„Andrei, Apostolul lupilor”

Recenzie: „Andrei, Apostolul lupilor” – Dumitru Manolache, Editura Dacica, Bucureşti, 2008, 495 de pagini.

Lucrarea de faţă, elaborată cu multă competenţă şi acrivie de către ziaristul şi publicistul creştin Dumitru Manolache – cel care se îngrijeşte de una din paginile de spiritualitate a cotidianului Patriarhiei Române „Lumina”, constituie un demers mai vechi a domniei sale, deoarece această carte face parte din cea de a doua ediţie, revizuită şi îmbunătăţită şi este rodul unei investigaţii jurnalistice de peste 15 ani, sprijinită din plin de către Biserica Ortodoxă Română. O investigaţie concretizată şi fructificată într-un volum de aproape 500 de pagini, ce îşi propune să aducă dovezi substanţiale pentru o afirmaţie pe care o lansează într-un mod cât se poate de tranşant. Şi lucrul acesta îl observăm şi din Cuvântul la a doua ediţie semnat de către Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc de la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol – Constanţa, care susţine că: „Apostolul Andrei este important pentru că, mai întâi, ne-a creştinat. Este o mare cinste pentru noi. Din peştera lui de la Ion Corvin a plecat creştinismul la noi. Este o cinste pentru neamul nostru românesc, atât de bârfit şi de călcat în picioare. Noi am luptat să ne ţinem pământul. N-am fost niciodată în avangardă, ci numai în avanpost. Cine-şi dă viaţa pentru marele Adevăr este asemenea îndumnezeirii. Pentru strămoşii noştri a fost suficientă prezenţa Sfântului Andrei. El nu a venit „să spună”, pentru că nu trăim cu inventări în credinţă. Deja credinţa era. Hristos venise. Apostolul Andrei nu a venit să ne spună noutăţi, ci ceea ce a spus Mântuitorul: Eu sunt Cel ce sunt: Calea, Adevărul şi Viaţa! Nu-i nimic altceva. Eu sunt mulţumit cu cât ne-a lăsat Sfântul Andrei. De ce ne-am mai teme de moarte dacă ne-am pregătit de Înviere? Peştera, Dobrogea şi Sfântul Andrei ne aşteaptă de două mii de ani…”

În altă ordine de idei, autorul mărturiseşte în cuvântul său la ediţia a doua că „Apariţia volumului Andrei, Apostolul lupilor, în anul 2000, s-a bucurat de o atenţie deosebită din aparte cititorilor. În intervalul de timp care s-a scurs de la apariţia primei ediţii, interesul pentru problematica andreiană a cunoscut o semnificativă revigorare. Atenţia sporită a cititorilor faţă de misiunea evanghelizatoare a Sfântului Andrei, apariţia unor informaţii noi legate de începuturile creştinismului românesc, rezultatele inedite obţinute în urma unor cercetări pe care le-am efectuat asupra unor tradiţii populare, în care am identificat reminiscenţe protocreştine din perioada prezenţei Sfântului Apostol Andrei în pământurile lupilor, ipotezele unor cercetători referitoare la începuturile creştinismului românesc, puse în circulaţie în ultima vreme pe diferite canale de comunicare au favorizat acumularea unui volum consistent de materiale documentare pe tema dezvoltată în cartea menţionată mai sus… Dincolo însă de motivele enumerate mai sus, Sfântul Apostol Andrei reprezintă pentru mine o harică bucurie, o permanentă revelaţie care trebuie mărturisită. Prezenţa lucrătoare a Sfântului Andrei în viaţa mea m-a apropiat tot mai mult de descifrarea acelei tainice clipe astrale în care Dumnezeu S-a revelat strămoşilor noştri prin cuvintele Apostolului lupilor (iar cine sunt „lupii” nu mai trebuie să o spunem, pentru cei care cunosc simbolistica vechilor daci), cel dintâi chemat la ucenicia Mielului. Acestui moment unic din istoria de două milenii a creştinismului i-am acordat o atenţie cu totul specială în ediţia de faţă. Autorul mai recunoaşte că „Apropiindu-mă de Andrei, am înţeles şi alte „lucrări” (despre care nu vorbesc în carte); (şi toate acestea, apropo de acuzaţiile ce le aduc unii la adresa autorului – de protocronism ori dacomanie); care par, la prima vedere, fără de sens. Am înţeles de pildă, de ce este ignorată figura lui Pavel ca evanghelizator al insulei, în tradiţia cipriotă, însă este recunoscut Barnaba ca fondator al Bisericilor de aici, însoţitorul Apostolului Neamurilor, deşi acesta nu figurează printre marii misionari. Am mai înţeles de ce nu este pomenită în Noul Testament şi în nici o tradiţie Alexandria Egiptului, deşi este imposibil ca aceasta să fi fost neglijată de primii misionari creştini, mai cu seamă că legăturile dintre Alexandria şi Ierusalim erau regulate şi intense. Aşadar, toate capătă sens doar dacă înţelegem că tradiţia devine mărturisitoare numai în măsura în învinge timpul. Prin urmare, de ce Andrei este atât de viu şi prezent în tradiţia românească? Pentru că misiunea lui a fost aşteptată, serioasă, de lungă durată şi lucrătoare printre „lupi”. Pasul făcut spre creştinism de către strămoşii noştri a fost unul necesar, prevăzut în iconomia mântuirii. Miracolul aducerii noastre la faţa Adevăratului Dumnezeu este deopotrivă taină şi luminare, pentru că la români trecutul şi viitorul se regăsesc laolaltă în lucrarea prezentului altfel decât la alte popoare. Aceste caracteristici conferă trăsături unice începuturilor noastre creştine. Multe dintre capitolele primei ediţii au fost revăzute şi completate cu informaţii de ultimă oră, au fost introduse noi capitole referitoare la tradiţii, la prezenţa apostolului în evangheliile apocrife şi gnostice, la chipul sfântului, astfel încât apreciem că această ediţie înglobează sintetic aproape întreaga problematică dezbătută. Prin Apostolul lupilor, suntem şi noi, românii, păraşi la cina nemuririi, alături de sfinţi.”

Potrivit afirmaţiilor făcute de către scriitorul şi publicistul creştin Răzvan Codrescu „Fără a fi teolog, publicistul Dumitru Manolache a cercetat cu dragoste şi migală mărturiile sau argumentele scripturistice, patristice, istorice, arheologice, lingvistice, mitologice şi folclorice referitoare la Sfântul Apostol Andrei, Cel dintâi chemat, şi la misiunea lui evanghelizatoare la Gurile Dunării, unde strămoşii românilor, vechii daci (al căror nume etnic se tălmăceşte „lupii”), au primit creştinismul de timpuriu, în mod paşnic şi organic, pregătiţi tainic pentru aceasta de henoteismul spiritualist al religiei lui Zamolxis. Andrei, Apostolul lupilor este cea mai completă sinteză de până astăzi a tradiţiei globale privitoare la Sfântul Andrei şi la originile apostolice ale creştinismului românesc, oferind reflecţiei teologice un vast material factologic, în parte inedit, într-o vreme în care conştiinţa românească are nevoie mai mult decât oricând de o recuperatio a propriilor temeiuri istorice şi religioase”.

Cu alte cuvinte, cartea jurnalistului creştin, apologet şi mărturisitor -Dumitru Manolache este şi reportaj şi eseu (dovadă în acest sens, stă copiosul şi bogatul indice bibliografic de la sfârşitul volumului), şi roman, după cum se vede în capitolul despre vindecarea leprosului din cetatea Patras – Grecia, ca fiind ultima minune a Sfântului Apostol Andrei, precum şi răstignirea sa pe o cruce în formă de x. „Sunt conştient de faptul că este un volum care va da naştere multor discuţii. Dar dacă nu ar fi aşa, atunci ce fel de carte ar mai fi?” – se întreabă retoric autorul. Căci multe dispute poate provoca, cu siguranţă, o informaţie strecurată în ultimul capitol al cărţii, intitulat în mod sugestiv „Urmele Sfântului Andrei”, despre tradiţia alegerii şi prelucrării lemnului de rezonanţă (pentru viorile Stradivarius), adusă în Bucovina de către ucenicii iudei ai Sfântului Andrei… Istorie preluată de domnul Manolache cu reţinerile şi rezerva de rigoare, citând şi trimiţând întotdeauna la sursa bibliografică. Dumitru Manolache ne împărtăşeşte şi motivul ori mobilul investigaţiei sale, profesioniste şi harnice şi anume: un pelerinaj făcut în anii “90 la mănăstirea Dervent – Constanţa, unde s-a simţit într-o noapte vizitat de chipul Sfântului, cu care apoi, putem spune că s-a întâlnit într-un mod cât se poate de “personal” în anul1996 când cinstitul său cap – ce se păstrează la Catedrala Mitropolitană din Patras a fost adus într-o procesiune solemnă în România – la Iaşi şi Galaţi. Menţionăm faptul că la 30 Noiembrie, el a fost răstignit la Patras, după o ultimă minune pe care am menţionat-o mai sus. De fapt aici se păstrează doar capul Sfântului, trupul ajungând în Basillica San Pietro din Roma – Italia. Şi totuşi Sfântul Apostol Andrei – delegat fiind de către Sinodul de la Ierusalim din anul 50 să propovăduiască cuvântului Domnului nostru Iisus Hristos în Scythia (Maior şi Minor), deci pe ţărmurile românesc şi rusesc ale Mării Negre, este venerat astăzi în special în lumea răsăriteană, ortodoxă, drept măritoare.

În Argument autorul susţine că „Despre Apostolul Andrei scrierile vechi nu prea vorbesc deşi, ca şi Pavel, a purtat în lume cuvântul Mântuitorului, al Celui despre Care chiar un Ernest Renan spunea: „Iisus a fost cel mai măreţ geniu religios care a trăit vreodată. Frumuseţea Lui este eternă, iar domnia Lui nu va avea sfârşit. Iisus este unic în toate privinţele şi nimic nu poate fi asemănat cu El. Întreaga istorie este de neconceput fără Hristos”. Acest întâi aflător al lui Mesia a străbătut lumea, ajungând până la noi şi creştinându-ne. Prezenţa lui pe aceste pământuri a fost, nu de puţine ori, contestată, spunându-se că lipsesc dovezile istorice. Ca şi când memoria neamului, în care Andrei este prezent de două mii de ani, nu ar însemna nimic. Despre acest Apostol vorbesc rândurile care urmează (în această carte). Din moment ce creştinismul propovăduit de el este „credinţă istorică” (Josh Mc Dowell), investigarea ei trebuie să se bazeze atât pe mărturisirile scrise, cât şi pe cele orale. Existenţa istorică a Sfântului Apostol Andrei este certă. Cum, de altfel, certă se dovedeşte şi prezenţa sa în teritoriile noastre, după cum voi arăta în continuare. Mărturiile lui despre Iisus Mântuitorul, deşi neconsemnate, ne apar la fel de adevărate ca şi cele scrise ale lui Pavel. Parafrazându-l pe istoricul Josh Mc Dowell în cartea sa, intitulată: Mai mult decât un tâmplar: „Dacă prezenţa Apostolului Andrei în părţile de la Istru ar fi o minciună, cu greu ar fi putut ea persista în memoria colectivă a oamenilor de aici timp de două milenii.”

Autorul mai susţine la paginile 12 – 13 că „Este cert că, printre marii misionari ai epocii începuturilor Bisericii, se numără şi Sfântul Andrei – unul dintre cei doisprezece apostoli ai Domnului, a cărui activitate este anunţată în cărţile Noului Testament, prin texte cu conţinut general (Marcu 16, 20), confirmată în scrierile cu caracter istoric din primele patru secole şi descrisă amănunţit în izvoarele hagiografice care fac ecoul memoriei vii a bisericilor locale, cărora Sfântul Apostol Andrei le-a pus început prin predica sa, ori le-a aprofundat învăţăturile creştine de felul acelora ale Sfântului Apostol Pavel, expuse în şcoala lui Tiranus din Efes (Fapte 19, 9-10). Rămasă conturată în memoria unor popoare creştinate de Andrei, lucrarea sa este valoroasă şi vastă, atât în ceea ce priveşte importanţa sa în sine, cât şi extensia ariei geografice şi etnice, la fel ca şi cea a lui Pavel, cel numit „Apostol al neamurilor”. Deopotrivă cinstit de români, greci, bulgari, ucrainieni, ruşi ori scoţieni, Sfântul Andrei are, pentru noi, o importanţă deosebită: credinţa propovăduită de el în secolul apostolic populaţiilor din sudul Dunării, în provinciile romane imperiale Moesia Inferior (în care era inclusă şi Scythia Minor – Dobrogea de astăzi), Moesia Superior şi Tracia, coincide ca moment cu perioada în care în pântecele istoriei se plămădea poporul român. Perceput ca „naş” al poporului nostru, este de la sine înţeles motivul pentru care trebuie să-i acordăm acestui sfânt atenţia noastră sporită, să aprofundăm rolul misionar pe care l-a jucat în această parte de lume. Pentru că, aşa cum se adresa Sfântul Apostol Pavel creştinilor din Asia Proconsulară, poate şi Andrei a spus creştinilor din Scythia Minor: „Nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia apostolilor” (Efeseni 2, 19-20).

Dacă ar fi, în cele ce urmează, să înşiruim câteva dintre titlurile mai sugestive ori mai semnificative ale volumului de faţă, ne-am ori la: Solemna aşteptare; Andrei, pescarul din Betsaida; Însoţitor al Mântuitorului; Apostolul cu cel mai lung stagiu de ucenicie; Ziua în care a fost numit Apostol; Andrei în cărţile Noului Testament; Andrei primeşte harurile preoţiei apostolice; Şcoala creştină de misionari de la Ierusalim; Itinerariul misionar al Sfântului Andrei; Căutând buletinul de identitate al Sfântului Andrei; Sfântul Apostol Andrei în memoria Pustnicilor – Păstrători de la Râmeţi; Creştinarea ruşilor de către Apostolul Andrei, între adevăr şi mistificare; Legenda Sfântului Andrei în lumea catolică; Dimensiunile lumii de la Istru; Călătoriile „Arhiereului cel bătrân”; Peştera Sfântului Andrei; Al doilea botez, de la Copuzu, o reminiscenţă a botezului lui Andrei; Misionar printre lupi; Apa neîncepută, adusă cu gura pentru colacul lui Andrei; Tirighina – Barboşi, al treilea „cartier general” al Apostolului Andrei; Alături de Andrei, misionar în ţara lupilor; Icoanele creştine de pe Columna lui Traian; „Izvorul Sfântului Andrei” de la Dervent; Tradiţia despre călătorii şi minuni; Răstignirea Sfântului Andrei; Odiseea moaştelor, pe scurt; Acatistul Sfântului Apostol Andrei, cel dintâi chemat (30 noiembrie); Simbolistica andreiană; Andrei, chip de om şi chip de sfânt; Apostolul Andrei în Evangheliile apocrife şi gnostice; Urmarea lui Andrei.

În încheierea acestei scurte prezentări, în cadrul căreia ar mai fi multe de zis însă vrem să lăsăm plăcerea descoperirii cărţii în amploarea şi profunzimea ei cititorilor interesaţi ori avizaţi, trebuie să susţinem, odată cu autorul la paginile 480 – 482, că asistăm în interiorul acestei lucrări, la o prezenţă multiplicată a Sfântului Apostol Andrei în teritoriile dacilor, fie prin misiuni întreprinse direct, fie prin evanghelizări făcute de ucenicii săi. Amalgamarea informaţiilor, transfigurarea, suprapunerea peste altele, sau calchierea lor exprimă, după părerea noastră, chiar dacă poate părea paradoxal, o indiscutabilă prezenţă a Sfântului pe meleagurile noastre. De aceea, Dumitru Manolache le-a acordat atenţie, le-a prezentat, fiindcă fiecare dintre ele are valoarea ei. Fiecare reprezintă un crâmpei din marea operă de evanghelizare a Apostolului Andrei în teritoriile lupilor, aşa cum a fost ea reţinută şi transmisă din generaţie în generaţie, vie şi lucrătoare până în zilele noastre. Ne-am botezat şi „îmbrăcat”, aşadar, în Iisus Hristos şi am străbătut secole, purtând permanent în inimă sămânţa încolţită, aşezată cu atâta dragoste şi trudă de Sfântul Andrei – Apostolul nostru. Cei care i-au purtat mesajul în acele prime veacuri de după trecerea lui s-au dovedit la fel de convingători ca însuşi Sfântul Andrei. „Lupii” şi-au lăsat „gurile legate”, pentru a-şi deschide inimile şi a primi veşnicia. Prin botez, prin Liturghie şi rugăciune s-au înălţat până la Dumnezeu, devenind cetăţeni ai Raiului, ai Cerului.

Cei de atunci şi noi, cei de acum, suntem urmarea Sfântului Apostol Andrei, moştenitorii de drept ai „tinereţii fără bătrâneţe şi vieţii fără de moarte”. Spune, spune, Moş Andrei,/ Cel cu crucea cea de tei,/ Cine, cine-i Moş Crăciun,/ Moş Crăciun cel mai bătrân…/ Moş Crăciun e tatăl vostru,/ E şi Dumnezeul nostru,/ El le făcu şi pe pom, şi capră, şi pe om… (colindă cu Capra – simbol al Carpaţilor şi animal domestic sacru la daci). Prin Apostolul Andrei, Iisus Hristos Mântuitorul ne-a vorbit nouă. Cerul s-a deschis, lumea de dincolo a intrat definitiv în lumea de aici, făcându-ne concetăţeni cu îngerii. Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos, zidită în noi de către Sfântul Apostol Andrei, se întemeiază din punct de vedere istoric, conţinând germenii viitorului. De aceea, noi am fost şi suntem „nemuritori”. Fiul lui Iona din Betsaida Galileei, fratele lui Petru, nu a venit la noi să ne afurisească, ci ca să ne transfigureze, adică să ne spiritualizeze, să ne înduhovnicească. Nu a venit să arunce blesteme asupra acestui pământ şi asupra puterilor sale tainice, ci să-i arate Cerul. Să ne cuprindă pe noi, lupi rătăciţi, în marea lui inimă, alături de ceilalţi fraţi pe care îi „vânase”, să ne ridice capetele şi să ne deschidă sufletele, făcându-ne să recunoaştem că toţi avem Unul şi Acelaşi Tată… Mesajul acesta, din păcate (mărturiseşte scriitorul şi gazetarul Dumitru Manolache ca un avertisment), părem a-l fi uitat demult. Apostolul nu mai este trupeşte printre noi de două mii de ani, iar pământul este în stare să ne izgonească, să ne arunce. Dar acolo, în peştera sa din localitatea Ion Corvin (unde în momentul de faţă este o măreaţă şi strălucitoare mănăstire), şi astăzi, de eşti atent, poţi auzi şi asculta glasul său, dezlipindu-se de pereţii calcaroşi, miruiţi cu lacrimi de ulei, şi spunându-ne: „Ridicaţi-vă, căci cetatea voastră este în ceruri, dar ca să credeţi în ea, să ajungeţi acolo, trebuie să faceţi dovada ei încă aici, pe pământ, prin faptele şi iubirea voastră!” Este ceea ce a încercat şi condeierul Dumitru Manolache prin această însemnată scriere, gândindu-se cu priceperea şi inima sa la Sfântul Apostol Andrei – Începutul alfabetului credinţei noastre, curăţitoare, primenitoare, sfinţitoare şi desăvârşitoare către Împărăţia cea veşnică a Sfintei Treimi. Dumnezeu să ne ajute în slujirea la care am fost chemaţi şi aşezaţi fiecare dintre noi, iar Sfântul Apostol Andrei să ne învrednicească prin rugăciunile sale la scaunul ceresc, pentru a-i purta peste timp moştenirea!…

Drd. Stelian Gomboş