Camus se vindecă de Ciuma îndoielii

Pe 7 noiembrie 1913 se năştea Albert Camus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1957). Ei, şi despre Camus veţi „predica”? (intuiesc că veţi gândi). Mulţi probabil ştiţi „problema” lui Camus cu religia. Din fiecare grec, egiptean, mesopotamian, chinez sau francez putem reconverti idei, după model paulin. Ce putem spune despre revolta lui în faţa morţii? Ne revoltăm şi noi, nu-i vorbă, dar facem negocieri de pace cu trimisul Cerului, duhovnicul. Nici o răbufnire fără rezultat nu e decât haos şi depresie pătimaşă, depărtare de izvor. Sigur, suferinţa de la bază e reală, e Golgota. Dar urmează învierea, nu neantul. Aţi citit cu toţii „Ciuma”: nu pot să nu mă gândesc la ciuma ateismului comunist şi la şobolanii de partid, specialişti în disecţii de conştiinţe inocente. Acum eradicăm ciuma nihilistă, fără inchiziţie (cu „i” mic), doar prin putere dumnezeiască, oglindită în mari duhovnici şi în fiecare om. A trăit în vremuri de catastrofă, nu a găsit argumente pentru fericirea terestră, dar nici nu a acceptat modelul lui Iov din Biblie.

Departe, totuşi, de lumină! Una dintre piesele sale de teatru prezintă o situație de un tragic absurd: o hangiță și mama sa ucid într-o seară un client necunoscut, descoperind că acesta le era frate, respectiv fiu… Ufff, prefer Kierkegaard (când era ziua lui de naştere?). S-a salvat şi Camus: este adeptul asumării suferinţei (mai mult etic, decât dogmatic) şi al eliberării (dar nu oricum, nu prin suicid sau eutanasie). Un om absurd nu va face nimic pentru eternitate. Va rămâne singur. În propriul iad. Deschis prin deznădejde. Sisif, simbol al suferinţei asumate (de ce nu Iov, care nu se lasă strivit?) nu e fericit: doar noi ni-l amăgim aşa! Ca şi cum am trăi o iluzie, o deziluzie, o hipnoză, o farsă… Totuşi, departe de lumină! Până la urmă, Sisif e singur pe stânca lui, cu o gândire de sclav. Pe când Iov e un biruitor, alături de Dumnezeu. Ne rugăm pentru sufletul lui Albert, că nu a fost rău intenţionat, decât rău direcţionat de evenimente triste şi de suferinţa macabră din jur, puţin hiperbolizată apocaliptic. Ca şi cum nu ar există Pronie, hello! Ideea agoniei fără sfârşit este refuzată, iar ca soluţie este oferită lupta! Nici Mesia nu a chemat legiuni de heruvimi înarmaţi, ci S-a luptat pe Cruce cu suferinţa a mii de miliarde de oameni. Da, soluţia este lupta, dar cea duhovnicească, cea pentru a câştiga Raiul, nu cea pentru două pachete de ţigări în plus. La „Francezii au talent”, Camus ar fi câştigător. Rămâne ca Dumnezeu să îi ierte îndoiala, pentru rugăciunile voastre, ale cititorilor de acum (credeaţi că staţi comozi la laptop, cu o cafea caldă, fără îngenunchere?). Aşa cum Grigorie Dialogul l-a scos din iad pe Traian, noi apelăm la sfinţii contemporani pentru intermedieri paleative. Raiul ar fi pustiu fără fratele Albert, zău aşa…

Deci, azi, 7 noiembrie, ne rugăm toţi cei 200 de cititori ai acestui editorial pentru adormitul Albert, în nădejdea învierii. Grigorie Dialogul a fost mustrat că a insistat pentru Traian, dar acela era păgân-păgân. Noi vom înroşi linia către sfinţii Arsenie Boca, Valeriu Gafencu, Arsenie Papacioc… Argumente din „armele” lui Camus: Ceea ce contează nu este ceea ce se spune, ci ceea ce nu trebuie spus. Judecata de apoi are loc în fiecare zi! Deci credea în existenţa ei… Există în oameni mai multe lucruri de admirat decât de dispreţuit. Dar poate că trebuie să iubim ceea ce nu putem să înţelegem. Vedeţi? Deja se apropie de lumină. Şi iarăşi: Nu merge în spatele meu, s-ar putea să nu conduc. Nu merge în faţa mea, s-ar putea să nu te urmez. Mergi lângă mine şi fii prietenul meu. Ceea ce mă interesează este dacă cineva poate să trăiască şi să moară pentru ceea ce iubeşte. Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare. Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: „Există o singură datorie. Aceea de a iubi”. Acum stiu că omul este capabil de fapte mari. Dar dacă nu este capabil de un sentiment mare, atunci nu mă interesează. Concluzie: Viaţa este suma opţiunilor noastre.

 

Marius Matei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.