odatã, un om stãtea linistit la masã, ospãtându-se cu poftã din felurile pregãtite. La picioare, s-a asezat câinele sãu. Uitându-se în ochii omului, câinele îsi spunea:
"Dã Doamne sã mâ­nân­ce cu poftã stãpânul meu si, dupã ce s-o sãtura, ­
sã-mi dea si mie o bucãticã!"
În acest timp, s-a apropiat si pisica. Privindu-l pe om cum mãnâncã si gudurându-se pe lângã el, îsi spunea în sinea ei:
"Dã Doamne sã orbeascã stãpâ­nul meu, doar o clipã, sã-i pot fura mâncarea!"
Câinele astepta sã primeascã tot ce omul s-­ar fi îndurat sã-i dea, cunoscând bunãtatea stãpânului sãu. Pisica, însã, pândea orice moment sã poatã fura, lãcomia îndemnând-o sã nu se multu­meas­cã cu ce ar fi primit.
Asa este si în viatã. Unii dintre prietenii care ne înconjoarã sunt asemenea câinelui, adicã fideli si devotati, rãbdãtori si sinceri. Altii, însã, sunt asemenea pisicii: oricând cu un zâmbet pe buze, dar mereu cu rãutate în suflet, asteptând doar prilejul sã fure si sã profite de pe urma ta. Când ai în preajma ta prieteni adevãrati, bucu- rã-te pentru ei si pentru prietenia voastrã; când vezi, însã, cã de tine se apropie si cei asemenea pisicii, nu-i goni si nu te purta cu ei asa cum ar merita, ci roagã-te pentru ei si încearcã, prin bunãtatea ta, sã îi faci si pe ei mai buni!