Existã acest obicei de sute de ani, de a aseza la rãs­crucile drumurilor câte o cruce înaltã de lemn, numitã Tro­itã (Sfântã în Mol­do­va, Ru­gã în Ardeal). Ele sunt ase­menea unor ­mici alta­re, asezate la rãs­pân­tiile drumurilor pen­tru a-i proteja pe cãlãtori si pentru a le amin­ti dru­metilor de Dumne­zeu si de rugãciune. Troitele ne „spun” cã la fiecare pas Dumnezeu este cu noi, cã niciodatã pe drumul vietii nu suntem singuri. La fel ca în cazul bisericilor, crestinii se închinã când trec prin fata unei troite, în semn de rugã­ciune si multumire.

„Crucea veche de la drum,
Este cum s-a pomenit,
Cu Hristos cel rãstignit ...
Toamna, grija nu stiu cui,
Mai bãtea câte un cui,
ªi c-un deget sau cu douã
Da cu albãstrealã nouã.”
Tudor Arghezi,
fragment din poezia „Crucea veche”