Vine iarna cu zãpada si crivãtul ei, cu derdelusul dar si cu guturaiul, cu obrajii purpurii dar si cu toate aromele ei nestãvilite. E drept, gutuile puse în geam nu mai fac parte din viata noastrã, dar sãrbãtorile iernii rãmân prezente în casa fiecãruia. Cum? Prin bucuria imensã a Nasterii Domnului, prin colinde si Cântece de Stea, prin cadourile de la pom, prin pilda bunãtãtii Sfântului Nicolae, prin cozonacul cu stafide, prin toatã veselia care se rãspândeste în jur. ªi care are o singurã sursã: credinta noastrã crestinã. Credintã crestinã în care totul devine posibil: globurile se transformã în stele, magii dau târcoale prin zãpadã încãrcati cu ofrande, ghetele se umplu cu daruri în mod misterios iar prezenta lui Mos Crãciun este de fiecare datã "ratatã" pe muchie, bineînteles... Ah, copilãria! Dar oare nu asta ne învatã si pe noi, cei mari, credinta? Nu ne îndeamnã sã ne trãim copilãria de fiecare datã, în tinda bisericii, dar si în afara ei? Nu ne oferã Hristos si nouã, celor mari, "bradul" zilnic doldora de darurile vietii? Asadar, ce ne împiedicã sã ne bucurãm ca niste copii? Zilnic...?

Autor: Rãzvan Bucuroiu