu, integrându-le în joaca lor.
tin minte jocurile strãzii mele (am copilãrit în Bucuresti, pe Mântuleasa), care erau probabil jocurile multor generatii de copii de dinainte de mine: de-a v-ati ascunselea, leapsa, lapte gros, capra, tarã-tarã vrem ostasi s.a.m.d. Acum, copiii mei joacã flash în loc de „clasica” leapsa. Nu mai citesc Povesti Nemuritoare sau Basme ci au enciclopedii întregi despre dinozauri ori Spider. (M-am întrebat adesea care sã fie trucul care a prins atât de bine la copii, cu aceste reptile uriase, parte adevãrate, parte imaginate?!?).
Oricum, încerc un sentiment de nostalgie continuã când copiii mei vorbesc numai despre jocuri „mondiale”, iar bãtrâna leapsa a anchilo­zat în coltul uitãrii.



Autor: Rãzvan Bucuroiu