Cuv.Gheorghe Marturisitorul, Episcopul Mitilenei; Sf.Mc.Caliopie si Achilina

Cuviosul Gheorghe Marturisitorul, Mitropolitul Mitiliniei

Acest Cuvios Parinte Gheorghe, iubind pe Hristos din tinerete, a primit viata monahiceasca, a trecut prin toata fapta buna si a castigat smerita cugetare, ca nimeni altul. Apoi s-a facut marturisitor al lui Hristos pe vremea imparatiei lui Leon Isaurul, rabdand prigonire si chinuire de la luptatorii de icoane. Dupa aceea s-a ridicat la scaunul arhieriei si la Mitropolia insulei Lezvia, in cetatea Mitiliniei, pe vremea imparatiei drept credinciosilor Constantin si Irina. El era foarte milostiv, saturand pe cei flamanzi prin indestulata dare. Iar pentru multa infranare s-a facut partas cu ingerii si s-a aratat facator de minuni, tamaduind bolile cele nevindecate si izgonind duhurile cele necurate.

 

Ajungand imparatia lui Leon Armeanul, cel care a innoit lupta impotriva sfintelor icoane, a suferit iarasi prigonire pentru sfintele icoane, fiind la adanci batraneti. Iar mai inainte de imparatia acelui Leon Armeanul, de innoirea luptei impotriva icoanelor si de izgonirea Sfantului Gheorghe, s-au facut oarecare semne in cetatea aceea, care aratau mai inainte primejdia si tulburarea Bisericii lui Hristos era sa fie. Caci odata in sfanta biserica a Marei Mucenite Teodora ce este aproape de liman, in vremea cantarii Vecerniei, poporul cantand „Doamne miluieste”, sfanta cruce, care sta pe sfanta masa, deodata s-a ridicat cu o nevazuta putere de la locul sau, cu mare zgomot, si s-a inaltat la bolta. Apoi, plecandu-si varful in jos, a cazut la pamant. Poporul vazand aceasta, s-a cuprins de mare frica si spaima si ridicandu-si ochii si mainile in sus, a strigat cu mare glas multa vreme „Doamne miluieste” si nu voia sa iasa din biserica, pentru ca astepta sa navaleasca asupra acelei insule a Lezviei o pierzare grabnica. In vremea aceea era acolo Cuviosul Simeon cu fratele sau Gheorghe, cel mai tanar – acest Gheorghe a fost mai pe urma mostenitor al scaunului acestui Gheorghe mai batran. Deci acel Simeon, fiind mai inainte vazator, a zis cu plangere catre popor: „Nu va fi asa, fratilor, precum asteptati, nici nu va pierde Dumnezeu latura aceasta pana in sfarsit; ci va veni in zilele acestea un imparat urator de Dumnezeu si potrivnic Lui, care va lua podoaba Bisericii, aruncand la pamant cinstitele icoane”.

 

Dupa putine zile, in aceiasi biserica, fiind din intimplare usile deschise, un porc salbatic mare si infricosat, avand urechile si coada taiate, a intrat in biserica in Sfantul Altar si s-a culcat pe scaunul de sus. Vazand aceasta slujitorii bisericii, au incercat sa-l scoata, dar nu puteau, fiind salbatic, caci repezindu-se, ii fugarea pe toti care voiau sa-l scoata din Altar. Apoi aducandu-se drugi mari, l-au batut multa vreme pana la sange si, obosindu-l cu mare greutate, l-au putut scoate. Despre acest lucru instiintandu-se acest fericit Simeon, a zis: „Sa ma credeti, fiilor, ca porcul acela prevesteste pe cel ce are sa fie episcop aici cu vointa lui Dumnezeu, care va avea obicei si viata porceasca”.

 

Si s-a implinit aceasta degraba, pentru ca, venind la imparatie cel mai sus pomenit Leon Armeanul, cand a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Dumnezeu, chemand la Constantinopol pe multi episcopi, voia sa-i amageasca la eresul sau cel luptator de icoane. Atunci, fiind chemat si Cuviosul Parintele nostru Gheorghe Mitropolitul Mitiliniei, s-a aratat ostas viteaz al lui Hristos. Ca multi invoindu-se la credinta cea rea a imparatului, el, prin intelepciunea cea bogata, a rusinat pe imparat, iar pe mincinosul patriarh Teodot, care se numea „Casiter” si pe ceilalti cu dansii eretici, i-a facut sa-si cunoasca amagirea lor.

 

Iar imparatul si mincinosul patriarh, nesuferind mustrarile de la dansul, l-au izgonit in Herson; iar in locul lui a pus mitropolitul pe un oarecare eretic, care, asemenea porcului care iese din padure, a muscat si a prihanit via lui Hristos, calcand sfintele icoane si tulburand ca o fiara oile cele cuvantatoare.

 

Sfantul Gheorghe, petrecand in surghiun celelalte zile ale vietii sale, a facut multe minuni, cu darul lui Hristos. Dupa aceea, sosind vremea mortii lui, a rasarit pe cer o stea foarte luminoasa, vestind mai inainte sfarsitul lui cel fericit, care s-a vazut si in insula Lezviei.

 

Dupa aceea s-a cunoscut si in Mitilinia de catre oile cele cuvantatoare, ducerea catre Domnul a Sfantului Gheorghe pastorul lor, pentru ca, pe cel ce a fost in viata lumina lumii, prin faptele cele bune, pe al acelui fericit sfarsit l-a preamarit Dumnezeu, prin stea luminoasa si, dupa sfarsit, au izvorat din moastele lui izvoare de minunate tamaduiri, spre preamarirea placutului Sau. Amin.

Patimirea Sfantului Mucenic Caliopie

 

 

O femeie, Teoclia, din Perga Pamfilei, fiind dreptcredincioasa si tematoare de Dumnezeu cu toata casa sa, facea milostenii multe si avea viata cinstita. Apoi, fiind insotita cu un barbat cinstit si cu rangul de senator si patriciu, nu a nascut fii multi ani, caci era stearpa. Dupa aceea a zamislit, cerand de la Dumnezeu dezlegarea nerodirii sale prin rugaciuni. Cand purta in pantece pe cel zamislit, barbatul ei a murit lasandu-i bogatie mare. Iar ea, dupa ce a nascut fiu, i-a pus numele Caliopie si l-a crescut in invatatura cartii, sarguindu-se sa-l invete bine frica de Dumnezeu si toata intelepciunea dumnezeiestilor Scripturi. Dar in vremurile acelea cei mai multi oameni se inchinau si aduceau jerfe necuratilor idoli. Iar Sfantul Caliopie se indeletnicea totdeauna cu rugaciuni si cu postiri.

 

Dupa ce s-a adus stire judecatorului despre sfantul tanar, ca este crestin, fericita Teoclia, maica sa, dand fiului sau aur mult, haine si slugi, l-a trimis cu corabia in alta tara ca sa scape de judecata paganeasca. Si a plutit fericitul Caliopie in Pembropoli, cetatea Ciliciei, unde paganul ighemon Maxim facea jertfe, hore si jocuri in cinstea necuratilor sai idoli. Vazand aceasta sfantul tanar, se mira si a intrebat pe unii: „Care este pricina unei dantuiri ca aceasta?” Iar ei au raspuns: „Acum este praznicul zeilor nostri; deci vino si tu de te impartaseste cu noi la ospatul nostru”. Iar el le-a raspuns: „Sunt crestin si praznuiesc cele ce sunt ale Hristosului meu. Deci, nu este cu putinta ca omul care slaveste pe Hristos, sa intre in necuratele jertfe ale zeilor paganesti”.

 

Deci, a ajuns aceasta la auzul lui Maxim ighemonul, care, umplandu-se de manie, a poruncit sa prinda pe sfantul tanar si sa-l puna inaintea judecatii sale. Si l-a intrebat: „Cum te numesti?” Sfantul a raspuns: „Sunt crestin si ma numesc Caliopie”. Ighemonul a zis: „Ospatul cel mare facandu-se acum pentru praznicul zeilor, cum numai tu singur stai in amagire, nevrand sa praznuiesti cu noi?” Grait-a Sfantul Caliopie: „Voi sunteti cei ce umblati in amagire si in intuneric, ca ati lasat pe Dumnezeul Cel viu, pe Ziditorul cerului si al pamantului, Care a facut toate cu cuvantul si va inchinati lemnului celui nesimtitor, pietrei celei scobite si lucrului celui facut de maini paganesti”. Ighemonul zise: „Tineretile tale te fac indraznet, dar iti pregatesc nu putine munci. Din ce tara si din ce neam esti?”, l-a intrebat ighemonul. Sfantul raspunse: „Sunt din Perga Pamfilei, din neam de senator si de patriciu; dar mai de cinste decat toate imi este aceasta, caci sunt crestin”. Ighemonul zise: „Ai parinti?” Sfantul raspunse: „Am maica, iar tatal meu a murit inca de mult”. Ighemonul zise: „Ma jur pe marele zeu, adica soarele, si pe toti zeii, ca de te vei inchina zeilor, am o fiica una nascuta, pe aceasta ti-o voi da de sotie”. Sfantul raspunse: „De as fi voit sa ma insor, as fi putut s-o iau de sotie pe fiica ta si s-o duc in averea maicei mele. Dar sa stii ca am fagaduit lui Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a zidit dupa chipul Sau, ca sa-mi pazesc trupul acesta de tarana in feciorie curata si fara de prihana sa-l pun inaintea dreptei Lui judecati. Deci fa ceea ce voiesti, dar eu sunt si raman crestin!”

 

Ighemonul zise: „Necuratule si prearaule, nu ti se pare ca prin niste cuvinte ca acestea ma vei porni spre manie, ca sa te ucid mai degraba? Sa stii ca te voi munci mult sfarmandu-ti trupul bucati, iar ramasita o voi da focului spre ardere”. Sfantul raspunse: „Cu cat imi vei lungi muncile mai mult, cu atat mai luminoasa cununa mi se va impleti de Hristosul meu, pentru patimirea mea; pentru ca zice Scriptura: „Nimeni nu se incununeaza, daca nu va fi muncit dupa lege””. Ighemonul zise catre slujitori: „Intindeti-l si sfarmati-i toate oasele cu toiege de plumb”. Deci, fiind batut, Sfantul Caliopie a grait: „Multumesc Tie Hristoase ca m-ai invrednicit a patimi munca pentru marirea numelui Tau Cel Sfant”.

 

Ighemonul zise catre dansul: „Jertfeste zeilor, ca sa-ti vezi mosia si sa nu te lipsesti de averile tale, ca vezi cat de amar te muncesti”. Sfantul raspunse: „Vad dulceata odihnei ce are sa-mi fie, care imi este fagaduita de la Hristos, iar muncile nu le simt. Si daca sunt acum in tara straina, stiu ca al Domnului este pamantul si plinirea lui. Dar aici vad si pe maica mea si patria mea, pentru ca maica mea este dreptcredincioasa Biserica a lui Hristos, iar patria imi este Ierusalimul cel ceresc dupa cuvantul Apostolului care zice: „Petrecerea noastra este in cer! Iar de-mi vei pomeni de maica cea dupa trup, ma intaresc prin dumnezeiescul glas care zice: Ca cel ce iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine”. Iar indestularea bogatiei intru nimic o socotesc, caci voiesc mai bine sa patimesc cu Hristos Cel rastignit decat sa am satiul cel de putina vreme cu pacatul acestei lumi nebune”.

 

Ighemonul zise catre slujitori: „Precum este intins, intoarceti-l si-l bateti pe pantece cu vine crude, zicandu-i: „Necuratule, nu raspunde una pentru alta, ci sa-mi raspunzi la cele intrebate””. Sfantul Mucenic Caliopie a zis catre ighemon: „Nebunule si mai cumplitule decat toata fiara, instrainatule de bunatatile ceresti, eu iti graiesc cuvintele dreptatii, iar tu avandu-ti ochii sufletesti orbiti si urechile astupate ca sa nu auzi cuvintele Domnului si cu nedreptate ma muncesti batandu-ma ca pe un tilhar”. Atunci a zis ighemonul catre slujitori: „Asezati o roata de muncire cu fiare ascutite, sa puneti foc mare sub dansa si, intinzand pe Caliopie pe roata, sa-l tineti pana la dezlegarea incheieturilor; apoi sa-l intoarceti ca, taindu-se de fiare si aprinzandu-se de foc, sa piara”.

 

Incepandu-se acea muncire, iar pe sfantul tanar durandu-l, a strgat catre Domnul, zicand: „Vino si-mi ajuta Hristoase al meu robului Tau, ca pana in sfarsit sa se preamareasca in mine nevrednicul, numele Tau cel sfant si sa stie toti ca cei ce nadajduiesc in Tine nu se vor rusina in veci”. Si indata i-a stat inainte Ingerul Domnului, care a stins focul si roata a oprit-o, apoi a facut-o nemiscata, incat nu mai puteau slujitorii sa intoarca roata, cat de putin. Si se uda tanarul trup al mucenicului cu sangele de pe roata, iar oasele i se vedeau prin ranile cele adanci, pentru ca roata avea in amandoua partile cutite ascutite in chip de ferastrau.

 

Deci a poruncit ighemonul sa dezlege de pe roata pe mucenic si sa-l ia; si era jalnica priveliste tuturor celor ce priveau. Apoi poporul a strigat, zicand: „O, judecata nedreapta! O, ce tanar si cum se pierde!” Si a zis ighemonul catre Sfantul Caliopie: „Oare nu ti-am spus ca tineretile tale te fac indraznet si mai grele munci iti mijlocesc tie?” Raspuns-a Sfantul: „Ciine fara de rusine, ti se pare ca m-am infricosat de muncile tale?” Zis-a ighemonul: „Ticalosule, ma ocarasti ca sa te pierd mai degraba; dar nu va fi astfel. Deci apropie-te si jertfeste zeilor ca sa scapi de cele mai multe si mai cumplite munci”. Sfantul mucenic a zis: „Nadajduiesc spre Hristosul meu ca nu-mi voi pata curata marturisire a lui Dumnezeu, Care este intru mine. Trupul meu sta inaintea ta, deci munceste-l precum voiesti, avand sa-ti iei rasplata de la Dumnezeu in ziua infricosatei judecati; caci cu ce masura vei masura, cu aceea ti se va masura tie”.

 

Zis-a ighemonul catre slujitori: „Ferecati-l cu lanturi de fier, apoi azvarliti-l in cea mai dinauntru temnita si sa nu aveti de dansul nici o grija, nici sa lasati pe cineva dintre crestini sa intre la dansul, ca nu cumva sa-l fericeasca pentru rabdarea lui”. Si indata slujitorii ferecand pe patimitorul, l-au aruncat in temnita cea mai adanca.

 

Iar Teoclia, fericita lui maica, afland despre patimirea pentru Hristos a Sfantului Caliopie, fiul ei cel unul nascut, a scris indata asezamant desavarsit pentru casa sa si pentru toate averile. Si a daruit libertate robilor si roabelor sale, in numar de doua sute si cincizeci, si cat aur si argint avea, ca si imbracaminte de mult pret, pe toate le-a impartit saracilor, iar pe celelalte mosii si averi, adica tarine si vii le-a daruit Sfintei Biserici. Apoi, lasandu-si patria sa, s-a dus in Cilicia la fiul sau cel ce patimea pentru Hristos. Si, dand strajilor temnitei aur, a intrat in cea mai dinauntru temnita si vazand pe fiul sau in lanturi, i s-a inchinat lui si ii stergea ranile. Iar Sfantul Caliopie fiind legat cu fiare si cu tot trupul istovit de multe rani, nu putea sa se scoale inaintea maicei sale si a zis: „Bine ai venit, maica mea, marturisitoarea patimilor lui Hristos”. Iar ea, vazand trupul fiului zdrobit cu rani, graia catre dansul: „Fericita sunt eu si bine cuvantat este rodul pantecelui meu, de vreme ce te-am pus ca Ana pe Samuil, ca un vas sfant inaintea lui Dumnezeu si ca Sara pe Isaac te-am adus lui Dumnezeu jertfa bineprimita”.

 

Si a petrecut maica in temnita toata noaptea aceea, sezand langa picioarele fiului, cantand cu dansul impreuna si slavind pe Dumnezeu. Iar la miezul noptii a stralucit o lumina mare in temnita si s-a facut un glas, zicand: „Voi sunteti sfintii lui Dumnezeu, marturisitori ai lui Hristos si stricatori ai idolilor, cei ce v-ati lasat patria si averile si cu Hristos ati voit a patimi”.

 

A doua zi Maxim ighemonul, sezand la judecata, a scos din temnita pe Sfantul Caliopie spre ispitire si, aducandu-l inaintea sa, a zis catre dansul: „Oare te-ai schimbat din nebunia ta? Sau iarasi voiesti sa patimesti rau, ca si dascalul tau Hristos?” Raspuns-a Sfantul: „Ma minunez de nerusinarea ta, ca de multe ori auzind de la mine unul si acelasi raspuns, ca sunt crestin si pentru Hristos voiesc sa mor si iarasi ma intrebi de acelasi lucru si nu te rusinezi a te impotrivi adevarului. Pentru ca eu doresc sa patimesc asemenea ca si Hristos al meu si ma sarguiesc in tot chipul sa mor pentru dansul”.

 

Auzind aceasta ighemonul, si din niste raspunsuri ca acestea cunoscand cugetul neschimbat al mucenicului si marimea lui de suflet cea nemiscata, a poruncit ca asemenea lui Hristos sa-l rastigneasca pe Cruce. Si era ziua aceea Joia cea mare, in care se savarseste aducerea aminte de Cina Sfintelor Taine ale lui Hristos. Si vazand Sfanta Teoclia pe fiul sau dus la locul de rastignire, a dat ostasilor cinci galbeni, rugandu-i sa nu rastigneasca pe Sfantul Caliopie ca pe Hristos, ci cu capul in jos. Iar aceasta a facut-o din smerenie, socotind a fi nevrednic ca fiul ei sa fie asemenea cu Hristos, Domnul sau, prin rastignire.

 

Deci, a fost rastignit Sfantul Caliopie cu capul in jos pentru Hristos, in ziua Cinei celei mantuitoare, iar in Vinerea cea mare a Patimilor lui Hristos, in ceasul al treilea din zi si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu. Atunci un glas dumnezeiesc, venind catre dansul din cer, a zis: „Suie-te, mucenice al lui Hristos, impreuna mostenitorule cu sfintii”. Iar dupa ce au luat de pe Cruce trupul lui cel mort, a cuprins grumazul fiului fericita sa maica, slavind pe Hristos, si indata si-a dat si ea duhul. Apoi venind fratii, au luat trupurile amandurora si le-au ingropat impreuna la un loc cinstit, laudand pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe un Dumnezeu in Treime, Caruia I se cuvine toata slava, in vecii vecilor. Amin.

 

Patimirea Sfantului Mucenic Caliopie

(7 aprilie)

 

 

 

 

O femeie, Teoclia, din Perga Pamfilei, fiind dreptcredincioasa si tematoare de Dumnezeu cu toata casa sa, facea milostenii multe si avea viata cinstita. Apoi, fiind insotita cu un barbat cinstit si cu rangul de senator si patriciu, nu a nascut fii multi ani, caci era stearpa. Dupa aceea a zamislit, cerand de la Dumnezeu dezlegarea nerodirii sale prin rugaciuni. Cand purta in pantece pe cel zamislit, barbatul ei a murit lasandu-i bogatie mare. Iar ea, dupa ce a nascut fiu, i-a pus numele Caliopie si l-a crescut in invatatura cartii, sarguindu-se sa-l invete bine frica de Dumnezeu si toata intelepciunea dumnezeiestilor Scripturi. Dar in vremurile acelea cei mai multi oameni se inchinau si aduceau jerfe necuratilor idoli. Iar Sfantul Caliopie se indeletnicea totdeauna cu rugaciuni si cu postiri.

 

Dupa ce s-a adus stire judecatorului despre sfantul tanar, ca este crestin, fericita Teoclia, maica sa, dand fiului sau aur mult, haine si slugi, l-a trimis cu corabia in alta tara ca sa scape de judecata paganeasca. Si a plutit fericitul Caliopie in Pembropoli, cetatea Ciliciei, unde paganul ighemon Maxim facea jertfe, hore si jocuri in cinstea necuratilor sai idoli. Vazand aceasta sfantul tanar, se mira si a intrebat pe unii: „Care este pricina unei dantuiri ca aceasta?” Iar ei au raspuns: „Acum este praznicul zeilor nostri; deci vino si tu de te impartaseste cu noi la ospatul nostru”. Iar el le-a raspuns: „Sunt crestin si praznuiesc cele ce sunt ale Hristosului meu. Deci, nu este cu putinta ca omul care slaveste pe Hristos, sa intre in necuratele jertfe ale zeilor paganesti”.

 

Deci, a ajuns aceasta la auzul lui Maxim ighemonul, care, umplandu-se de manie, a poruncit sa prinda pe sfantul tanar si sa-l puna inaintea judecatii sale. Si l-a intrebat: „Cum te numesti?” Sfantul a raspuns: „Sunt crestin si ma numesc Caliopie”. Ighemonul a zis: „Ospatul cel mare facandu-se acum pentru praznicul zeilor, cum numai tu singur stai in amagire, nevrand sa praznuiesti cu noi?” Grait-a Sfantul Caliopie: „Voi sunteti cei ce umblati in amagire si in intuneric, ca ati lasat pe Dumnezeul Cel viu, pe Ziditorul cerului si al pamantului, Care a facut toate cu cuvantul si va inchinati lemnului celui nesimtitor, pietrei celei scobite si lucrului celui facut de maini paganesti”. Ighemonul zise: „Tineretile tale te fac indraznet, dar iti pregatesc nu putine munci. Din ce tara si din ce neam esti?”, l-a intrebat ighemonul. Sfantul raspunse: „Sunt din Perga Pamfilei, din neam de senator si de patriciu; dar mai de cinste decat toate imi este aceasta, caci sunt crestin”. Ighemonul zise: „Ai parinti?” Sfantul raspunse: „Am maica, iar tatal meu a murit inca de mult”. Ighemonul zise: „Ma jur pe marele zeu, adica soarele, si pe toti zeii, ca de te vei inchina zeilor, am o fiica una nascuta, pe aceasta ti-o voi da de sotie”. Sfantul raspunse: „De as fi voit sa ma insor, as fi putut s-o iau de sotie pe fiica ta si s-o duc in averea maicei mele. Dar sa stii ca am fagaduit lui Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a zidit dupa chipul Sau, ca sa-mi pazesc trupul acesta de tarana in feciorie curata si fara de prihana sa-l pun inaintea dreptei Lui judecati. Deci fa ceea ce voiesti, dar eu sunt si raman crestin!”

 

Ighemonul zise: „Necuratule si prearaule, nu ti se pare ca prin niste cuvinte ca acestea ma vei porni spre manie, ca sa te ucid mai degraba? Sa stii ca te voi munci mult sfarmandu-ti trupul bucati, iar ramasita o voi da focului spre ardere”. Sfantul raspunse: „Cu cat imi vei lungi muncile mai mult, cu atat mai luminoasa cununa mi se va impleti de Hristosul meu, pentru patimirea mea; pentru ca zice Scriptura: „Nimeni nu se incununeaza, daca nu va fi muncit dupa lege””. Ighemonul zise catre slujitori: „Intindeti-l si sfarmati-i toate oasele cu toiege de plumb”. Deci, fiind batut, Sfantul Caliopie a grait: „Multumesc Tie Hristoase ca m-ai invrednicit a patimi munca pentru marirea numelui Tau Cel Sfant”.

 

Ighemonul zise catre dansul: „Jertfeste zeilor, ca sa-ti vezi mosia si sa nu te lipsesti de averile tale, ca vezi cat de amar te muncesti”. Sfantul raspunse: „Vad dulceata odihnei ce are sa-mi fie, care imi este fagaduita de la Hristos, iar muncile nu le simt. Si daca sunt acum in tara straina, stiu ca al Domnului este pamantul si plinirea lui. Dar aici vad si pe maica mea si patria mea, pentru ca maica mea este dreptcredincioasa Biserica a lui Hristos, iar patria imi este Ierusalimul cel ceresc dupa cuvantul Apostolului care zice: „Petrecerea noastra este in cer! Iar de-mi vei pomeni de maica cea dupa trup, ma intaresc prin dumnezeiescul glas care zice: Ca cel ce iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine”. Iar indestularea bogatiei intru nimic o socotesc, caci voiesc mai bine sa patimesc cu Hristos Cel rastignit decat sa am satiul cel de putina vreme cu pacatul acestei lumi nebune”.

 

Ighemonul zise catre slujitori: „Precum este intins, intoarceti-l si-l bateti pe pantece cu vine crude, zicandu-i: „Necuratule, nu raspunde una pentru alta, ci sa-mi raspunzi la cele intrebate””. Sfantul Mucenic Caliopie a zis catre ighemon: „Nebunule si mai cumplitule decat toata fiara, instrainatule de bunatatile ceresti, eu iti graiesc cuvintele dreptatii, iar tu avandu-ti ochii sufletesti orbiti si urechile astupate ca sa nu auzi cuvintele Domnului si cu nedreptate ma muncesti batandu-ma ca pe un tilhar”. Atunci a zis ighemonul catre slujitori: „Asezati o roata de muncire cu fiare ascutite, sa puneti foc mare sub dansa si, intinzand pe Caliopie pe roata, sa-l tineti pana la dezlegarea incheieturilor; apoi sa-l intoarceti ca, taindu-se de fiare si aprinzandu-se de foc, sa piara”.

 

Incepandu-se acea muncire, iar pe sfantul tanar durandu-l, a strgat catre Domnul, zicand: „Vino si-mi ajuta Hristoase al meu robului Tau, ca pana in sfarsit sa se preamareasca in mine nevrednicul, numele Tau cel sfant si sa stie toti ca cei ce nadajduiesc in Tine nu se vor rusina in veci”. Si indata i-a stat inainte Ingerul Domnului, care a stins focul si roata a oprit-o, apoi a facut-o nemiscata, incat nu mai puteau slujitorii sa intoarca roata, cat de putin. Si se uda tanarul trup al mucenicului cu sangele de pe roata, iar oasele i se vedeau prin ranile cele adanci, pentru ca roata avea in amandoua partile cutite ascutite in chip de ferastrau.

 

Deci a poruncit ighemonul sa dezlege de pe roata pe mucenic si sa-l ia; si era jalnica priveliste tuturor celor ce priveau. Apoi poporul a strigat, zicand: „O, judecata nedreapta! O, ce tanar si cum se pierde!” Si a zis ighemonul catre Sfantul Caliopie: „Oare nu ti-am spus ca tineretile tale te fac indraznet si mai grele munci iti mijlocesc tie?” Raspuns-a Sfantul: „Ciine fara de rusine, ti se pare ca m-am infricosat de muncile tale?” Zis-a ighemonul: „Ticalosule, ma ocarasti ca sa te pierd mai degraba; dar nu va fi astfel. Deci apropie-te si jertfeste zeilor ca sa scapi de cele mai multe si mai cumplite munci”. Sfantul mucenic a zis: „Nadajduiesc spre Hristosul meu ca nu-mi voi pata curata marturisire a lui Dumnezeu, Care este intru mine. Trupul meu sta inaintea ta, deci munceste-l precum voiesti, avand sa-ti iei rasplata de la Dumnezeu in ziua infricosatei judecati; caci cu ce masura vei masura, cu aceea ti se va masura tie”.

 

Zis-a ighemonul catre slujitori: „Ferecati-l cu lanturi de fier, apoi azvarliti-l in cea mai dinauntru temnita si sa nu aveti de dansul nici o grija, nici sa lasati pe cineva dintre crestini sa intre la dansul, ca nu cumva sa-l fericeasca pentru rabdarea lui”. Si indata slujitorii ferecand pe patimitorul, l-au aruncat in temnita cea mai adanca.

 

Iar Teoclia, fericita lui maica, afland despre patimirea pentru Hristos a Sfantului Caliopie, fiul ei cel unul nascut, a scris indata asezamant desavarsit pentru casa sa si pentru toate averile. Si a daruit libertate robilor si roabelor sale, in numar de doua sute si cincizeci, si cat aur si argint avea, ca si imbracaminte de mult pret, pe toate le-a impartit saracilor, iar pe celelalte mosii si averi, adica tarine si vii le-a daruit Sfintei Biserici. Apoi, lasandu-si patria sa, s-a dus in Cilicia la fiul sau cel ce patimea pentru Hristos. Si, dand strajilor temnitei aur, a intrat in cea mai dinauntru temnita si vazand pe fiul sau in lanturi, i s-a inchinat lui si ii stergea ranile. Iar Sfantul Caliopie fiind legat cu fiare si cu tot trupul istovit de multe rani, nu putea sa se scoale inaintea maicei sale si a zis: „Bine ai venit, maica mea, marturisitoarea patimilor lui Hristos”. Iar ea, vazand trupul fiului zdrobit cu rani, graia catre dansul: „Fericita sunt eu si bine cuvantat este rodul pantecelui meu, de vreme ce te-am pus ca Ana pe Samuil, ca un vas sfant inaintea lui Dumnezeu si ca Sara pe Isaac te-am adus lui Dumnezeu jertfa bineprimita”.

 

Si a petrecut maica in temnita toata noaptea aceea, sezand langa picioarele fiului, cantand cu dansul impreuna si slavind pe Dumnezeu. Iar la miezul noptii a stralucit o lumina mare in temnita si s-a facut un glas, zicand: „Voi sunteti sfintii lui Dumnezeu, marturisitori ai lui Hristos si stricatori ai idolilor, cei ce v-ati lasat patria si averile si cu Hristos ati voit a patimi”.

 

A doua zi Maxim ighemonul, sezand la judecata, a scos din temnita pe Sfantul Caliopie spre ispitire si, aducandu-l inaintea sa, a zis catre dansul: „Oare te-ai schimbat din nebunia ta? Sau iarasi voiesti sa patimesti rau, ca si dascalul tau Hristos?” Raspuns-a Sfantul: „Ma minunez de nerusinarea ta, ca de multe ori auzind de la mine unul si acelasi raspuns, ca sunt crestin si pentru Hristos voiesc sa mor si iarasi ma intrebi de acelasi lucru si nu te rusinezi a te impotrivi adevarului. Pentru ca eu doresc sa patimesc asemenea ca si Hristos al meu si ma sarguiesc in tot chipul sa mor pentru dansul”.

 

Auzind aceasta ighemonul, si din niste raspunsuri ca acestea cunoscand cugetul neschimbat al mucenicului si marimea lui de suflet cea nemiscata, a poruncit ca asemenea lui Hristos sa-l rastigneasca pe Cruce. Si era ziua aceea Joia cea mare, in care se savarseste aducerea aminte de Cina Sfintelor Taine ale lui Hristos. Si vazand Sfanta Teoclia pe fiul sau dus la locul de rastignire, a dat ostasilor cinci galbeni, rugandu-i sa nu rastigneasca pe Sfantul Caliopie ca pe Hristos, ci cu capul in jos. Iar aceasta a facut-o din smerenie, socotind a fi nevrednic ca fiul ei sa fie asemenea cu Hristos, Domnul sau, prin rastignire.

 

Deci, a fost rastignit Sfantul Caliopie cu capul in jos pentru Hristos, in ziua Cinei celei mantuitoare, iar in Vinerea cea mare a Patimilor lui Hristos, in ceasul al treilea din zi si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu. Atunci un glas dumnezeiesc, venind catre dansul din cer, a zis: „Suie-te, mucenice al lui Hristos, impreuna mostenitorule cu sfintii”. Iar dupa ce au luat de pe Cruce trupul lui cel mort, a cuprins grumazul fiului fericita sa maica, slavind pe Hristos, si indata si-a dat si ea duhul. Apoi venind fratii, au luat trupurile amandurora si le-au ingropat impreuna la un loc cinstit, laudand pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe un Dumnezeu in Treime, Caruia I se cuvine toata slava, in vecii vecilor. Amin.

 

sursa: crestinortodox.ro