Un tânãr dornic de aleasã învãtãturã s-a dus odatã la o mânãstire, sã-i cearã sfat ­unui bãtrân cãlugãr:
- Pãrinte, dati-mi, vã rog, o car­te din care sã pot învãta cel mai bi­ne cum trebuie sã fie un cres­tin; cum trebuie sã gândeascã, ce trebuie sã facã; o carte care sã-mi explice toate aceste lucruri!
Cãlugãrul i-a spus cã are o ase­menea carte în chilia sa si s-a dus sã o aducã. Dar s-a întors dupã câteva clipe tinând în mânã o cruce pe care i-a întins-o tâ­nã­rului. Vã­zân­du-l mirat, i-a spus:
- Fiule, cru­cea este cea mai de sea­mã învã­tãturã pe ca­re Dum­­ne­zeu i-a dat-o omului. Pen­tru noi, Mântui­torul S-a jertfit pe cru­ce, arãtându-ne astfel ce în­seam­nã sã iubesti, ­fiindcã a fãcut acest lucru din dra­goste pentru oameni. Cru­cea în­seam­nã tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adicã la Dumne­zeu. Cel ce stie sã-si poar­te crucea poartã cu el, în ace­lasi timp, harul si iubirea Dom­nu­lui. De aceea cru­cea nu este o povarã, ci o bucurie; când te dãruiesti celui drag, nu o faci cu tristete si cu retinere, ci cu bucurie si entuziasm. Crucea în­seam­nã curaj, rãbdare si mai ales dragoste.
Doreai o carte pe care sã o ci­testi cu ochii si a cãrei învãtãturã sã îti lumineze mintea. Iatã în schimb crucea: o carte pe care o vei citi cu sufletul si a cãrei învãtãturã îti va lumina întreaga ­viatã.