LOADING

Type to search

Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt

Stiri Generale / Evenimente

Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt

Share

Redescoperindu-i pe Sfinţii Români, putem să le propunem copiilor acum, în plină vară, să petreacă o zi în compania domnitorului pentru care poporul nostru a manifestat cea mai adâncă veneraţie: Ştefan cel Mare. Trecerea sa în rândul sfinţilor a prilejuit şi va mai prilejui, probabil, discuţii iscate de căutătorii de noduri în papură, dar un dascăl preocupat de buna clădire duhovnicească a elevilor săi va găsi argumente în favoarea canonizării în însăşi viaţa închinată lui Dumnezeu a marelui vo­ievod. După cum afirma Î.P.S. Sa Pimen, „Ştefan cel Mare este prezent in inima fiecărui român. El a fost, în mod ecumenic, chiar apărătorul catolicilor,(…), fiind numit atât de către Papa de la Roma, cât şi de către cronicarii străini «atletul lui Christos». .. Biserica l-a declarat Sfânt din motive bine întemeiate, atât istoric, cât şi spiritual…Măria Sa a dus şi o viaţă predominant religioasă şi creştinească de-a lungul întregii sale existenţe. Acesta este Voievodul Sfânt Ştefan cel Mare: OM credincios, OM milostiv, OM postitor, OM rugător, neîntrecut patriot român”.
De-a lungul deceniilor sale de domnie, arta sacră, metalurgia, textilele, şi arhitectura au fost ridicate de românii din Moldova la culmi care mai inspiră şi astăzi lumea întreagă. De fapt, arta bisericească românească a avut o “renaştere” pe timpul marelui domnitor, pentru că portretele sfinţilor părinţi, ascetici în arta anterioară, medievală, au dat loc în biserici portretelor frumoase de oameni reali, în costume folclorice româneşti, în cadre româneşti. Astfel, de la noţiuni mai abstracte, atât biblice, cât şi filozofice, cu care credincioşii se conectau mai greu, s-a trecut în ilustraţia bisericilor româneşti la noţiuni reale şi autohtone, de prezentare a oamenilor şi a sufletului românesc creştin, în toată frumuseţea şi meritele lor. Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt este, pur şi simplu, unul dintre MARII OAMENI AI LUMII.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *