LOADING

Type to search

Sinaxar

Sfantul Xenofont, sotia sa, Maria, si fiii lor Arcadie si Ioan

Share

Xenofont a fost unul din cei mai bogati oameni din Constantinopol. Impreuna cu sotia sa Maria, isi duceau viata potrivit voii lui Dumnezeu. Hotaraste sa-si trimita fiii la scoala din Beirut, in Fenicia. Din cauza unei boli, isi cheama fiii pentru a fi alaturi de el pe patul suferintei. Ii indemana pe acestia sa ia ca plida de trai viata sa: „socotesc ca nu va va fi de trebuinta alt invatator; caci invatatura cea din casa prin cuvinte si inchipuita prin fapte mai folositoare este decat invatatura cea din afara”.

Xenofont ii cere lui Dumnezeu sa-l tina in viata pana isi va vedea fiii in toate desavarsiti. Dumnezeu ii asculta rugaciunea si ii descopera in vis ca se va insanatosi. In urma acestei minuni, cei doi fii, Ioan si Arcadie, decid sa revina in Beirut. In timpul calatoriei lor pe mare, se produce o furtuna. Datorita rugaciunilor au ajuns la uscat, insa, fiecare in alta tara: Ioan la un loc ce se numea Melfitan, iar Arcadie, in Tetrapirghia. Fiecare nestiind de salvarea celuilalt, petrecea in intristare. Ca multumire ca nu au pierit in mare, cei doi vor imbraca haina monahala in locuri diferite.

Tinand seama ca timp de 2 ani nu au mai primit nicio veste de la cei doi fii, Xenofont trimite o sluga la Beirut sa cerceteze motivul pentru care  acestia nu au mai dat semne de viata. Sluga nu-i gaseste, dar il intalneste intr-o manastire pe unul din insotitorii celor doi de pe corabie. Acesta ii marturiseste ca numai el a scapat din cumplita furtuna. Ajuns la curtea lui Xenofont, sluga ii vesteste acestuia ca fiii lui au murit inecati in mare. In urma rugaciunilor facute de Xenofont si sotia sa Maria, Dumnezeu le descopera in vis, ca cei doi fii sunt in viata. Decid sa mearga la Locurile Sfinte spre a-si vedea fiii. Nu erau aici, dar prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, cei doi ajung la Locurile Sfinte pentru inchinare. Dupa ce isi revad fiii, Xenofont si sotia sa Maria intra in monahism. Datorita bunei vieturi, Xenofont si Maria au primit darul de a face minuni.

Tropar la mai multi Cuviosi

Dumnezeul parintilor nostri, Care faci pururea cu noi dupa blandetile Tale, nu departa mila Ta de la noi; ci pentru rugaciunile lor, in pace indrepteaza viata noastra.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Cuvios Simeon cel Batran;
– Sfantului Cuvios Amona;
– Sfintilor Mucenici Anania, preotul, Petru, temnicerul, si alti sapte ostasi;
– Sfantului Cuvios Gavriil si a doi mucenici din Frigia.

Maine, 27 ianuarie, sarbatorim Aducerea moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *