Se spune cã, la Facerea lumii, Bunul Dumnezeu a chemat la El toate animalele sã-i spunã fiecãruia soarta si rostul sãu. Vietuitoarele asteptau cuminti sã le vinã rândul, însã numai porcul grohãia nemultumit, neavând pic de rãbdare, bombãnind ca o tobã spartã.
Când a ajuns si el, în sfârsit, înaintea Creatorului si a aflat ce soartã îl astepatã si mai abitir a început sã grohãie si sã-si arate nemultumirea.
Vãzând Bunul Dumnezeu atâta neobrãzare din partea grãsunului l-a certat si l-a pepedsit ca niciodatã sã nu mai ridice ochii spre cer.
A plecat porcul trist si posomorât, cu privirea în pãmânt, oftând din adâncul inimii de necazul pe care el însusi îl pricinuise.
ªi asa a rãmas porcul pânã în ziua de azi si tot asa o sã fie totdeauna: cu ochii mereu în pãmânt, fãrã sã ridice vreodatã privirea în sus, spre cer. ªi ofteazã într-una: “Off, off, of”, chiar dacã este sãtul ori flãmând, chiar dacã afarã-i frig sau cald.
Nu-si gãseste, pesemne, linistea dupã rusinea ce-a pãtit-o înaintea lui Dumnezeu!